Gestul lui Harry care a bucurat-o pe Regină: “S-a simțit mângâiată!”

24 noiembrie 2022   Royals

Cearta Prințului Harry cu familia regală a stăpânit în ultimii ani ai viața regretatei Regine.

Potrivit expertului regal Robert Hardman, suverana l-a „adorat” pe Harry  și a sperat că într-o reconciliere între duce și restul familiei regale.  Hardman susține că Regina chiar a crezut, în ultimele ei luni, că tensiunile s-au „decongelat”.

“S-a simțit „mângâiată” înainte de moarte, pentru că prințul Harry dădea semne că vrea să se împace cu familia regală”.

Relația Prințului Harry cu regalii a fost tulbure de când el și Meghan Markle au plecat din Anglia, dar cele mai recente călătorii ale Ducelui de Sussex în Marea Britanie au alinat suferința Reginei.

„De-a lungul anilor, s-a creat o apropiere. Nu a venit la slujba de pomenire a Ducelui de Edinburgh, dar câteva săptămâni mai târziu a trecut și pe la Palat în drum spre Jocurile Invictus.

A văzut-o pe Regină atunci. Apoi, el și Meghan au fost aici cu copiii în timpul Jubileului.

Treptat de-a lungul anului, lucrurile începeau să se dezghețe. Nu am văzut o reuniune completă, dar calea generală a relației lui Harry cu restul familiei părea să ducă la o reconciliere. Cred că a găsit asta reconfortant. I-a plăcut asta".

Acum, după dispariția Reginei, situația e cu totul alta. Meghan și Harry urmează să rămână în California de Crăciun și nu vor să se întoarcă în Marea Britanie.

Ducii au fost ultima oară în Marea Britanie la înmormântarea Reginei, la mijlocul lunii septembrie. Autorul regal Katie Nicholl a susținut de atunci că cei doi au respins invitația de a petrece Crăciunul cu familia regală la Sandringham.

Cu toate astea, Regele este pregătit să mențină vie tradiția de Crăciun a Reginei.

„Crăciunul este întotdeauna o perioadă cu adevărat specială pentru familia regală și așa a fost întotdeauna. Am înțeles că Regele Charles va urma tradiția mamei sale și va găzdui un Crăciun de familie la Sandringham anul acesta.

Harry și Meghan au fost invitați, dar nu vor veni în Marea Britanie, ci vor petrece sezonul sărbătorilor în California”.

Expertul regal Andrew Morton susține că Harry a fost „devastat” de pierderea Reginei, dar rămâne cu amintirea întâlnirilor cu ea.

„Probabil că a regretat că nu a petrecut o parte din timp în Marea Britanie. E însă încântat că Regina a ajuns în sfârșit să o cunoască pe Lilibet, iar asta e o consolare. Cred că e trist că nu a reușit să ajungă la Balmoral înainte de moartea ei, dar asta este valabil și pentru restul copiilor, în afară de Anne și Charles”.

Robert Hardman a adus în discuție și relația lui Harry cu suverana. „Ea l-a adorat pe Harry și el la fel. În ciuda tensiunilor, era încă foarte iubit” și avea „un fel de linie directă de comunicare cu ea”.

Potrivit biografiei regale din 2020, Finding Freedom, Regina i-a spus întotdeauna foarte clar lui Harry că rămâne o parte importantă a familiei regale. 

„Regina era „încă una dintre cele mai importante femei din viața prințului Harry” și, în timpul unei întâlniri, ea „i-a spus clar că îl va sprijini întotdeauna în orice decide să facă”.

Din 2020, Harry locuiește în SUA împreună cu Meghan și cei doi copii ai lor, Archie în vârstă de trei ani și Lilibet, în vârstă de un an.

Mai multe