Meghan Markle a refuzat-o pe Kate Middleton. Ce se oferise Prințesa să facă pentru soția lui Harry

3 noiembrie 2022   Royals

Meghan Markle și Prințul Harry și-au întâmpinat primul copil, pe Archie, în mai 2019.

Potrivit expertului regal Neil Sean, Kate Middleton s-a oferit să facă poze nou-născutului Oferta a fost „respinsă” de Ducesa de Sussex, care a dorit să „angajeze un fotograf” pentru job.

„Acesta a fost un gest special făcut de acum Prințesa de Wales pentru Meghan Markle, când a venit pe lume primul ei copil, Archie”, spune Sean.

El a adăugat că Prințesa de Wales a ținut să îl fotografieze pe Archie, mai ales după ce mulți fotografi profesioniști din Marea Britanie i-au lăudat portofoliul.  „Conform unei surse, se pare că Meghan a refuzat această oportunitate”.

Sean a lăudat-o pe Kate pentru „firea ei caldă și generoasă” și pentru gestul deosebit.

„Nu ai nevoie să angajezi un fotograf, așa cum au făcut Harry și Meghan. Fotografii profesioniști luaseră notă de pozele „splendide” ale lui Kate pe care le făcuse propriilor ei copii".

Expertul regal a adăugat că până și Regina credea că Prințesa Kate face poze profesioniste.

Soția lui William este cunoscută pe scară largă pentru pasiunea ei pentru fotografie.

La începutul acestui an, Kate și-a asumat rolul de fotograf pentru ediția revistei Country Life. Camilla a invitat-o să îi facă o serie de portrete în grădinile Casei Ray Mill, acolo unde se retrage soția lui Charles.

Când a fost publicată ediția, Camilla a lăudat-o pe Kate, creditând-o drept „o fotografă extrem de bună”.

Meghan și Harry au demisionat din funcția de membri ai familiei regale la începutul anului 2020, la aproape un an după nașterea lui Archie.

Cei doi au de atunci o nouă viață în SUA și au primit un al doilea copil, o fiică pe nume Lilibet, în iunie 2021.

În cel mai recent episod al podcastului Archetypes, care a fost lansat marți, ducesa a dezvăluit că Lilibet, supranumită afectuos Lili, tocmai a început să meargă.

Mai multe