Pasiunile mai puţin ştiute ale Reginei Maria FOTO

Cei mai mulţi şi-o amintesc drept o excelentă scriitoare, dar soţia Regelui Ferdinand şi mamă a Regelui Carol al II-lea se refugia şi în pictură, grădinărit şi amenajarea interioarelor.

Maria Alexandra Victoria. Mama răniţilor, Regina-Soldat, Regina inimilor. Scriitoare, diplomat, soră de caritate, promotoare a artelor, avangardistă pentru vremurile sale.

Născută la 29 octombrie 1875, Regina Maria a României a fost cea mai iubită dintre personajele regale, deşi era cunoscută în epocă ca având pasiuni excentrice: scris, pictură, grădinărit, decoraţiuni interioare.

Grădinăritul

Dragostea pentru flori i-a adus Reginei Maria şi numele de „regina grădinăreasă", aşa cum îi plăcea chiar ei sa fie numita. A fost creatoarea unor grădini de excepţie la Balcic, Cotroceni, Scrovişte, Copăceni sau Bran. O pasiune care a fost imortalizată în sute de imagini realizate de fotografii epocii, care pot fi admirate astăzi într-un album realizat de Muzeul Naţional de Istorie a României.

Dar florile n-au însemnat doar o simplă pasiune, ci, aşa cum mărturisea chiar ea în însemnările zilnice, un mod de viaţă, o sursă de fericire, un colţ de rai.

„M-am plimbat în grădina culegând flori. Este marea perioadă a florilor. Camera mea este superbă cu bujori, trandafiri, clopoţei, nemţişori. Este luna cu cele mai multe flori”, scria Regina Maria în 14 iunie 1919.

Dragostea sa pentru grădinărit s-a născut în copilărie, la curtea regală britanică. Din gradinile de la Buckingham sau Windsor, de la Sandringham sau chiar de la casa naşterii sale, Eeastwell House, Regina Maria s-a inspirat din modelul grădinilor în terase atunci când şi-a creat propriile sale oaze de verdeaţă, inclusiv impresionantul parc al Palatului de la Balcic.

„Fiecare dintre grădinile acestea”, scria Regina Maria, este plină de flori, grădini de amintiri în care am semănat dragoste, visuri, nădejdi şi chiar lacrimi. Aici vin când sunt obosită, ca să mă împrospătez cu vlagă când viaţa mi se pare grea”.

Printre florile preferate ale reginei se numărau trandafirii English Rose, tipici Marii Britanii, irişii, lalelele, bujorii şi crinii Madonna Lilly, pe care îi considera nobili şi sacri. Crinii aveau, de altfel, o puternică simbolistică legată de creştinism, amintind de cultul Fecioarei Maria. Iar, la sfârşit de secol XIX-început de secol XX, florile de crin şi irişii erau motive des întâlnite în reprezentările artistice ale curentelor vremii. De aici şi tendinţa, pe atunci a principesei Maria, pentru adaptarea lor pe rochii sau în pirogravuri, pe mobilier sau pe casetele în care îşi ţinea bijuteriile.

Pictura

Pasiunea pentru flori şi pentru artele vizuale se va transforma în practică artistică pentru Regina Maria, pictura devenind una dintre marile pasiuni ale acesteia, deprinse în adolescenţa petrecută la Coburg, unde tatăl său, Ducele de Edinburgh, a preluat conducerea ducatului de Saxa-Coburg-Gotha. Acolo, împreună cu sora sa, Victoria Melita, de care era apropiată ca vârstă, a învăţat să picteze în special în acuarelă sau să pirograveze.

Apoi, după căsătoria cu Ferdinand, principele de coroana al României, a primit cadou de la soacra sa, Antonia de Hohenzollern, lecţii de desen cu o pictoriţă celebră în epocă, Ruth Mercier, renumită pentru pictarea florilor şi pentru acuarelele sale luminoase şi delicate.

Regina Maria scria mai târziu: "Prinsesem bine meşteşugul lui Mercier în întrebuinţarea culorilor diluate într-un belşug de apă, aşa încât florile mele şi după ce se uscau păstrau o adâncime catifelată ce amintea natura şi desfăta ochii".

La saloanele “Tinerimii Artistice”, societate a artiştilor plastici români independenţi, (fondată la 3 decembrie 1901) patronată de principesa Maria, schiţele, acuarelele şi mobilele create de ea erau admirate pentru îndrăzneală şi rafinament, aminindu-se că “laboratorul de creaţie” al acestor opera era Palatul Cotroceni. Regina Maria spunea despre noua generatie de pictori (Ştefan Luchian, Jean Al. Steriadi, Alexandru Szathmary şi Arthur Verona etc.) că "era descătuşată de principiile vechii şcoli, fără a-şi lua libertăţi peste măsură".

Parcul palatului Cotroceni a fost timp de mai mulţi ani locaţia favorită pentru bazarul în stil Art Nouveau, organizat de principesă în scopuri caritabile: “La Cotroceni se vindeau numeroase obiecte de artă făcute de înseşi mâna A.S. Regale. Aceste obiecte constau din desene, picturi, broderii, etc; care dimpreună cu altele, donate de artişti şi diletanţi, erau expuse într-un frumos pavilion “modern-style”, decorat în interior de artişti de seamă”.

De asemenea, Regina Maria lua parte în calitate de invitat de onoare, fiind Preşedintele de onoare al societăţii încă de la înfiinţare, la toate expoziţiile pe care această societate le organiza anual, uneori achiziţionând şi unele dintre tablourile expuse.

Decorarea interioarelor

Case de vis. Aşa îşi imagina copilul Maria locuinţele sale: „O vedeam cu deosebite feţe, pentru că de-atunci eram o visătoare”. Lucru pe care l-a pus în practică în momentul în care a devenit suverană.

Când a pus piciorul pentru prima dată în Palatul Cotroceni, ce fusese ridicat în secolul al XVII-lea cu funcţie de mănăstire, peste tot domnea o atmosferă „greoaie, sumbră şi excesiv de regală”. Dar situaţia nu a durat mult, pentru că Regina Maria, împreună cu sora sa, Victoria (ce avea să devină Marea Ducesă a Rusiei), a pornit în prima sa aventură de decorare interioară. Aşa au apărut „încăperile pline cu mobile sculptate şi aurite, piei de animale, perne de mătase, rame de tablouri din argint şi statuete de jad”.

Salonul turcoaz era una dintre odăile preferate ale reginei. Şi nu aveai cum să rămâi indiferent la pereţii acoperiţi de trandafiri din lemn sculptat şi aurit sau la statuia de bronz înfăţişând o fată cu o cruce puternic luminată ce trona în mijlocul camerei! Regina şi-a pus amprenta şi asupra mobilei, ce era acoperită cu broderii cu pene de păun, făcute de ea însăşi, în timp ce podeaua era împodobită cu imense vaze cu flori şi plante exotice. Spectaculos era şi dormitorul Reginei Maria, „decorat în argint, cu tavanul ca de catedrală sculptat sub forma unor ramuri de copaci”, unde patul, o sofa joasă, „era acoperit cu o ţesătură fină de argint, purpură şi aur”. Pe partea opusă, deasupra unui cămin sub un tablou cu anemone albe pictat de Ducky (n.r.: Victoria, sora Mariei) se afla o inscripţie: „Cândva a fost doar primăvară în inima mea”.

Pasiunea pentru moda vremii

„De la vârsta de 5 ani eram o adevărată fiică a Evei în iubirea mea pentru haine frumoase”, mărturisea Regina Maria, ale cărei alte două mari pasiuni au fost bijuteriile şi vestimentaţia.

Cel mai iubite de regină erau piesele din dantelă, iar printre creatorii de modă la care apela pentru ţinutele sale erau Paul Poiret, Coco Chanel sau Cheruit.

Prinţul moştenitor Ferdinand, Regele Carol I, Regina Elisabeta, Împăratul Franz Josef al Austro-Ungariei, prinţesa moştenitoare Maria a României şi Prinţul Alfred al Marii Britanii, Bucureşti, 1896.

În ceea ce priveşte bijuteriile, Regina Maria adora safirele, diamantele, rubinele, briliantele şi perlele, care trebuiau neapărat să poarte semnătura Cartier.

Regina purta, totodată, şi bijuterii valoroase, moştenite de la mama şi de la bunica sa, Regina Victoria. Din păcate însă, acestea au ajuns în timpul Primului Război Mondial în patrimoniul statului, apoi au fost date ruşilor, alături de alte bogăţii ale României, în scopul de a fi păstrate, lucru ce a îndurerat-o profund pe regină, care spunea că ţinuta nu are nicio valoare fără nestematele sale dragi.

Regina Maria

Cel mai mare hobby: călăria

Părea că s-a născut pentru acest sport, călăria, spuneau unii critici ai vremii, în timp ce severul Rege Carol I încerca din răsputeri să o determine să renunţe la acest hobby. Cu greu a reuşit tânăra şi rebela principesă Maria să-l determine pe acesta să-şi schimbe atitudinea faţă de dorinţa ei de a petrece zilnic câteva ore călare prin pădurile de la Sinaia. "Treptat, împotivirile contra călăritului meu încetară şi fură înlocuite cu oarecare bunăvoinţă faţă de această patima a mea, căci la urmă înţeleseră toţi că era nevinovată. La început, poporul avea ideea că obiceiul de a călări m-ar putea împiedica de a avea copii; aceasta era menirea mea de seamă. România dorea să aibă o bogată familie regală, în curând însă îşi dădură toţi seama că patima pentru cai nu mă împiedică de a-mi îndeplini datoriile către familie".

Dar indiferent ce spuneau unii sau alţii, Maria nu putea rezista să nu iasă zilnic călare măcar câteva ore, această pasiune dându-i o forţă şi o bucurie nespuse. Mersul călare reprezenta pentru regină şi o extraordinară distincţie, ea mărturisind de câteva ori că regretă faptul că Ferdinand nu este un bun călăreţ.

Regele Carol I şi Principesa Maria, viitoarea Regină a României.

În paginile jurnalului reginei abundă descrierile referitoare la plimbările călare pe caii săi preferaţi, singură sau însoţită de copii, de principele Barbu Ştirbey (cu care s-a şi iubit în secret) sau de persoanele invitate la palat. De exemplu, la 25 iunie 1919, regina Maria nota în jurnal: "Am călărit singură, devreme, pe calul Ardeal. Întotdeauna sunt cât se poate de fericită când pot fi călare pe un cal"; "13 ianuarie 1920. După prânz am ieşit cât de repede am putut, ca să călăresc pe Ardeal. A fost destul de cald, dar vântul sufla foarte tare, ceea ce l-a făcut pe Ardeal să creadă că cineva îi zgândareşte nervii, eu însă am avut parte de galopuri splendide"; "21 ianuarie 1921. Mai presus de orice simt acum nevoia călăritului, trupul meu necesită mişcare, plămânii mei aer, şi am început să călăresc cu o plăcere reînnoită. După masă am călărit timp de două ore, pe calul Virtus, care este o perfecţiune, dar un pic cam leneş, asta probabil pentru că este încă foarte tânăr."

În opinia sa, legătura dintre cal şi călăreţ nu dispare nici după moarte, calul mergând alături de stăpânul său spre eternitate, aşa cum a făcut-o şi în timpul vieţii.

Foto: Muzeul Naţional Cotroceni