Interviu

Exclusiv! Sanda Nicola şi viaţa departe de televiziune: ''Simt fericirea când mă trezesc lângă Agnes şi Liviu''

Exclusiv! Sanda Nicola şi viaţa departe de televiziune: ''Simt fericirea când mă trezesc lângă Agnes şi Liviu'' camera-retro icon Vezi galeria 7 poze

A renunţat la televiziune, a hotărât să accepte o nouă provocare, să ducă o nouă bătălie, pentru că astăzi Sanda Nicola nu mai e doar profesionistul care nu jongla cu jumătăţile de măsură, e o altă femeie, cu alte priorităţi.

Sanda a povestit pentru OK! cum arată noua ei viaţă, de ce a ales să îşi continuie drumul în Belgia, cum se remontează în faţa momentelor grele, de ce a ales să meargă la psiholog şi cât de important e un ''Iartă-mă!'' spus la momentul potrivit.

OK!: Sanda, ţi-a fost greu să renunţi la televiziune? Când ai luat această decizie?

Sanda Nicola: Decizia a fost luată înainte să o nasc pe Agnes, însă trebuia să am un plan suficient de bun pentru schimbarea carierei şi să-mi calculez cu atenţie paşii pentru ca echilibrul familiei să nu fie afectat. Am început în timpul concediului de creştere a copilului un master în Turism şi Dezvoltare Regională în Bucovina, la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava şi, în paralel, cursuri postuniversitare de psihopedagogie, asta ca să pot să predau într-o universitate la un moment dat, poate chiar jurnalism dacă se va ivi ocazia. Fac tot ce ţine de mine ca să dobândesc noi competenţe şi să pot pune bazele unei noi cariere. N-aş spune că e uşor sau greu, ci doar că e firesc pentru cum gândesc astăzi. Eu am început să muncesc în televiziune la 17 ani şi mult timp mi-a plăcut să trăiesc contra cronometru, să-mi testez permanent limitele fizice, emoţionale, pe cele de creativitate.

Am fost timp de mai bine de 20 de ani un reporter disciplinat care şi-a impus să dea randament la orice oră din zi şi din noapte, pe orice subiect i se cerea, în orice format de televiziune. Însă viaţa mea s-a schimbat enorm în ultimii ani, eu sunt altă femeie, cu alte priorităţi, care nu mai caută adrenalină, ci mai degrabă echilibru, care vrea mai mult timp şi mai multă tihnă pentru a fi cât mai disponibilă pentru familie, care vrea să fie mamă înainte de orice altceva. Iar ca să-mi permit să trăiesc aşa cum îmi doresc, am considerat că trebuie să învăţ să fac lucruri noi.

OK!: Concret, ce faci acum?Te-ai adaptat la noul tău drum?

Sanda Nicola: După ce am încheiat proiectele editoriale legate de vizita Papei Francisc în ţara noastră am primit vestea că am obţinut o bursă de studiu pentru anul II de master la Universitatea din Liege, pentru care aplicasem în urmă cu câteva luni. M-am bucurat foarte mult, pentru mine contează enorm că voi avea parte de experienţa asta academică la o universitate importantă din Europa şi sper să-mi ajute să mă lămuresc şi mai bine pe ce drum voi merge la anul, după ce susţin disertaţia.

Aici voi aprofunda geografie culturală şi politică, planificarea şi amenajarea teritoriului, relaţii internaţionale, guvernanţă urbană şi strategii de dezvoltare turistică. Este un program de studiu ofertant care te pregăteşte şi pentru antreprenoriat în turism şi pentru administraţie publică, dar la fel de bine poate fi bază pentru o carieră universitară. Şcoala începe pe 2 septembrie, cursurile vor fi în franceză, sper să mă descurc.

Cum e viaţa în altă ţară? E greu să o iei de la capăt în altă parte? Ce îţi place acolo, ce te dezamăgeşte?

Sanda Nicola: Abia am ajuns, deocamdată ne aranjăm o locuinţă. M-a surprins că nu prea găseşti apartamente de închiriat gata mobilate şi nu aş fi vrut să fac o cheltuială prea mare doar pentru o mutare temporară în Belgia, dar n-am avut încotro. Ţara nu mi-e complet străină, am fost în multe delegaţii aici, ştiam la ce să mă aştept. E curat, e multă ordine şi disciplină, oamenii sunt relaxaţi, vremea e schimbătoare de la un minut la altul, te îmbraci ca să te dezbraci şi apoi iar te îmbraci, dar e o încântare să te plimbi pe străzi, să mergi în drumeţii şi să-ţi goleşti mintea de gânduri toxice.

Ce mă pune în mare dificultate deocamdata este sortarea deşeurilor. Oamenii ăştia au o mare perocupare pentru mediu, reciclare şi sunt reguli foarte clare în privinţa gunoiului, reguli pe care trebuie să le învăţăm şi noi. Încă stau cu câte un ambalaj în mână în faţa celor patru coşuri de gunoi pe care le am şi mă gândesc bine unde trebuie să-l arunc. O cutie de carton de lapte nu se aruncă în acelaşi loc cu o cutie în care a fost împachetată o păpuşă. Cojile de ou sau oasele de la o friptură nu trebuie să ajungă în acelaşi loc cu alte resturi alimentare, iar sticla colorată nu se aruncă în acelaşi tomberon cu cea incoloră. Cere un pic de efort de organizare şi mi-am dat seama că sunt prea puţin educată din punctul ăsta de vedere. Am mult de recuperat.

 

OK!: Cum a primit soţul tău această veste?

Sanda Nicola: A fost o sincronizare perfectă, una la care speram în adâncul sufletului, dar erau slabe şanse să se întâmple. Soţul meu este unul dintre cei care au pus bazele formaţiunii politice PLUS. A coordonat organizarea partidului în judeţele din Nord-Estul ţării, iar în iarnă a decis să candideze pe listele Alianţei USR-PLUS la alegerile europarlamentare. Tot atunci a venit şi sugestia profesorului meu de la cursul de Planificarea şi Amenajarea Teritoriului, prof. Viorel Chiriţă, să aplic pentru bursa la Liege.

Era foarte greu de anticipat atunci rezultatul alegerilor, nu aveam cea mai mică idee dacă după alegeri atribuţiile lui Liviu vor fi la Bucureşti, la Bruxelles sau mai degrabă la Iaşi ori Suceava. Le-am spus profesorilor mei de la USV cu toată deschiderea că aplic, trec prin toată procedura de selecţie pentru că îmi doresc această bursă, dar voi pleca în Belgia numai şi numai dacă se iveşte contextul în care să putem pleca toată familia. Dânşii m-au înţeles, m-au susţinut în continuare şi le sunt foarte recunoscătoare pentru asta. În iunie Liviu a fost desemnat să coordoneze comunicarea delegaţiei USR-PLUS în Parlamentul European, iar câteva zile mai târziu am primit şi eu scrisoarea oficială de acceptare la ULiege.

Dacă n-aş fi aplicat în iarnă şi n-aş fi muncit să iau testul de limbă, să susţin interviul, aş fi trecut pe lângă o mare şansă. Poate că pare bizar că îmi doresc atât de mult să mai fac un pic de carte, să mai pun ceva valoros la CV dar, pentru cineva care s-a întreţinut singur din adolescenţă, care a fost obligat să pună mereu serviciul înaintea studiilor şi care s-a chinuit mult timp să termine o facultate, faptul că acum reuşeşte să recupereze experienţa asta care i-a fost inaccesibilă în ”prima tinereţe” este ceva grozav.

 

OK! Pentru binele relaţiei, cine lasă mai mult de la el?

Sanda Nicola: De la un timp, nu mai contabilizăm. Ştim deja că fiecare dintre noi oferă totul în relaţia asta. Ne intuim stările, ne ştim limitele, avem aşteptări rezonabile unul de la celălalt şi ne susţinem reciproc în orice ne propunem. Poate că Liviu n-a fost foarte fericit cu decizia mea de acum 10-11 ani de a munci ca freelancer, adică fără un loc de muncă stabil, când încercam să produc ştiri şi reportaje pentru presa străină. Îmi amintesc cum l-am implorat să facă un credit cu buletinul ca să îmi iau cameră video, lavaliere wireless, staţie grafică pentru că eu nu mai aveam carte de muncă iar pe microîntreprindere nu voiau băncile să îmi dea un credit de câteva mii de euro.

Liviu nu avea nici cea mai mică garanţie că eu chiar voi reuşi să îmi găsesc clienţi, dar a riscat, m-a sprijinit să-mi urmez visul şi eu chiar am devenit corespondent internaţional. În sufrageria noastră s-au editat materiale care au fost difuzate pe France24, Aljazeera, Bloomberg, Channel 4, ITN...

Pe de altă parte, la începutul lui 2017 când s-a încheiat mandatul Guvernului Dacian Cioloş pentru care Liviu lucrase ca purtător de cuvânt, eu credeam că se va întoarce la slujba lui de la Adevărul sau poate va accepta o ofertă într-un departament de comunicare la vreo multinaţională. Am amuţit când mi-a spus că va rămâne alături de Dacian şi de ceilalţi colegi care şi-au propus să înfiinţeze un nou partid.

Eu eram însărcinată în luna a opta, iar soţul meu mă anunţa că alege să fie voluntar într-un proiect politic nou-nouţ, fără niciun orizont clar înainte. Asta în ţara în care PSD-ul condus de Liviu Dragnea tocmai câştigase alegerile cu un scor istoric.

Tatăl copilului meu alegea calea asta, care habar n-aveam ce sorţi de reuşită ar putea să aibă, în loc să caute un loc de muncă stabil şi călduţ. Evident că mi-a fost teamă şi n-am fost împăcată mult timp cu această decizie a lui, dar am avut încredere că ştie ce face, iar proiectul în care se implică e ceva mai important decât strict bunăstarea familiei noastre.

OK!: Fiica ta a rămas în ţară?

Sanda Nicola: Agnes este cu noi, nici nu se pune problema altfel, o înscriem zilele astea la o grădiniţă de aici. Până acum ne-am ocupat doar noi doi de creşterea ei şi ne vom strădui să procedăm la fel în continuare. În ultimul an am făcut naveta între Bucureşti şi Suceava. La Suceava ne-am bucurat de ajutor din partea unei vecine, Gabi, o femeie excpeţională, pe care Agnes a îndrăgit-o imediat şi în casa căreia ştiam că e în siguranţă atunci când noi eram la treabă, iar la Bucureşti o duceam la grădiniţă. Am primit un sfat bun de la nişte prieteni care deveniseră părinţi înaintea noastră şi care ne-au spus că ideal e să integrăm copilul în stilul nostru de viaţă.

Nu a fost întotdeauna comod, nici pentru noi nici pentru ea, au fost zile în care a stat foarte mult în scaunul de maşină, au fost multe nopţi pe care le-a dormit la cuşetă, în tren, poate că uneori programul de mese şi de somn a fost dat peste cap, dar am fost aproape tot timpul împreună iar eu cred că asta e cel mai important şi pentru ea şi pentru noi.

 

OK!: Te mai vezi pe sticlă? În ce alte proiecte ţi-ar plăcea să te implici?

Sanda Nicola: Nu resping categoric ideea, nu ştii niciodată în ce situaţie te aduce viaţa, dar acum chiar muncesc ca să-mi ofer şansa unei cariere noi. Cert e că voi continua să scriu, deja am început lucrul la o nouă carte.

OK!: Care ar fi povestea care te-a schimbat şi la care te gândeşti deseori?

Sanda Nicola: Momentul în care am plecat de-acasă la numai 17 ani şi în care mi-am spus că de-acum încolo îmi port singură de grijă. Ştiam că va trebui să muncesc ca să mă întreţin, să-mi drămuiesc cu atenţie bănuţii, să îmi gătesc, să mă îngrijesc, să răzbesc. Mă gândesc mereu dacă decizia aia a fost curajoasă sau mai degrabă un act de inconştienţă şi sunt recunoscătoare că m-a ferit Dumnezeu de vreo mare nenorocire.

Înainte să plec din ţară, mă uitam îngrozită la transmisiunile de la Caracal şi mi-am amintit de câte ori am mers cu ocazia de la Deva la Orăştie, unde am muncit o vreme, lucram la un post de radio ca să reuşesc să mai câştig un ban în plus. Stăteam la marginea drumului cu inima cât un purice şi mă rugam să oprească un om bun, cumsecade şi să ajung în siguranţă la destinaţie. Am avut mare, mare noroc că nu am păţit niciodată nimic.

OK!: Ai trecut prin multe încercări, cum reuşeşti să araţi atât de bine? Care este astăzi dieta ta de viaţă?

Sanda Nicola: Asta e o iluzie că eu aş arăta foarte bine. Adevărul e că mai mereu a ţinut cu mine camera de luat vederi şi nu m-a dat de gol când m-am îngrăşat. Acum, când mi-am făcut bagajele, am constatat că am în şifonier haine pentru trei femei de talii diferite, de la 38 la măsura 44. Corpul meu parcă ar fi un acordeon care în perioadele de efort, cu nopţi nedormite şi alimentaţie haotică, se extinde, şi se comprimă când în sfârşit trăiesc ca un om normal, dorm 8 ore pe noapte şi mânânc la ore fixe. După câteva luni pe tura de noapte la Digi24, cu sesiune în iarnă, cu emisiune săptămânală la Europa FM, campanie electorală, vizita Papei, sesiunea din vară şi un copil mic, care indiferent la ce oră mă culcam eu, tot la 07.00 se trezea, pot spune că acum mă resimt groaznic.

Am pus câte un kilogram în plus în fiecare lună, iar analizele arată un deficit destul de mare de vitamina D şi de Fier. Sper să îmi revin cât mai curând, dar nu am de gând să fac nimic extrem. Am tras foarte mult de mine, organismul e obosit, încordat, are nevoie de relaxare, nicidecum de presiune şi frustrări suplimentare.

OK!: Te-ai confruntat vreodată cu depresia sau cu anxietatea?Ai ajuns într-un anumit moment la psiholog?

Sanda Nicola: Am povestit pe larg în ”Carte de identitate” despre atacurile de panică şi despre anii de terapie. Încă mai merg la psiholog din când în când şi voi cere întotdeauna ajutorul atunci când voi simţi că nu gestionez cum trebuie anumite stări. Mintea noastră poate fi un mare aliat sau un mare sabotor, e esenţial să o golim de balast şi să o hrănim cu gânduri benefice.

OK!: Ce îţi spui în momentele grele? Cum te remontezi?

Sanda Nicola: Îmi spun că după fiecare deal vine o vale şi din vale iar urci la deal, că în general nimic nu e veşnic, totul e în continuă schimbare şi fiecare nouă zi poate aduce şansa de a-ţi schimba soarta, dacă asta vrei cu adevărat. Şi mă rog mult. Mă rog să-mi păstrez cumpătul în orice împrejurare şi să am puterea să fac faţă oricăror dificultăţi.

OK!: Când viaţa pare că te înfrânge, iubirea poate fi un răspuns?

Sanda Nicola: Iubirea e întotdeauna cel mai bun răspuns, e cheia tuturor lucrurilor. Cel care iubeşte e norocos, pentru că e motivat, e capabil să mute munţii din loc, nu poate fi înfânt. O inimă caldă, care vibrează şi se dăruieşte pe sine celorlalţi, e o inimă puternică.

OK!: Crezi mai mult în Iartă-mă sau în Te iubesc?

Sanda Nicola: Cred că un ”Iartă-mă poate fi uneori mai valoros decât un”Te iubesc”. Cred că dintr-o vinovăţie recunoscută, dintr-un regret sincer se pot naşte o mulţime de lucruri bune. La fel cum cred că există iubiri posesive, toxice, care te strivesc în loc să te împlinească.

OK!: Care sunt fricile tale cele mai mari?

Sanda Nicola: Nici nu îndrăznesc să le verbalizez pentru că nu vreau să le alimentez cu energie. După ororile de la Caracal nu cred că e vreo mamă de fată care să nu se întrebe cum să-şi pună copilul la adăpost.

OK!: Ai regrete?

Sanda Nicola: Am regretul de a nu-mi fi înţeles multă vreme propriile vulnerabilităţi, iar asta m-a făcut să iau unele decizii nepotrivite. Uneori, haosul din sufletul meu a generat haos şi în vieţile celor apropiaţi mie, care, mai mult ca sigur, nu meritau asta.

OK!: Ce e fericirea pentru Sanda Nicola? Când a simţit-o cu adevărat?

Sanda Nicola: O simt în fiecare dimineaţă când mă trezesc lângă Agnes şi Liviu, oriunde ar fi asta, geografic vorbind. Câtă vreme suntem sănătoşi şi împreună, totul e perfect!