VIDEO Nu numai Kate se machiază singură! Meghan, într-un tutorial beauty filmat într-un taxi

25 martie 2023   Royals

Viitoarea Regină a Marii Britanii le gătește celor trei copii, taie panglici la evenimente publice, are grijă de soțul moștenitor al tronului și arată demențial în tot acest timp. Ce să mai, Kate Middleton le face pe toate! Chiar și machiajul pe care-l admirăm adesea. Însă are concurență – cumnata ei, Meghan Markle, se pricepe și ea să-și aplice propriul machiaj. Avem dovezi video în acest sens!

Se pare că Prințesa de Wales s-a machiat singură chiar și în ziua ei cea mare. Pe 29 aprilie 2011, când l-a luat de bărbat pe Prințul William și întreaga omenire era cu ochii pe ea, Kate s-a prezentat la altar cu un makeup discret, dar extrem de bine executat.

Cu diadema ei Cartier Halo și rochia Alexander McQueen, realizată de designerul Sarah Burton, Kate Middleton a strălucit la propriu și la figurat în timpul nunții ei. Iar machiajul n-a făcut decât să-i completeze imaginea desăvârșită.

Dar, hei, nu numai soția Prințului William e perfectă! Ci și soția Prințului Harry! Sau cel puțin asta reiese dintr-un filmuleț realizat în 2016, pe bancheta din spatele unui Uber, unde Meghan s-a machair singură fără să dea rateuri.  

În 2016, când Markle nu era decât o actriță hollywoodiană mediocră și n-avea niciun plan să devină membra vreunei familii regale, fosta actriță s-a lăsat filmată altături de Bobbi Brown într-un taxi, unde specialista în machiaj i-a dat câteva tips-uri frumoasei vedete.

Astfel, o vedem pe Ducesa de Sussex cum își aplică batonul corector pe chip și fondul de ten în nuanța ideală pentru ea, în timp ce ascultă atent indicațiile lui Bobbi, oferite cu pricepe în nici 10 minute.

În timpul unei scurte deplasări prin New York, Meghan a învățat ce să facă pentru a-și retușa rapid machiajul într-o zi aglomerată în care aștepta răspunsul unui studio cinematografic în privința unui film în care să apară Meghan Markle.

Actrița n-a mai apărut în niciun film, s-a măritat cu un prinț în carne și oase în schimb. Meghan, pentru ridurile cauzate de încruntările pe care le-am avut cât timp ai făcut parte din familia regală britanică ai vreun leac?...

foto - GettyImages

Video - Bobbie Brown Cosmetics

Mai multe