Emilia Clarke alias Daenerys, Mama dragonilor: „Viaţa mea amoroasă e un dezastru“

Actualizat:
3 emilia clarke 2 gettyimages 1186973809 jpg jpeg

În umbra unei vieţi profesionale de succes, actriţa care suscită fantezia multor bărbaţi ascunde multă dramă personală

Deşi ar putea părea că, odată ajuns pe culmile succesului, ai o viaţă amoroasă asigurată şi plină de armonie, cea care a interpretat-o pe Daenerys Targaryen în serialul-fenomen Urzeala tronurilor s-a destăinuit pentru revista australiană Who, mărturisind că trăieşte „un coşmar“ în plan intim. Încă de la lansarea serialului, în 2011, Emilia a încercat să ducă o viaţă cât mai normală, departe de lumina reflectoarelor, petrecându-şi timpul liber la Londra, cu prietenii din copilărie deloc faimoşi. Despărţită în primăvară de regizorul Charlie McDowell, ea recunoaşte că celebritatea i-a afectat viaţa amoroasă: „A apărut Tinderul şi mă gândeam dacă aş putea să ies cu cineva de acolo, dar mi s-a părut prea ciudat să încerc. Celebritatea şi agăţatul sunt ceva de genul «scuză-mi franceza», când tu nu vorbeşti o boabă. Mă gândeam că ar trebui să mă deghizez ca să mă duc la întâlnire. Apoi, dacă tipul nu mă recunoştea, părea ciudat. Celebritatea e ca şi cum ai purta mereu o pălărie nasoală pe care n-o poţi da jos de pe cap. Am ieşit recent dintr-o relaţie, iar acum viaţa mea amoroasă e un dezastru“, declară actriţa.

Lumea are aşteptări mari de la ea, însă Em (33) se consideră o fată banală căreia îi place să meargă mai mult pe jos prin Londra, deoarece are accese de claustrofobie în metrou. Faima dobândită după fiecare serie Urzeala tronurilor a derminat-o să se înstrăineze tot mai tare de viaţa publică, mai ales după ce a fost la un pas de moarte din cauza unui anevrism cranian: „Nu mă puteam obişnui cu noul stil de viaţă, iar atunci când eşti pus în faţa unei experienţe la limita cu moartea, nu faci decât să urmăreşti, blocat, ce se întâmplă cu tine şi ce reacţii au oamenii din jurul tău şi să respiri şi să speri că vei putea respira în continuare. Oricine a fost la un pas de moarte ştie că recuperarea este direct proporţională cu perioada de suferinţă. Iar eu nu am făcut decât să neglijez viaţa personală, să îmi pun peruca aia albă şi să trec prin foc, să muncesc şi iar să muncesc, ca să uit“, a continuat Clarke. Aşadar, acum că a scăpat de povara serialului care i-a umplut ultimii ani din viaţă, actriţa nu face decât să-l aştepte pe cel care rezonează cu ideea ei de romantism: „Să ştie cum îmi place ceaiul, să simtă chestiile mărunte. Pe mine mă sperie cineva care îmi face declaraţii măreţe, nu mă interesează spectacolul într-o relaţie“, a conchis aceasta pentru Who.

emilia clarke gettyimages 1186980127 jpg jpeg

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg