Kate Middleton și Prințul William pentru prima dată împreună la Falmouth, de când sunt Duci de Cornwall

9 februarie 2023   Royals

Este o vizită istorică pentru Kate Middleton și William, Prinți de Wales, dar și Duci de Cornwall. În calitatea lor de moștenitori ai Tronului britanic, au preluat toate titlurile Regelui Charles.

Ca de fiecare dată, Kate Middleton a avut o apariție de senzație. Prințesa a făcut o pasiune încă din luna decembrie a anului trecut pentru roșu, vișiniu și toate nuanțele derivate din acestea.

Și în vizita de azi, 9 februarie 2023, Prințesa de Wales mizează pe grena, roșu și maro. Kate Middleton și Prințul William au ajuns la Falmouth, în prima vizită oficială împreună de când au devenit Duci de Cornwall.

Prințesa de Wales, pur și simplu șic natural, fără mare efort, a apărut cu o ținută spectaculoasă, formată din rochie lungă roșie, palton grena cu curea maro și cizme cu toc din piele întoarsă. Tot ansamblul se potrivea perfect cu castaniul stălucitor al părului său.

Kate Middleton și Prințul William s-au arătat încântați de Falmouth, dar și de rolurile lor de Duci de Cornwall.

Duce de Cornwall este un titlu aristocratic englezesc deținut în mod tradițional de fiul cel mare al monarhului britanic. Ducatul de Cornwall a fost primul ducat creat în Anglia și a fost înființat prin charta regală din 1337. Actualul duce este Prințul William. Soția lui, Catherine, este actuala ducesă de Cornwall.

Ducatul include peste 570 km² de teren, din care mai mult de jumătate se află în Devon. Înaltul șerif din Cornwall este numit de Duce, nu de monarh, spre deosebire de celelalte comitate ale Angliei și Țării Galilor. Ducele are dreptul la moșiile tuturor celor care mor fără moștenitori (bona vacantia) în întreg Cornwall. În 2013, Ducatul a avut un excedent de venituri de 19 milioane de lire sterline, o sumă care a fost scutită de impozitul pe venit, deși Prințul de Wales a ales să plătească impozitul în mod voluntar.

Până în 2011, dacă nu exista un Duce de Cornwall, atunci venitul ducatului se ducea la Coroană. De la intrarea în vigoare a Legii suverane din 2011, veniturile ducatului de Cornwall ajung la moștenitorul tronului, indiferent dacă acest moștenitor este Duce de Cornwall.

Blazonul Ducelui de Cornwall este un sable cu cincisprezece bezanți, adică un fond negru cu 15 discuri de aur.

Principalul obiectiv pe ordinea de zi la Falmouth este vizitarea portului. De asemenea, Ducele și Ducesa de Cornwall se vor întâlni cu localnicii foarte fericiți de vizită la atelierele muzeului. Aici oamenii lucrează cu mult drag la recondiționarea Kiwi-ului, o ambarcațiune primită cadou de nuntă de Regina Elisabeta și Prințul Philip din partea Autorității navale regale din Noua Zeelandă.

Foto: Profimedia

Mai multe