News

Legende: Paul Newman, actorul cu ochi de un albastru electrizant

Legende: Paul Newman, actorul cu ochi de un albastru electrizant

Cineva spunea atât de frumos despre el că a fost manifestul decenţei la Hollywood. Şi asta în ciuda înfăţişării lui absolut cuceritoare. Cu o căsnicie de jumătate de secol, marele actor şi-a hrănit nevoia inerentă de senzaţional la volanul maşinii lui de curse. Iar greşelile, la fel de inerente, a încercat să le compenseze printr-o remarcabilă activitate filantropică.

Figurează şi acum pe lista celor mai atrăgătoare staruri hollywoodiene din toate timpurile. Ochii aceia de un albastru electrizant n-ai cum să-i uiţi. Privirea lui de azur irezistibilă i-a deschis şi porţile la Hollywood, el însuşi glumind adesea pe seama asta: „Parcă-mi şi imaginez epitaful meu: «Aici se odihneşte Paul Newman, care a făcut stop cardiac atunci când ochii i-au devenit căprui»“. Dacă intri azi într-un supermarket din America, îi poţi regăsi privirea pe sti­clele cu sosuri pentru salate şi paste de la Newman’s Own, compania pe care a înfiinţat-o în 1982, din ale cărei profituri a donat sute de milioane de dolari. Prima dată când a dăruit 100% încasările companiei, criticii l-au acuzat, culmea, de grandomanie! Trebuie să fi fost trist să constate că, la Hollywood, chiar şi generozitatea se măsoară astfel încât să dea bine. Una dintre acrele faţete ale ipocriziei mondene. Însă Paul nu avea nimic de de­monstrat nimănui. Avea, în schimb, un pact cu el însuşi, după o dramă care l-a zguduit profund...

Născut pe 6 ianuarie 1925, în Cleveland, Ohio, el a avut aşternute în faţa sa două vieţi între care a trebuit să aleagă. Tatăl său, Arthur Sigmund Newman, deţinea un magazin de articole sportive foarte profitabil, în ju­rul căruia gravita întreaga familie. Mama lui, Theresa, se împărţea între magazin şi îngrijirea copiilor (mai avea un fiu, care ulterior s-a implicat tot în industria cinema­tografică, devenind producător). După şcoală, Paul cel mic vindea tot acolo pantofi de sport clientelor cucerite de farmecul lui. Arthur visa ca fiul lui să preia afacerea. Theresa, în schimb, îi submina soţului visul, încurajân­du-l pe băiat să se ducă la probe pentru piesele puse în scenă la şcoala lui. Astfel, în anii următori, Paul a fost măcinat între aceste două vise atât de diferite ale părin­ţilor lui, într-atât încât, după război, când s-a înrolat în forţele navale ale SUA, Newman a absolvit, în 1949, la Kenyon College din Ohio, atât teatrul, cât şi economia – pentru a-şi împăca ambii părinţi. În acelaşi an, s-a şi grăbit să se căsătorească cu Jackie Witte, o manechină blondă transformată în actriţă, pe care o cunoscuse în escapadele lui teatrale. Căci, în sufletul său, Paul îşi do­rea să fie actor. Iar atunci când a avut şansa de-a juca în piesa „Dark of the Moon“ pe o scenă în Chicago, n-a ratat momentul, partenera lui fiind nimeni alta decât Jackie...

La un an după nuntă, în 1950, cea dintâi dramă din viaţa lui avea să-i ridice semne de întrebare dacă alesese bine profesia: tatăl lui a murit, iar Paul, copleşit de dure­re, a simţit că datoria lui e să-i îndeplinească visul. Aşa că a decis să renunţe la actorie şi s-a întors să se ocupe de magazinul sportiv. Este anul în care Jackie aduce pe lume şi cel dintâi copil al lor, un fiu pe nume Scott. Şi iată-l pe Paul într-un cadru de familie provincial, cu toate visele puse la păstrare într-un sertar. O stare de fapt la care nu s-a putut adapta, însă. Newman simţea că-l aştepta alt destin. „Unul dintre marile mele regrete e că tata n-a apucat să se bucure de succesul meu“, avea să spună el, iar în 1951 n-a mai rezistat şi a lăsat oraşul natal în urmă, plecând, cu tot cu nevastă şi copil, la New York, pentru a aprofunda studiile de actorie la faimosul Actors Stu­dio, al lui Lee Strasberg. Acolo s-a împrietenit cu Marlon Brando, James Dean şi Rod Steiger. Iar o vreme, viaţa lui de familie a părut că-şi urmează cursul firesc: Jackie i-a mai dăruit două fetiţe, pe Stephanie, în 1951, şi pe Susan, în 1953. Însă după venirea pe lume a lui Susan, mariajul lui a intrat în declin.

Iar motivul purta un nume: Joan­ne Woodward, o actriţă, ca şi el, absolut încântătoare, pe care o cunoscuse la repetiţiile pentru piesa „Picnic“ de pe Broadway. Ea era dublura personajului feminin princi­pal, frumoasă ca „un înger al lui Botticelli“, după cum îşi aminteşte Newman. Mai departe de-atât, talentul ei nu l-a impresionat iniţial. Woodward, la rândul ei, s-a arătat reticentă la început în faţa farmecelor lui, pentru că era căsătorit. „Joanne era modernă şi independentă, pe când eu eram timid şi oarecum conservator. Mi-a luat mult s-o conving că nu eram atât de banal pe cât păream“, poves­teşte el. Ce făcea, de fapt, Newman? Voia o aventură? Nu, simţea mult mai mult. „După ce a devenit mamă, Jackie şi-a pierdut interesul pentru actorie şi, în general, pentru lumea care însemna atât de mult pentru Paul. Lui îi plă­ceau seratele prelungite, cu actori şi scriitori, la fel cum îi plăceau şi lui Joanne“, explică un prieten. „Noi am fost prieteni buni înainte de a fi iubiţi. Ne puteam spune ori­ce, fără teama de ridicol sau respingere. Exista între noi o încredere fantastică“, mărturiseşte însăşi Joanne.

Remarcat de marile case de producţie, Paul a ple­cat apoi la Hollywood. O mişcare benefică pentru cari­era lui, dar el ştia deja că goana după acest vis îl va costa scump. Căci plecarea a însemnat, în acelaşi timp, că şi-a lăsat în urmă, la New York, soţia şi copiii. Inevitabilele tensiuni au apărut, iar o biografie răuvoitoare, aşa cum are orice mare actor, spune că Newman ar fi bătut-o pe Jackie atunci când aceasta, îndurerată că o abandonase, l-a acuzat că ar fi avut o relaţie homosexuală cu prea bu­nul lui prieten, James Dean. Bârfe, desigur, total nefon­date. Realitatea nu era, însă, mai puţin dureroasă. New­man, e drept, începuse să devină tot mai nervos şi să bea mai mult decât de obicei – de la o bere, în unele seri se pierdea şi în câte-o sticlă de whiskey. Şi asta pentru că se simţea un soţ îngrozitor, care-şi distruge mariajul. Iu­birea lui pentru Jackie se stinsese. În inima lui îşi făcuse loc Joanne, aflată şi ea la Hollywood. „Începutul iubirii lor a fost mai mult un coşmar decât obişnuita perioadă de curtare. Paul era sfâşiat între loialitatea faţă de copiii lui şi sentimentele lui sincere pentru Joanne. Ea, la rândul ei, devenise prietenă cu Jackie şi suferea cumplit în rolul spărgătoarei de case“, comentează acelaşi prieten.

Inevitabilul s-a produs, însă, şi cei doi au trecut de la prietenie la o relaţie adevărată. „M-am simţit îngrozitor de vinovată. O vină pe care o voi purta mereu cu mine“, mărturisea Woodward. În 1957, cei doi au transpus chi­mia lor şi pe celuloid, în „Lunga vară fierbinte“. La acel moment, Newman era deja un star, după ce-l interpreta­se pe boxerul Rockie Graziano, în „Cineva acolo sus mă iubeşte“ (rol în care l-a înlocuit pe James Dean!). Şi sim­ţea că noua lui viaţă, cea care îi fusese scrisă, începea să prindă contur – în ciuda enormului regret de-a sacrifica o familie. Destinul nu e, cel mai adesea, liniar, iar împli­nirea lui poate lăsa în urmă victime…

Asemenea succesului la Hollywood, şi Joanne îi era predestinată – căci ea avea să-i stea alături până la sfârşitul vieţii. Iar în 1958, actorul decide să preia com­plet frâiele şi să clarifice situaţia: definitivează divorţul de Jackie şi se căsătoreşte cu Woodward. Tot atunci, mai pune o cărămidă solidă la fundaţia succesului său, ju­când alături de Elizabeth Taylor, în „Pisica pe acoperişul fierbinte“. Pelicula are un succes de box office uriaş, iar rolul îi aduce cea dintâi nominalizare la Oscar. Paul de­venise, fără îndoială, unul dintre cei mai hot actori de la Hollywood. Au urmat o serie de filme de aur, printre care „Exodus“ (1960), „Dulcea pasăre a tinereţii“ (1963), „Hombre“ (1967), „Infernul din zgârie-nori“ (1974), „Fu­rie pe gheaţă“ (1977). Iar alături de Robert Redford, de care l-a legat o prietenie cu totul specială, a făcut „Butch Cassidy şi Sundance Kid“ (1969) şi „Cacealmaua“ (1973). „L-am întâlnit când am făcut primul film. Studiourile nu mă voiau. Îşi doreau pe cineva la fel de cunoscut ca el, dar Paul m-a susţinut. Nu ştiu câţi ar fi făcut asta“, îşi aminteşte Redford. Şi tot el povesteşte despre cât de fi­resc şi modest putea fi Newman. Desigur, atunci când nu făcea vreo trăznaie sau vreo farsă colegilor.

Căci, înainte de George Clooney, el a fost regele farselor la Hollywood. Duse, uneori, la extrem. Bună­oară, când regizorul George Roy Hill n-a vrut să cumpere un rând de băutură pentru întreaga echipă de la „Furie pe gheaţă“, Newman a înscenat un accident de maşină îngrozitor, cu el la volan. Şi nici nu-i de mirare că l-a spe­riat de moarte pe Roy, căci treburile au părut cu atât mai veridice cu cât, la vremea aceea, Paul îşi descoperise deja de şapte ani pasiunea pentru cursele de maşini. Câştigase chiar trofee în competiţii oficiale (iar el şi echipa sa au obţinut, de-a lungul anilor, mai multe titluri naţionale la cursele IndyCar, actorul concurând ca pilot profesionist până la vârsta de 70 de ani!). Dar să revenim la farsele lui, despre care s-ar putea scrie o carte stufoasă. La „Bu­tch Cassidy şi Sundance Kid“, când acelaşi regizor Roy Hill n-a vrut să facă schimbările cerute de el la o scenă, Paul i-a tăiat biroul în două – dar l-a asamblat astfel încât piesa de mobilier s-a rupt brusc chiar în poala regizoru­lui. Câţiva ani mai târziu, la „Cacealmaua“, a mers mai departe şi i-a tăiat lui Roy maşina – ulterior, dăruindu-i alta! În paralel cu filmele menţionate, starul a jucat în alte zece filme cu soţia sa. Mai mult, a regizat şi patru pelicule cu Woodward în rol principal, „Rachel, Rachel“ (1968) fiind nominalizat la Oscar. Comuniunea dintre ei era completă. Chiar dacă, aşa cum Paul însuşi avea să recunoască, au existat între ei şi certuri, inerente atunci când el lipsea prea mult de-acasă, plecat fiind la filmări. Toţi prietenii vedeau, însă, cum o privea el – întotdeauna ca pe un cadou de Crăciun. De altfel, Newman a rămas celebru pentru felul în care şi-a descris dedicaţia pentru mariajul lui de jumătate de secol: „De ce să mă duc în oraş să mănânc hamburger, când acasă am cea mai bună friptură?!“. Joanne i-a dăruit, la rândul ei, trei copii: pe Elinor, în 1959, pe Melissa, în 1961, şi pe Claire, în 1965.Foto: Paul şi fiul lui, Scott

Reversul medaliei: soarta celorlalţi trei copii, din mariajul anterior. Căci Scott, Susan şi Stephanie, care rămăseseră cu Jackie erau într-adevăr văduviţi de prezenţa lui. „Când au crescut, nu prea le-am fost prin preajmă, iar când eram, n-am fost o prezenţă prea focu­sată“, şi-a făcut Newman mea culpa. Dintre toţi, Scott a suferit cel mai mult, ajungând s-o urască pe Joanne pen­tru că îi furase tatăl. Ca să îngroape durerea, băiatul a în­cercat câteva pasiuni periculoase: paraşutismul, alcoolul şi drogurile. Nici nu prea avea ce face altceva, îşi zicea el. Căci, după ce studiase la şcoli private scumpe, des­coperise că umbra tatălui îl urmărea peste tot. Iar asta îl scotea din sărite. Şi dacă tot nu-i fusese alături în co­pilărie, acum nu mai voia el să accepte ajutorul tatălui – din răzbunare! În februarie 1974, a venit primul semnal oficial că Scott avea mari probleme: a fost arestat într-o stare avansată de ebrietate, după ce a şi lovit în cap un poliţist. Disperat, aflând că fiul lui suferă de alcoolism, Paul a încercat să-l repună pe picioare: i-a plătit lecţii de actorie, ba chiar a angajat doi psihologi la dispoziţia lui tot timpul şi i-a obţinut un rol bun, cel al fiului lui Ro­bert Redford, în „Marele Waldo Pepper“. În zadar. Scott a acceptat o vreme, scârbit, ajutorul, doar ca să se amuze pe seama tatălui superstar. Apoi s-a întors la ce ştia el cel mai bine: să bea toată ziua, să se drogheze şi să adoarmă pe podelele din apartamentele prietenilor. Înainte, însă, de-a pleca de la Hollywood s-a asigurat că-i transmite limpede tatălui său cât de mult îl urăşte: a obţinut un rol neînsemnat în pelicula „Infernul din zgârie-nori“, la care Newman era cap de afiş. Şi s-a dus la filmări fără să-i sufle un cuvânt. Iar Paul n-a ştiut că fiul lui e pe pla­touri până când filmările nu s-au sfârşit.

Finalmente, în 1978, la doar 28 de ani, Scott a murit în urma unei supradoze de droguri. Oficial, moarte ac­cidentală – cu varianta sinuciderii, într-o biografie nea­utorizată. Zguduit din temelii, Newman a înfiinţat o fun­daţie pentru descurajarea abuzului de droguri la tineri, dar şi o tabără de vară unde a început să aducă anual în jur de 13.000 de copii cu boli precum cancer şi SIDA. În paralel, dona sume uriaşe (şi azi are un loc fruntaş în topul celor mai generoase staruri din toate timpuri­le!) altor organizaţii, din veniturile Newman’s Own. Era un job căruia i s-a dedicat cu abnegaţia tatălui năruit de vina ce-o purta pe umeri. „A fost cea mai tristă zi din viaţa mea. Niciodată nu cred că voi scăpa de acest păcat care mă apasă“. A avut, în schimb puterea să transforme tragedia lui în bucurie pentru atâtea suflete. În tabăra lui de vară circulă o poveste plină de candoare: despre sta­rul sosit acolo în vizită, spre marea uimire a unuia dintre copii, bolnav de leucemie, care a constatat că lângă el, la masă, s-a aşezat „chiar nenea de pe sticla lui de limo­nadă“. S-a uitat atunci la el şi l-a întrebat: „Tu chiar eşti Paul Human?“. Nu ştiu cum a reacţionat actorul. Sigur ochii lui albaştri s-au umezit…

Din anii ’80, şi-a rărit şi apariţiile în filme. Prefera să petreacă mai mult timp la cursele de maşini. Ultimul rol de anvergură a fost în 2002, în „Drumul spre pierzanie“, care i-a adus cea de-a 11-a nominalizare la Oscar (singu­ra dată a câştigat în 1986, pentru „Culoarea banilor“). În iunie 2008, la 83 de ani, marele public a aflat că fusese diagnosticat cu cancer la plămâni. Dar Newman ştia asta de mai multă vreme. Şi ştia că nu va mai dura mult până îşi va lua „Adio!“, aşa că, după chimioterapie, a preferat să se întoarcă acasă, înconjurat de iubirea întregii lui fa­milii. Da, a întregii familii, inclusiv a celor două fete din mariajul anterior, Susan şi Stephanie, care au declarat la unison: „A jucat multe roluri de neuitat. Dar cele pentru care a fost cel mai mândru n-au avut cotaţie la box-offi­ce: soţ devotat, tată iubitor, bunic atât de bun, mereu şi până la capăt“. Misiunea lui pe pământ se încheiase cu brio, iar păcatul îi fusese iertat. Pe 26 septembrie 2008, Paul Newman a închis pentru totdeauna ochii lui atât de albaştri… Era daltonist, dar dăruise atâta culoare lumii în care trăise.

foto: guliver/getty images/rex features/sipa press, www.cinemagia.ro

Modifică Setările