Cele mai artistice nuduri ale vedetelor. Imagini care au făcut înconjurul Internetului

Actualizat:
nudurile vedetelor jpeg

Fie că vorbim de anul 2017 sau de început de 2018, fotografiile nud ale vedetelor au reuşit întotdeauna să atragă comunităţii impresionante de fani care au dat like, au comentat şi au distribuit. Aşa se face că fotografiile în costumul Evei cu unele dintre cele mai cunoscute persoane de peste Ocean au ajuns să facă înconjurul Internetului în doar câteva ore de la apariţie. Indiferent dacă au fost făcute în cadrul unor şedinţe foto pentru reviste celebre, pentru branduri de lux, sau chiar în intimitatea propriului cămin, cert este că imaginile cu Kim Kardashian, Miley Cyrus, Pamela Anderson sau Jennifer Lawrence au fost îndelung admirate de către fani.

Am făcut şi noi o selecţie cu cele mai artistice nuduri ale vedetelor şi nu sunt deloc puţine la număr. Iată colecţia impresionantă de fotografii în care celebrităţile au renunţat complet la haine!

Foto: Instagram, Arhiva OK!



Recente pe Ok! Magazine

Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg