Exclusiv! Cătălin Botezatu: "Mă sperie pandemia, sunt în grupul de risc, am probleme de sănătate, dar îmi pun încrederea în Cel de Sus"
A reuşit să depăşească momente ce păreau de netrecut. A suferit, a fost doborât de boală, dar a mers mai departe. După cinci intervenţii chirurgicale, Cătălin Botezatu nu şi-a pierdut speranţa şi are aceeaşi poftă de viaţă, pentru că, după cum îi place să spună, e asemenea unui cal pur sânge, care nu aleargă pentru a câştiga cursa, ci pentru a-şi întreţine forma.
Acum nu se mai gândeşte decât la cei dragi, i-ar plăcea să îi ştie bine, pentru că “banii se devalorizează, un milion de euro pot deveni un euro peste noapte, dar îţi răman apropiaţii şi sănătatea”.
OK!: Cum te simţi, Cătălin?
Cătălin Botezatu: Sunt OK, dar traversăm cu toţii o perioadă dificilă, stăm în casă şi ieşim doar dacă este absolut necesar. Faptul că nu mai ies şi activitatea mea este redusă efectiv la maximum mă face să mă simt, uneori, uşor inutil, dar îmi găsesc tot felul de treburi de făcut acasă. Fac curăţenie, deşi am măşină de spălat vase prefer să le spăl manual. Citesc atât cât îmi permite vederea, pentru că obosesc foarte uşor, mă uit la filme. Încerc să fac lucruri plăcute, pozitive, evit să mă uit la programele de ştiri.
Te sperie pandemia cu care ne luptăm? Care sunt fricile tale cele mai mari?
Da, mă sperie, pentru că este un virus, un duşman invizibil, nu ştii unde este şi nici cum te poţi lupta cu el. Mă sperie pentru că mor foarte mulţi oameni şi nu e drept. Mă sperie pentru că sunt în grupul de risc şi am probleme de sănătate, cu inima, iar de la operaţie au trecut doar şase luni. Dar îmi pun încrederea în Cel de Sus. Bineînţeles că mă gândesc la părinţii mei, la apropiaţi. Îmi este frică atunci când văd cât de neajutoraţi sunt oamenii, încerc şi eu să ajut cât pot. Voi continua să fac asta pentru că oamenii au nevoie. E o încercare, o perioadă foarte grea pentru noi toţi şi cred că fiecare dintre noi are frici în aceste clipe.
Te-ai izolat, ai renunţat la toate proiectele? Cum îţi ocupi timpul?
M-am izolat. Merg o dată la câteva zile la bancă şi foarte rar la cumpărături de strictă necesitate. Toate proiectele s-au amânat. Am închis atelierul, fabrica de la Târgu Mureş merge la un sfert din capacitate, pentru că nu vreau ca oamenii să se îmbolnăvească. Toate proiectele s-au amânat, anulat sau au îngheţat. Mă uit la televizor, la filme, citesc, dar nu cât aş dori, pentru că îmi obosesc ochii foarte tare, ascult muzică, privesc pe fereastră şi încerc să-mi încarc bateriiile. Fac ordine, spăl vase, fac lucruri pe care nu le-am făcut până acum.
Cum ai primit vestea că filmările pentru „Bravo, ai stil!” s-au amânat?
Cumva era de aşteptat, decizia a fost luată pentru a ne proteja, având în vedere că suntem o echipă numeroasă, e un show de anvergură. Dar aceste filmări vor fi reluate din punctul în care au rămas atunci când condiţiile ne-o vor permite. Deja mi-e dor de atmosfera aceea incredibilă de pe platourile de filmare. Dar am încredere că îmi voi revedea colegii şi prietenii şi că vom trece cu bine peste această perioadă. Ţinem legătura strânsă şi cu fanii noştri pe social media, ei pot urmări conturile de FB şi Instagram ale emisiunii. Juraţii, Ilinca Vandici, concurentele, cu toţii vom fi activi în online.
Pe partea de business, ai pierdut mult?
Am pierdut enorm; toate magazinele sunt închise, fabrica funcţionează la un sfert din capacitate, atelierul este închis.
Ai mai fost la control, ai mai făcut analize? Ce spun medicii?
Înainte de a începe această nebunie la nivel mondial, am fost în Turcia la controlul de şase luni de la ultima intervenţie chirurgicală. Am reuşit să fac toate analizele. Toate investigaţiile au ieşit bine, doctorii mi-au recomandat în continuare multă odihnă şi mai puţin stres.
Mai e nevoie de vreo intervenţie? Câte au fost până acum? Se poate spune că ce a fost mai greu a trecut?
În acest moment nu, au fost cinci până acum. Vom vedea mai târziu, doctorii sunt optimişti şi nu consideră că va mai fi necesară încă una. Au fost nişte operaţii dure, am suferit foarte mult fizic. Ultima intervenţie la care am fost supus a fost extrem de grea. Am avut o hemoragie internă şi am crezut efectiv că nu o să mai scap cu viaţă din această încercare. Dar Bunul Dumnezeu a avut alte planuri cu mine.
Care a fost primul lucru la care te-ai gândit când ai aflat de boală?
Primul lucru la care m-am gândit a fost care este următorul pas, ce trebuie făcut de acum încolo. Trebuie să fii realist, să ai verticalitate şi să fii cinstit cu tine însuţi. Dar mai important este să gândeşti pozitiv şi să ai curajul să înfrunţi problema pentru a merge mai departe. Şi asta am făcut.
Ai plâns vreodată în toată această perioada? Ţi-ai trecut în revistă toată viaţă?
Da, au fost momente când am plâns. Fiind supus la cinci operaţii, durerile erau extrem de mari şi da, am plâns. "Cel mai delicat moment s-a petrecut după ultima operaţie, care a fost şi cea mai grea. S-a nimerit ca în aceeaşi zi să vină să mă viziteze toţi prietenii din România. Am crezut că au venit toţi pentru că nu mai aveam nici o şansă şi, astfel, să îşi ia rămas bun".. Apoi am înţeles că a fost doar o coincidenţă sosirea Ia Istanbul în aceeaşi zi a tuturor prieteniilor mei. Dar pentru un moment am crezut că mi se apropie sfârşitul şi am avut o strângere de inima. Mi-am trecut viaţa în revistă de multe ori, pentru că am fost atâta timp imobilizat la pat şi nu aveam altceva de făcut. M-am întrebat ce am făcut rău, ce am făcut bine, ce aş face de acum încolo cu viaţa mea.
Depresia te-a încercat? Ţi s-a părut că e prea mult pentru tine?
Nu m-a încercat nicio depresie, am fost încrezător în mine, m-am rugat, am avut de multe ori dialoguri cu Divinitatea şi am cerut ajutor să trec şi peste această încercare.
Care dintre colegii de la "Bravo, ai stil" ţi-a fost aproape în momentele grele cu care te-ai confruntat?
Absolut toţi. Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu, Ilinca Vandici, Serap Altiparmak, producătoarea noastră, şi ceilalţi colegi din echipa de producţie, toţi au fost alături de mine. Ilinca şi Raluca veneau la mine în fiecare zi când eram acasă, în Bucureşti. Raluca a venit şi în Turcia. Serap m-a sunat zilnic să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. Sunt norocos să am astfel de prieteni şi colegi.
Ce s-a schimbat în viaţă ta după apariţia acestei afecţiuni? Ţi-ai schimbat stilul de viaţă, ai renunţat la anumite alimente?
Multă lume spune că după o astfel de experienţă schimbi totul sau te vei schimba total. Nu m-am schimbat, n-am devenit nici egoist. Într-adevăr, în primele luni am respectat un regim alimentar pe care medicii mi l-au dat, era unul foarte strict. Apoi, deşi aş fi vrut să dărâm munţii, nu am mai putut să o fac, pentru că nu am mai avut aceeaşi putere. Mi s-a recomandat foarte multă odihnă, să fiu atent în ceea ce priveşte stresul. Încet, încet am revenit la viaţa mea, la proiectele mele, la filmări. M-am apropiat şi mai mult de oameni şi am înţeles cât de important este să ai pe cineva alături la greu.
De-a lungul timpului, care au fost episoadele acelea în care ai simţit că viaţa te încearcă mai mult decât trebuie?
În ciuda tuturor aparenţelor au fost mai multe episoade, deşi lumea mă crede un tip fericit căruia nu i s-a întâmplat şi nu i se poate întâmplă nimic rău, negativ. Viaţă m-a încercat pe toate planurile şi personal, şi legat de sănătate, şi profesional. Dar au fost doar episoade, cu foarte multă pozitivitate, îndârjire şi dorinţa de a demonstra că sunt un om puternic am reuşit să le depăşesc. Tot timpul mi-a plăcut să spun despre mine că sunt precum un cal pur sânge, care nu aleargă pentru a câştiga cursa, ci pentru a-şi întreţine forma.
E adevărat că ai semnat un contrat şi urmează să faci combinezoane medicilor?
Nu sunt asociat în această firma despre care au apărut materiale. Nu am nicio legătură cu acest contract, dar, ca un apropiat al celor care au încheiat contractul, pot spune că oamenii ar trebui să înţeleagă că cineva riscă foarte mult să îşi piardă business-ul, activitatea pentru a aduce extrem de mult echipament medical necesar.
Care va fi prima bucurie pe care ţi-o vei face când toate astea vor trece?
Să-mi văd prietenii, să ne întâlnim, să râdem şi să plecăm undeva.
Care au fost trăirile de la 20, 30, la 40 de ani care au lăsat urme în sufletul tău?
La 20 de ani m-am confruntat cu o mafie politico- financiară care m-a făcut să pierd tot, dar am luat-o de la capăt. La 30 deja eram din nou în câmpul muncii, făceam un efort susţinut, permanent, ca să mă menţin la un anumit nivel. De la acest moment toate satisfacţiile mele au fost legate numai de muncă, pentru că mi-am sacrificat viaţa personală, viaţa de familie pentru cariera mea.
Crezi că oamenii ai trebuie să înveţe ceva din ce trăim acum? Crezi că vor fi altfel?
Ar trebui să învăţăm să fim mai buni, să respectăm reguli, să avem verticalitate, responsabilitate. Am văzut oameni cărora nu le pasă nici de ei înşişi, nici de ceilalţi. Riscăm să ne îmbolnăvim şi să fim părtaşi la dispariţia celor dragi. După ce vom trece peste această perioadă foarte grea, oamenii ar trebui să înţeleagă că sănătatea, familia, oamenii dragi care te susţin reprezintă tot ceea ce contează. Banii se devalorizează, un milion de euro pot deveni un euro peste noapte, îţi rămân apropiaţii şi sănătatea.
