Harry și Meghan nu au fost invitați la recepția care are loc la Palat înainte de înmormântarea Reginei
Prințul Harry și Meghan Markle nu au fost invitați la la recepția care are loc înainte de înmormântarea Reginei Elisabeta la Palatul Buckingham, potrivit Telegraph.
Cei doi au primit o invitație la marele eveniment, găzduit de Regele Charles al III-lea și Regina Consort Camilla, pentru liderii mondiali și membrii regali străini. După au fost informați că numai regalii care lucrează sunt bineveniți.
Potrivit publicației, a rămas neclar de ce Harry, în vârstă de 38 de ani, și Markle, de 41 de ani, nu au fost invitați, consilierii regali insistând că nu se așteaptă să participe.
Surse au declarat pentru presă că perechea „părea derutată” de aparenta confuzie. Președintele Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron se numără printre sutele de șefi de stat care vor ajunge la Londra înainte de înmormântarea monarhului, care va avea loc luni.
Regina a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, după o domnie istorică de 70 de ani.
Markle și Harry se află de ceva timp în Marea Britanie și își plâng bunica alături de Prințul William, Kate Middleton și restul familiei regale. Perechea a reluat legătura cu poporul britanic în timpul ieșirilor publice.
Markle și Harry au fost văzuți ținuându- se de mână în aceste momente apăsătoare, iar manifestarea lor a fost considerată o încălcare a protocolului.
„Harry și Meghan nu au nicio obligație să urmeze protocolul regal”, a declarat expertul în limbajul corpului Inbaal Honigman pentru Daily Express.