Harry, umilit de William la un eveniment. Nici acum nu și-a iertat fratele!
În urmă cu mai mulți ani, Prințul Harry a afăcut un atac de panică, iar fratele lui cel mare, William, a avut o reacție care l-a „distrus” pe fiul cel mic al Regelui Charles.
Ducele de Sussex a povestit, în autobiografia Rezerva, despre un incident, care l-a făcut pe Harry să considere că William nu lua deloc în serios faptul că el nu avea destulă încredere în sine și se chinuia destul de mult în anumite circumstanțe.
În 2015, vorbitul în public era o adevărată provocare pentru fiul cel mic al regretatei Prințese Diana. De fapt, simplul fapt că trebuia să stea în fața mai multor oameni și să le vorbească îi creștea nivelul anxietății destul de mult. Cu toate că socializarea era parte importantă din responsabilitățile regale, el considera un adevărat chin să le vorbească oamenilor, asemenea experiențe creându-i adevărate atacuri de panică.
Harry a povestit despre teama de-a vorbi în public precizând că „cu câteva ore bune înaintea unui discurs sau a unei apariții publice eram fleașcă de transpirație”. Mai mult de-atât, prințul era „incapabil să gândească, pentru că mintea mea era paralizată de teamă”, a adăugat acesta.
A existat o perioadă în viața Ducelui de Sussex, în care acesta a încercat să reducă semnificativ discursurile în fața mulțimilor de oameni sau chiar aparițiile publice. Însă, într-o ocazie anume, n-a reușit să scape de îndatoriri și a trebuit să urce pe scenă ca să le vorbească celor prezenți la un eveniment.
Cu toate că simțea că i se taie picioarele în timpul discursului ținut, din cauza emoțiilor avute, Harry a reușit să-și țină discursul, iar, când a coborât de pe scenă, era transpirat tot. William l-a văzut și nu s-a putut abține să nu-l tachineze în privința transpirației lui excesive, lucru care i s-a părut lui Harry un gest de o insensibilitate cruntă.
Fratele lui mai mare l-a abordat râzând: „Harold! Uite-te la tine! Ești ud fleașcă!”, iar comentariul lui Harry despre reacția lui William a fost inclus în cartea Rezerva: „N-am înțeles reacția lui. El să reacționeze așa dintre toți oamenii posibili?! William a fost prezent la primul meu atac de panică. El cu Kate... Iar acum mă tachina?! Nici nu-mi puteam imagina cum de putea fi atât de insensibil...”, a scris Prințul Harry în cartea sa.
E limpede că nu s-a simțit deloc bine atunci și nici n-a uitat incidentul la maturitate, în ciuda trecerii timpului. Atlfel nu ar fi amintit de episodul regretabil în cartea pe care a scos-o pe piață fix acum un an, în ianuarie 2023.
foto - GettyImages