Cine este frumoasa saudită care-i va lua locul, peste ani, Reginei Rania a Iordaniei?

6 ianuarie 2023   Royals

La începutul acestui an, casa regală din Iordania a anunțat că Prințul miștenitor Hussein se va căsători în luna iunie cu aleasa lui, frumoasa Rajwa. Cei doi s-au logodit în luna august a anului trecut, la Riad, orașul în care s-a născut mireasa regală.

Pe contul de Twitter al palatului din Iordania a fost postat, așadar, următorul anunț: „Curtea Regală Hașemită are plăcerea de a anunța că nunta Alteței Sale Regale Prințul Moștenitor Al Hussein bin Abdullah al II-lea și a domnișoarei Rajwa Khalid Alseif va avea loc la 1 iunie 2023”.

Această nuntă regală este una foarte importantă, căci este vorba despre mariajul viitorului rege al Iordaniei. Și despre viitoarea Regină a Iordaniei, una care-i va călca pe urme fashionistei și extrem de popularei Rania, acum în vârstă de 52 de ani.

Cine-i, așadar, Rajwa Al Saif?

În vârstă de 28 de ani, frumoasa arăboaică s-a născut la Riad, capitala Arabiei Saudite, și este fiica omului de afaceri saudit Khaled Al Saif, CEO al grupului privat Al Saif, și a soției acestuia, Azza Al Sudairi. Rajwa a studiat atât în Arabia Saudită, cât și în Los Angeles, obținând o diplomă de absolvire a Institutului de Fashion și Design din orașul californian.

Nu sunt cunoscute aspecte legate de felul în care s-au cunoscut cei doi tineri, însă este foarte probabil ca mariajul să nu fie unul aranjat, având în vedere vederile occidentale ale cuplului care va domni, odată, peste Iordania.

Frumoasa brunetă care va purta pe cap, peste ani, coroana soacrei sale, Regina Rania, este cu două luni mai în vârstă decât Prințul moștenitor Hussein și, până să devină mireasă regală în Iordania, a lucrat ca designer de interior în Riad, după ce a căpătat experiență în domeniu la o firmă de arhitectură din Los Angeles.

Odată căsătorită cu Hussein, lui Al Saif îi va fi desemnat titlul oficial de Prințesă moștenitoare a Iordaniei, cu apelativul de Alteță Regală, și va participa la activitățile casei regale, așa cum a făcut și soacra ei, Regina Rania, pe când era doar prințesă moștenitoare. 

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe