Vacanţă pe noul Titanic

9 iunie, 2017
Titanic Beach Lara Multimedia GENERAL Titanic Beach Lara General View 3 jpeg

Sejururile pe pachebot nu şi-au pierdut nicicând farmecul, iar acum poţi să-ţi oferi un asemenea lux şi fără a călători pe mare

image

Competiţia pentru obţinerea celei mai rapide traversări a Atlanticului a început la jumătatea secolului al XIX-lea, când europenii emigrau masiv în Statele Unite şi începuse construcţia marilor transatlantice. La începutul secolului al XX-lea, lupta a devenit acerbă între marile companii maritime din Anglia, SUA şi Germania, care-şi doreau să pună mâna pe titlul onorific „Panglică Albastră“, care se acorda celui mai rapid vapor. Astfel, în 1907, firma britanică White Star Line a decis să construiască un trio de vase de „clasă olimpică“ care să le eclipseze pe toate celelalte. Primul vas, lansat în 1911, a fost botezat Olympic, iar câteva luni mai târziu a fost gata şi Titanicul. Al treilea urma să se numească Gigantic, însă, la lansarea din 1914, a primit numele Britannic. Compania White Star Line dorea ca aceste trei vase să ofere o experienţă a luxului complet, ceea ce însemna o greutate mai mare şi o viteză mai mică, adică ieşirea din cursa pentru „Panglica Albastră“, pe care n-ar fi putut s-o câştige cu o viteză de 21 noduri.

image

Construit în Belfast, maiestuosul RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume (269 m lungime, 28 m lăţime, 56 m înălţime) şi cel mai luxos vas al epocii sale în momentul plecării sale inaugurale din Southampton spre New York, pe 10 aprilie 1912. Datorită celebrei sale construcţii de oţel robuste, era considerat imposibil de scufundat. Iar cabinele mobilate cu piese vechi, nobile, terasele cu perne de pluş, restaurantele elegante, lifturile şi marea scară interioară erau cele mai frumoase de pe oricare alt vas. Exista chiar şi o sală de fitness cu echipamente ultramoderne (biciclete staţionare, aparate de vâslit, un „cal electric“ şi „o capră“ electrică), care a stârnit senzaţie la acea vreme. Chiar şi cabinele de la clasa a treia erau mai luxoase decât cele de clasa întâi de pe alte pacheboturi transatlantice.

image

Din păcate, chiar în prima sa călătorie, soarta pechebotului a fost pecetluită: în noaptea de 14 aprilie 1912, la 153 km sud de Newfoundland, Titanicul s-a ciocnit de un iceberg imens şi, la ora 02.30, s-a scufundat în Oceanul Atlantic, intrând în istorie drept unul dintre cele mai mari dezastre maritime pe timp de pace: doar 700 de oameni din totalul de 1.311 pasageri şi 897 membri ai echipajului au fost salvaţi.

image

În ciuda acestor cifre dramatice, legenda Titanicului transcede tragedia sa, lăsând în urmă aerul unei lumi elegante, distinse, pornite să descopere Lumea Nouă. Astfel că interioarele magnificului transatlantic, atmosfera, detaliile de decor şi confortul au inspirat industria hotelieră să ofere turiştilor o experienţă similară sub forma unui sejur pe uscat.

image

Belek

image

Aflată pe malul Mării Mediterane, într-un ambient paradisiac, cu  vaste păduri de pini, staţiunea turcească e vestită pentru lanţurile hoteliere de excepţie (aproape 40 de hoteluri de 5 stele), pentru spaţiile verzi şi pentru terenurile de golf, de tenis şi de fotbal. Adăugând la acestea ospitalitatea turcească, turiştii vor găsi aici locul ideal pentru vacanţele de relaxare, dar şi pentru cele active, viaţa de noapte din Belek fiind foarte bine dezvoltată (cluburi de 5 stele în regim ultra all inclusive).

image

Cum ajungi: un bilet de avion pe ruta Bucureşti-Antalya costă de la 130 €/pers./dus-întors, iar până la Belek poţi lua autobuzul (42 km). Ai nevoie de viză.

Unde te cazezi: „îmbarcă-te“ pe Titanic Deluxe Belek ori pe Titanic Beach Lara, inspirate de eleganţa şi confortul marelui pachebot. Situat pe malul râului, într-o pădure de pini, la 30 km de aeroportul din Antalya şi la 6 km de oraşul Belek, Titanic Deluxe oferă cazare în 600 de camere cu vedere la râu sau la grădină, 1 km de plajă privată într-o zonă retrasă, 9 piscine în aer liber, 2 piscine interioare, parc acvatic cu tobogane de apă şi centru SPA şi de fitness cu servicii complete. Personalul oferă reduceri pentru copii şi la cazare în cameră dublă cu pat suplimentar (20 €/pers.) şi nu se percep taxe pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani. La Titanic Beach Lara, a cărui formă imită şi mai bine nava, ai parte de-o experienţă desăvârşită: 586 de camere de lux, o piscină de 5.000 mp, tobogane de apă, 4 restaurante şi  un centru SPA cu tratamente corporale integrale, masaje şi aromoterapie.

image

Cum te distrezi: după ce te-ai răsfăţat la soare, la jacuzzi, la băile turceşti ori la SPA, mergi şi la Titanic Golf Club, Belek fiind un centru de elită pentru jucătorii de golf din întreaga lume. Totodată, ai la dispoziţie terenuri de tenis, de fotbal, de baschet şi volei pe plajă. Dacă vrei să te plimbi, poţi opta pentru o excursie cu barca pe râu. Poţi merge să vizitezi cascadele Kursunlu şi Manavgat, dar şi vechiul oraş greco-roman Aspendos, cu cel mai bine conservat teatru roman din Asia Mică, dimpreună cu apeductul roman, basilica, agora, scena şi un centru de fabricare a bijuteriilor.

image image

Berlin

Titanic Chaussee Berlin

Un oraş cât o întreagă istorie, simbolul marilor schimbări care au avut loc în ultimul secol în Europa şi martor a două lumi divergente: capitalismul şi comunismul. Schloss Charlottenburg şi monumentele de la Unter den Linden aduc un tribut trecutului prusac, impresionantul Olympic Stadium rămâne mărturia dictaturii lui Hitler, poarta Brandenburg proclamă reunificarea oraşului, iar Reichstag-ul aminteşte de reîntoarcerea la democraţia parlamentară. Căderea Zidului Berlinului a dus la modernizarea oraşului şi la diversificarea culturii şi, în ciuda aglomeraţiei de beton, oţel şi sticlă, Berlinul e cea mai verde metropolă a Europei, cu 40% din suprafaţă acoperită de parcuri şi zone verzi.

Titanic Comfort Mitte

Cum ajungi: un bilet de avion pe ruta Bucureşti-Berlin costă de la 72 €/pers./dus-întors. Poţi merge şi cu autoturismul personal, distanţa dintre Bucureşti şi Berlin fiind de 1.703 km. Nu ai nevoie de viză.

ai la dispoziţie trei „vase de clasă olimpică“:

(în cartierul Mitte, la staţia de metrou Spittelmarkt),

(lângă muzeul de artă Hamburger Bahnhof) şi

(în Gendarmenmarkt). Dacă primele două au aer avangardist, cel din urmă reinventează clasicul. Toate, însă, oferă confort de 5 stele, relaxare, bucătărie excelentă şi servicii de SPA.

image

n-ai cum să te plictiseşti în cea mai activă metropolă a Germaniei. După un tur al oraşului, ai putea avea curiozitatea să vezi de ce sunt berlinezii atât de pasionaţi de concerte şi spectacole, dând o raită pe la Filarmonica din Berlin, Beriner Ensemble (fondat de Bertolt Brecht), Maxim Gorky Theater ori la teatrul de revistă Friedrichstadtpalast. Ai putea chiar să vizionezi un spectacol de travestiţi ori unul erotic, care combină dansul, muzica, comedia şi chiar gastronomia cu un erotism subtil. La capitolul cluburi de noapte, cele mai aglomerate sunt Neunzig Grad din Schöneberg (cu muzică electronică şi house) şi Sage Klub din Köpenicker Straße (cu 3 ringuri de dans, piscină şi un dragon metalic care scuipă flăcări). Lacurile din jurul oraşului au plaje şi facilităţi pentru practicarea sporturilor de apă. Totodată, poţi juca golf, tenis sau squash, poţi urmări un meci de fotbal (Olympic Stadium) sau o cursă de cai şi poţi zbura cu deltaplanul. Pentru cumpărături mergi pe bulevardul Ku’damm, pe Friedrichstraße, în Potsdamer Platz, la mall-ul Europa-Center şi KaDeWe de pe Wittenbergplatz.

image

Liverpool

image

Trupa Beatles şi echipa de fotbal Liverpool au adus faimă acestui oraş aflat pe partea estică a estuarului Mersey. Totodată, Liverpool este cunoscut şi pentru energia culturală şi viaţa de noapte vibrantă, mai ales după desemnarea lui, în 2008, drept Capitală Europeană Culturală. Dar Liverpool este şi locul unde celebrul Titanic a făcut o escală înainte de-a se lansa în faimoasa lui călătorie pe Atlantic, iar britanicii ţin să consemneze acest fapt cu orice prilej şi prin orice mijloace: evenimente dedicate, suveniruri...

un bilet de avion pe ruta Bucureşti-Amsterdam-Edinburgh-Liverpool costă  de la 500 € /pers./dus-întors. Poţi merge doar până la Londra (de la 100 €/pers./dus-întors) şi de acolo cu trenul spre Liverpool (100 £/dus). Nu ai nevoie de viză.

image

la aproximativ 5 minute de mers cu maşina de centrul oraşului,

de 4 stele, inaugurat în 2014, oferă camere elegante (153 £/noapte), amenajate în fostul North Warehouse, păstrând numeroase elemente originale ale depozitului, precum grinzi din cărămidă expusă şi tavan boltit. Oaspeţii au la dispoziţie un bar, un restaurant, un centru de fitness şi SPA şi o sală de expoziţii şi banchete, The Rum Warehouse.

image

Cum te distrezi: prima ta oprire va fi, cel mai probabil, la Albert Dock, pe malul râului Mersey, unde se află câteva muzee de referinţă pentru Liverpool, cum ar fi: Zhe Beatles Story, International Slavery Museum, Merseyside Maritime Museum şi Tate Liverpool. Alte puncte de interes sunt Mendips (casa în care a copilărit John Lennon), Cavern Club, Walker Art Gallery, St. Georgeâs Hall, Cunard Building, The Bluecoat şi Chianatown – cel mai vechi din Europa. Poţi face o croazieră pe râul Mersey îmbarcându-te pe un vas cu plecare din Pier Head.

image


Recente pe Ok! Magazine

Steven Seagal in Ucraina propaganda pro rusa (3) jpg
blac1 jpg
Kevin Federline si baietii lui Britney Spears Sean preston si Jaden James (1) jpg
Michelle Obama jpg
nic7 webp
Courtney Love (3) jpg
mada5 jpg
Nic PNG
augusta8 jpg
sas1 jpg
jay z beyonce si fiica lor blue ivy foto guliver/getty images
Mariah Carey și Olivia Newton John (2) jpg
Monica Davidescu 50 (2) jpg
chef3 jpg
locuri de munca remote jpg
Vlad Gherman și Oana Moșneagu de ziua ei (3) jpg
Imagine featured okmagazine JPG
magazin