Nicolae al II-lea şi Alexandra: iubirea interzisă a ultimilor Romanovi

1 noiembrie, 2020
5 romanovi2 jpg jpeg

Cu circa 100 de ani în urmă, au avut parte de unul dintre cele mai dramatice sfârşituri pe care le-a cunoscut istoria. Dincolo de destinul lor tulburător, aceşti ultimi ţari ruşi au cunoscut cel mai bine adevărul sintagmei „până când moartea ne va despărţi“

Toată lumea cunoaşte sfârşitul trist al acestui Romanov, executat în anul 1918 de către bolşevici, din ordinul lui Lenin, împreună cu soţia şi cei cinci copii ai săi. Dar Ţarul Nicolae al II-lea n-a lăsat în urmă doar o Rusie mânjită de sângele lui, ci şi o poveste de dragoste care va dăinui, în secundar, alături de cea a existenţei lui la cârma fostului imperiu.

Până în ultima clipă i-a stat aproape, credincioasă, Împărăteasa Alexandra Fedorovna Romanova, cea care i-a dăruit ţarului cinci copii frumoşi, Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi Ţareviciul Alexei. O ţarină care a fost iubirea vieţii lui Nicolae şi de care acesta s-a îndrăgostit încă din adolescenţă. Aleasa viitorului ţar a fost o prinţesă pe jumătate nemţoaică, pe jumătate englezoaică, nepoată a Reginei Victoria, pe numele ei de fată Alix de Hessa-Darmstadt, recunoscută pentru frumuseţea ei. Nici Nicolae nu era mai prejos, adolescentul provenit din casa imperială rusă promiţând să se transforme într-un bărbat foarte chipeş. Nicolae şi Alix s-au cunoscut în 1884, la nunta unchiului viitorului ţar, Sergei Alexandrovici, cu sora mai mare a Alexandrei, Elisabeta de Hesse şi a Rinului. El avea 16 ani, ea 12, şi a fost dragoste la prima vedere. Dragostea adolescentină s-a intensificat câţiva ani mai târziu, atunci când ruda lui Nicolae a petrecut şase săptămâni la Sankt Petersburg, prinţul rus scriind următoarele în jurnalul lui: „Visul meu este să mă căsătoresc într-o zi cu Alix H. O iubesc de mult timp.“ Familiile celor doi tineri aveau, însă, alte gânduri legate de persoanele cu care ar trebui să se căsătorească aceştia, într-o epocă în care nu se prea ţinea cont de sentimente. Alexandra, nepoata favorită a măreţei Regine Victoria, avea hărăzit un destin special: să fie viitoarea suverană a Angliei şi să se mărite cu fiul cel mare al Prinţului de Wales, moştenitorul coroanei.

La rândul lui, Nicolae o avea destinată pe fiica Contelui de Paris. Alix s-a opus voinţei bunicii ei şi l-a refuzat pe vărul ei, Ducele de Clarence, în timp ce Prinţesa Hélène nu a fost de acord, la rândul ei, cu mariajul cu Nicolae, deoarece nu a vrut să renunţe la catolicism pentru religia ortodoxă. Asta deoarece o căsnicie în sânul familiei imperiale ruse însemna convertirea la ortodoxism, religia de stat în această ţară, lucru care a făcut-o chiar şi pe iubita lui Nicolae, Alix, să fie reticentă. Luterană convinsă, prinţesa germană a refuzat, iniţial, să renunţe la credinţa ei pentru cea a bărbatului de care era îndrăgostită, însă intervenţia surorii sale, Elisabeta, i-a ajutat pe cei doi să se pună de acord, Alix cedând de dragul lui Nicolae. Tinerii care se alintau „Sunny“ şi „Lovey“ mai aveau un hop de trecut pentru ca uniunea lor să fie pe deplin oficială: binecuvântarea tatălui lui Nicolae, Alexandru al IIIlea, unul care nu-i avea la suflet pe nemţi. Această binecuvântare aveau să o primească de-abia când ţarul se afla pe patul de moarte, în 1894, şi se pregătea să lase imperiul pe mâinile moştenitorului său. Viitoarea ţarină Alexandra şi-a făcut, aşadar, prima apariţie publică alături de Nicolae la înmormântarea tatălui acestuia, iar nunta celor doi a fost organizată la mai puţin de o lună după funeraliile fostului împărat. Din punctul de vedere al poporului rus, rolul celei rebotezate Alexandra Feodorovna Romanova era să-i ofere proaspătului ţar de doar 26 de ani un fiu şi, totodată, un moştenitor al tronului. Când ţarina a rămas însărcinată la doar câteva luni după mariaj, Rusia a sărbătorit. 

Când copilul s-a dovedit a fi fată, Marea Ducesă Olga, Rusia a fost dezamăgită. Şi s-a mai întâmplat de alte trei ori, în răstimp de şase ani, când Alexandra le-a adus pe lume pe Tatiana, Maria şi Anastasia. Într-un final, de-abia în 1904, cuplul a fost binecuvântat cu fiul mult dorit, Alexei, mândria şi bucuria părinţilor lui. Din păcate, acest fiu s-a născut cu o boală necruţătoare care afectează coagularea sângelui, hemofilia, ce-l putea ucide oricând, moştenită prin mama lui de la bunica acesteia, Regina Victoria. Se spune că acest mariaj al cuplului imperial a fost blestemat încă de la începutul lui, din cauza unui eveniment sângeros care a avut loc în timpul încoronării lui Nicolae, la 14 mai 1896. La festivităţile de încoronare, mii de ruşi de rând au fost călcaţi în picioare şi au murit din cauza îmbulzelii iscate la ceremonie, iar mulţi au văzut decesele ca pe o prevestire nefastă. O prevestire care s-a împlinit, din păcate, pe 17 iulie 1918, când ţarul, ţarina şi copiii lor au fost împuşcaţi în subsolul Casei Ipatiev din Ecaterinburg de către un pluton de execuţie bolşevic. Un sfârşit tragic al unei poveşti de dragoste care a înflorit atât de frumos, între un chipeş prinţ rus şi o frumoasă prinţesă nemţoaică.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Salma a Iordaniei jpg
copii Prințul William și Prințul Harry jpg
Regina Mary și Olena Zelenska Foto Profimedia (1) jpg
banchet de stat la Bruxelles cu Regina Mathilde a Belgiei, Marele Duce Henri de Luxemburg, Regele Philippe al Belgiei si Marea Ducesa Maria Teresa   Casa Regala belgiana (5) jpg
Regele Willem Alexander, Regele Felipe, Regina Letizia și Regina Maxima, Profimedia jpg
FotoJetPippa jpg
Kate Middleton și Prințul William, în ținute sport  foto   Getty jpg
Regele Charles și Prințul William Foto Getty Images
Regele Felipe și Regina Letizia Foto getty images profimedia jpg
Regina Camilla, la Palatul Buckingham, pe 16 aprilie 2024, GettyImages (4) jpg
Prințesa Diana Foto GettyImages jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei se mărită cu Durek Verrett, Getty (6) jpg
Kate Middleton Foto Getty Images jpg
Marele Duce Henri de Luxemburg si Marea Ducesă Maria Teresa   FOTO Marea Curte Ducală (8) jpg
Regele Frederik, Regina Mary alaturi de Regina Margrethe Foto Profimedia (1) jpg
Prințul William la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (2) jpg
FotoJet Meg jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei la Premiile de cercetare medicală, Profimedia (4) jpg