Drama trăită de Alina Puşcău: "Am crezut că eu sunt vinovată"

Actualizat:
5 puscau3 jpg jpeg

De mai bine de douăzeci de ani, Alina Puşcău străluceşte pe cele mai mari podiumuri de modă din lume, însă revine în ţară câteva luni din an pentru a-şi îngriji mama bolnavă, căreia i-a cumpărat şi o casă pentru a o şti în siguranţă.

Plecată din ţară de la 16 ani, când a câştigat celebrul concurs Elite Model Look, fotomodelul nu şi-a uitat niciodată rădăcinile, chiar dacă i-a fost foarte greu printre străini şi a suferit în tăcere.

"Am avut o cădere, nu pot să spun depresie. Toată lumea zicea cât de frumoasă sunt, dar nimeni nu voia să-mi ştie sufletul, cine sunt eu ca persoană, cine sunt eu Alina. Nu mă simţeam frumoasă. Mă simţeam o fată normală care a avut foarte multe oportunităţi, noroc. Am avut foarte mult noroc",  a mărturisit Alina Puşcău la Teo Show, la Kanal D

Cea mai grea suferinţă i-a provocat-o moartea tatălui, cu care mărturiseşte că nu a avut o relaţie foarte bună. Deşi s-au iubit, părinţii Alinei Puşcău au avut o relaţie toxică, pe care ea a resimţit-o din plin.

            "Am crezut că eu sunt vinovată, pentru că nu am vorbit cu el cinci ani de zile. Eram supărată pe el, el voia să vorbească cu mine şi nu i-am dat oportunitatea, şansa să vorbească cu mine. L-am iertat, dar am rămas cu o rană. Mi-a fost frică să nu fiu abandonată în relaţie. Mama mea a muncit foarte mult când eram mică şi stăteam foarte mult cu tatăl meu. Mă durea, doream să o am lângă mine", a povestit frumoasa vedetă.

            Alina Puşcău mărturiseşte că viaţa de fotomodel nu este una uşoară, mai ales când intri în această lume în adolescenţă şi nu ai familia lângă tine să te sprijine. Şi-a îndeplinit visul cu foarte multă muncă, a împărţit apartamentul cu Adriana Lima şi Alessandra Ambrosio vreme de mai bine de cinci ani, a lucrat alături de supermodelele Tyra Banks, Giselle, Heidi Klum şi, cu toate astea, nu s-a simţit întotdeauna confortabil în această lume plină de bărbaţi care îşi pot permite orice fată doresc. Printre cei care au încercat să o cucerească s-au numărat şi Bill Gates sau Leonardo DiCaprio, dar cel care a reuşit să o cucerească a fost celebrul actor Vin Diesel.

            "L-am cunoscut pe Vin Diesel la 17 ani. Abia câştigasem Elite Model Look şi eram toate fetele la un dinner şi Vin Diesel era chiar în capăt (n.r.mesei), avea ochelari şi arata ca în Matrix. Ţin minte că avea un palton de piele, totul era în piele şi mă uităm <Cine e asta cu ochelari, cine se crede el?>. (...) Am avut o relaţie doi ani de zile. Era timid, ruşinos în faţa mea, nu ştiu de ce. Este un om extraordinar. Este foarte liniştit şi de treabă, e un om de casă, dar nu am fost pregătită pentru ceva mai serios. Îmi zicea că vrea să aibă copii, dar aveam 20 de ani, lucram foarte mult  şi călătoream foarte mult", a adăugat Alina Puşcău.

            Fotomodelul se vede mireasă în viitorul apropiat cu atât mai mult cu cât trăieşte o frumoasă poveste de iubire pe care, deocamdată, o ţine departe de ochii curioşi ai lumii.



Recente pe Ok! Magazine

Marian Godină   arhiva personală (3) JPG
FotoJet (67) jpg
Machiaj mireasa jpg
   Carmen Brumă a terminat sesiunea și e fericită că se pregătește de vacanță
John Zambetti și Jane Seymour, Profimedia (1) jpg
Katy Perry Justin Trudeau, Profimedia (2) jpg
THEO ROSE 800x418 (1) png
Chec, Pexels (3) jpg
Brad Pitt și partenera sa de viață Ines de Ramon, Profimedia (5) jpg
John F  Kennedy Jr  și Madonna jpg
Sharon Stone, profimedia 1102082226 jpg
Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg