Julia Roberts s-a iubit cu Matthew Perry. Cine a pus capăt relației

Actualizat:
julia roberts profi jpg

Matthew Perry a dezvăluit detaliile relației sale secrete cu Julia Roberts în noua sa carte, Friends, Lovers And The Big Terrible Thing .

Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată după ce actrița din Pretty Woman a acceptat să apară în Friends doar dacă personajul ei va trăi o poveste alături de Chandler Bing. Creatorul serialului l-a încurajat apoi pe Perry să vorbească cu ea despre asta, ceea ce a dus în mod neașteptat la scântei între cele două staruri.

„Trebuia să o curtez. Îmi doream ceva cochet. I-am trimis trei duzini de trandafiri roșii și pe felicitare scria: „Singurul lucru mai interesant decât perspectiva ca tu să faci parte din serial este că, în sfârșit, am o scuză să-ți trimit flori”, a spus el. „Răspunsul ei a fost că, dacă i-aș explica în mod adecvat fizica cuantică, ar fi de acord să participe la filmări”.

Perry recunoaște că a doua zi i-a trimis o lucrare jucăușă de cercetare, care a fost aparent suficientă pentru a o convinge pe actriță să accepte să apară în îndrăgitul sitcom. Reflectând la primele zile ale relației lor, bărbatul de 53 de ani își amintește că pe atunci telefonia mobilă și internetul nu luaseră o așa mare amploare, așa că au cînceput să comunice în mare parte prin fax.

„În unele nopți mă găseam la o petrecere, eram cu o femeie atrăgătoare și scurtam conversația ca să pot alerga acasă, să văd dacă a sosit un nou fax”, a continuat el. „Zâmbeam ca un tânăr de 15 ani la prima lui întâlnire”.

Mai multe pentru tine...

Lucrurile au evoluat în acest fel ceva vreme, dar faxurile lui Roberts au trecut de la prietenos la romantic când ea i-a trimis numărul de telefon și i-a cerut să o sune.

„Am lăsat-o să intre, atât la figurat, cât și la propriu, am început o relație ”, a spus Perry. „Eram deja un cuplu când am început să filmăm episodul Friends Super Bowl”.

Cu toate acestea, demonii interior ai lui Perry au  fost cei care au împiedicat relația să înflorească cu adevărat. El a recunoscut că „întâlnirea cu Julia Roberts a fost prea mult” pentru el, ceea ce a dus la temeri constante că diva va pune capăt poveștii lor. "Nu aș putea fi niciodată suficient, așa că, în loc să mă confrunt cu agonia inevitabilă de a o pierde, m-am despărțit de frumoasa și strălucitoarea Julia Roberts", adaugă el. „Nu pot descrie expresia de confuzie de pe chipul ei”.



Recente pe Ok! Magazine

annelies geneyn bhBONc07WsI unsplash jpg
Eva Pavel kanal d jpg
Anunt Artist 1080x1440 png
Nibiru se deschide astazi (1) jpg
Pilates Reformer antrenament png
WFF 2025   arhiva 2 jpg
ZALANDO festival Season jpeg
sevilla aerial magnific jpg
okmagazine ro pexels olly 3837259 jpg
BP DAY 0 3 @JCKSVISION Crowd jpg
fete plaja carte mare bruneta blonda roscata jpeg
soroban  jpeg
DSC03038 jpg
IQ 0463 2 jpg
okmagazine ro pexels makrufinmuhammad 38154583 jpg
par vopsit jpg
pexels katerina holmes 5911145 jpg
OKMAGAZINE dimitris chapsoulas 0JZgnNL2N8s unsplash jpg