Interviu

Interviu Exclusiv Catrinel Menghia: "Sunt o mamă protectoare"

Interviu Exclusiv Catrinel Menghia: "Sunt o mamă protectoare"

Pentru prima dată mamă. Şi pentru prima oară într-un film românesc. Sunt cele două ipostaze despre care am invitat-o pe Catrinel să vorbim

Un film cu totul special în cinematografia românească. Acesta este La Gomera (foto jos, Catrinel în scene din La Gomera), filmul cu care regizorul Corneliu Porumboiu a impresionat criticii de pe Croazetă, fiind nominalizat la trofeul Palme d´Or. Şi cu care a smuls ropote de aplauze la Cluj, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania – acolo unde el şi restul echipei au avut confirmarea din partea publicului de acasă. O reacţie impresionantă, de care Catrinel (33) s-a bucurat, însă, doar de la distanţă. Un alt proiect a ţinut-o departe - în Sardinia, unde s-a aflat împreună cu fiica sa, Caroline. Pentru că, după ce a născut în februarie, şi-a revenit în formă incredibil de repede şi s-a întors la treabă. Chiar şi la Cannes a fost împreună cu micuţa sa - şi deja se confirmă ceea ce bănuiam: Catrinel este o mamă extrem de activă. Şi cu siguranţă energia, efervescenţa aceasta a ei este unul dintre lucrurile care l-au făcut pe producătorul de film Massimiliano di Lodovico (41), tatăl copilului şi bărbatul cu care are şapte ani de relaţie, să se îndrăgostească de ea.

 


 Felicitări, Catrinel. La Gomera este un film unic în cinematografia românească de până acum. Cum ai simţit, însă, tu rolul şi filmul doar citind scenariul?
Catrinel Mi-am început cariera de actriţă în străinătate, adunând diverse credite în cinematografia din Italia, America şi Franţa. România rămăsese o piaţă pe care voiam să o abordez cu un prim proiect prin prisma unuia special şi asta s-a întâmplat prin participarea  la castingul pentru filmul lui Corneliu. O oportunitate imensă pe care nu am vrut să o ratez. Scenariul mi s-a părut extrem de interesant şi original din prima clipă în care l-am citit, iar dorinţa de a lucra cu Porumboiu era atât de puternică, încât eram pregătită să intru în joc.
Cum e un casting în străinătate, faţă de un casting printre ai tăi?
Castingul e casting. Printre ai mei, însă, este mai emoţionant, are o miză mai mare, pentru că îmi doresc să lucrez în România. Pentru orice actor e important să joace în ţara natală, în limba maternă.
Cum a fost la filmări - spune-mi puţin despre această aventură frumoasă, pentru că aţi filmat în Canare şi Singapore, iar Rodica Lazăr (foto jos) îmi povestea cât şi-ar fi dorit să fie cu voi.
Trei destinaţii şi trei anotimpuri. Am trecut de la filmările din Bucureştiul geros din luna februarie la superba primăvară din Gomera, apoi la căldura infernală din Singapore. La Bucureşti s-a legat o prietenie atât de strânsă între actori, echipa de producţie şi restul
staff-ului, încât mi-a fost foarte greu să mă întorc la viaţa mea reală după terminarea proiectului. Ceea ce am simţit eu a experimentat şi Rodica în timpul filmărilor din Bucureşti. Ne-a lipsit enorm în următoarele locaţii şi deseori glumeam cu Corneliu şi îi propuneam să scrie o scenă pentru Rodica pentru a o readuce înapoi în familie. Are un mod ironic de a glumi şi aduce o culoare molipsitoare pe platouri. Devii dependent de prezenţa ei. A fost cea mai frumoasă aventură a vieţii mele la nivel uman, nu doar profesional, am descoperit noi prietenii. A fost un proiect de vis, imposibil de descris.


Cum te-ai pregătit pentru acest rol? Citeam că ţi-a luat un an pentru a învăţa limbajul fluierat.
El silbo este un limbaj fluierat care necesită foarte mult antrenament şi constanţă. Iniţial, nu a fost uşor, am crezut că rezultatele nu vor veni niciodată. Primele două săptămâni s-au desfăşurat cu un antrenament zilnic, timp de opt ore, doar pentru a înţelege modul corect de suflare şi pentru a prinde tehnica. Profesorul nostru de El Silbo, Kiko Corea, care a avut şi un rol în film, a fost o prezenţă cheie în întregul proces de realizare a filmului.
Dar ce a fost cel mai greu pentru tine la filmări?
În afara scenelor de nuditate, nu am avut momente de dificultate la filmări, totul s-a desfăşurat atât de frumos, încât abia aşteptam să mă întorc pe platoul de filmare, chiar şi atunci când oboseala începuse să îşi spună cuvântul. Eram plină de entuziasm, mai ales că trecuseră 16 ani de când nu mai petreceam atât de mult timp cu un grup atât de mare de români.
Aşadar, scenele de sex alături de Vlad Ivanov ţi-au dat emoţii…
Au fost foarte dificile pentru că au fost şi printre primele pe care le-am filmat în acest proiect, dar am încercat să nu transmit nicio stare de reticenţă pentru a nu inhiba restul echipei.
Cum te-ai înţeles cu Corneliu Porumboiu?
Ne-am înţeles de minune, nu mi-a fost doar regizor, ci şi prieten. În fiecare zi, înaintea filmărilor, la cafea, aveam un fel de şedinţă de psihoterapie şi discutam diverse aspecte. M-a ajutat foarte mult pentru rolul pe care îl interpretez, dar şi pentru starea mea sufletească.
Dar cum eşti tu, în general, în relaţia cu regizorul: vrei să schimbi lucruri, pui multe întrebări sau cooperezi docil?
Atunci când simt că regizorul ştie ce vrea şi are o ţintă bine definită, îmi place să cooperez docil şi doar la cerere aduc diverse nuanţe de interpretare a personajului. Corneliu te stoarce ca pe o portocală la fiecare scenă, nu rămâne loc de fantezie pentru îmbogăţirea scenei într-un mod personal... Mi s-a întâmplat la o filmare ca un regizor să spună la fiecare scenă doar că e OK şi a fost extrem de frustrant.
Aţi fost la Cannes cu filmul. Scriai, la un moment dat, că pentru tine a fost un vis devenit realitate să te afli acolo cu un film în competiţia oficială.
Festivalul de Film de la Cannes nu a fost niciodată pentru mine o miză, ci o experienţă. Am trăit acolo un vis frumos pentru că emoţiile pe care le trăieşti şi atenţia dominantă sunt pur şi simplu copleşitoare.
Cannes-ul este Cannes. Dar TIFF înseamnă acasă, România. Cum ai simţit de la distanţă ce s-a întâmplat acolo? Ai văzut, cu siguranţă, la colegii tăi, reacţia entuziastă a sălii la proiecţia La Gomera.
Colegii mei m-au ţinut la curent, am simţit că sunt aproape de ei, mi-au descris reacţia sălii, am văzut filmuleţe pe net… M-am simţit ca şi cum aş fi fost acolo. Reacţia celor de acasă este cea mai importantă.
Fiica ta, Caroline Leon (foto jos), a fost cu tine la Cannes. Cum te-ai împărţit? Nu mi se pare deloc uşor să mergi la festival cu bebe.
Massimiliano este cel mai bun tătic şi cel mai bun ajutor al meu. Ne-am descurcat de minune timp de 10 zile la Cannes, asta şi pentru faptul că fetiţa noastră este foarte liniştită şi nu ne dă bătăi de cap. La doar trei luni râde, mănâncă şi doarme.


Trăieşti bucuria de-a fi mamă. Ce fel de mamă ţi-ai propus să fii?
Din punctul meu de vedere, un părinte poate fi bun pentru copilul său în momentul în care este un om bun pentru el însuşi. Sunt o mamă protectoare şi iubitoare şi voi încerca să fiu cât mai prezentă în viaţa copilului, având în vedere programul meu de muncă din ce în ce mai încărcat.
„La 15 ani, cu un permis de trecere peste hotare semnat de ai mei, am luat viaţa în piept“, spui tu despre momentul când ai plecat să faci modelling. Ai fost extrem de curajoasă. Cum priveşti acum, prin ochii de mamă, această hotărâre?
Cred că părinţii mei au fost curajoşi, fiind foarte tineri şi cu o perspectivă diferită asupra vieţii. În ziua de azi, părinţii experimentează mari provocări, copiii deopotrivă, expuşi din ce în ce mai mult la stiluri de viaţă periculoase şi nocive. Dar, cu siguranţă, voi încerca să îi ofer fiicei mele libertatea de care am avut eu parte, dar o libertate puţin „sub vizor“.
Nu ai avut o copilărie uşoară. Spune-mi ce anume din felul de-a fi al mamei tale crezi că vei prelua?
De a-mi încuraja copilul aşa cum o făcea în mod constant mama mea.
Cum te-ai recuperat după sarcină? Te întreb asta pentru că ştiu că şi alăptezi. Şi deja arăţi minunat în poze... Kilogramele în plus nici nu mai există.
Alăptatul a fost benefic în procesul de slăbire, în plus am fost foarte activă după naştere, continuându-mi programul de lucru pe care îl aveam şi înainte.
„Şapte ani de iubire încoronaţi de cel mai frumos cadou“ - ai scris atunci când ne-ai prezentat-o pe Caroline. Cum ai simţit că Massimiliano (foto jos), omul de lângă tine, este menit să fie tatăl copilului tău?