Interviu

Patrizia Paglieri, de la MasterChef, fotografii exclusive alături de fiul ei: „Am fost confundată cu Liza Minel­li“

Patrizia Paglieri, de la MasterChef, fotografii exclusive alături de fiul ei: „Am fost confundată cu Liza Minel­li“

Ea este Lady in Black şi, în acelaşi timp, pata de culoare din noul juriu MasterChef, la donna italiana effervescente, care m-a păstrat printre telespectatorii fideli ai show-ului de la ProTV. Iar femeia din spatele imaginii de la televizor este şi mai savuroasă. Mai ales alături de fiul ei, Francesco.

Cu originalul ei colier de linguri, care are parcă o forţă magică, privirea ei pătrunzătoare şi râsul cu poftă de... Chef ade­vărat, Patrizia Paglieri este o prezenţă electrizantă, cu o carieră absolut impre­sionantă în domeniul artei culinare. Iar toppingul special al acestei reţete este un simţ al umorului foarte dezvoltat. O femeie care ştie să gătească atât de bine şi are simţul umorului n-ar trebui să fie divorţată. Zic eu. Iar fiul ei de 18 ani, Francesco, ştie cel mai bine.

Sunt multe femei Chef în România?

Patrizia Sunt multe, dar nu în poziţie de top. În domeniul Horeca, există o ierarhie: la salate, la gustări şi apoi la cald. Şi majoritatea femeilor sunt la salate. În Italia, situaţia e diferită. Aici nu prea le pică bine să fie conduşi de o femeie. Dacă eu zic unui bucătar: „Dom’ne, dar chiar eşti praf!“, văd că se schimbă la faţă. Dacă le zice un bărbat, altfel îşi asumă.

Tu cum ai reuşit să te impui?

Patrizia Am fost foarte hotărâtă. Şi bazându-mă doar pe mine, am făcut lucrurile cum am vrut eu. Sunt independentă. Şi asta în toate do­meniile, cred, nu numai în bucătărie.

Dar de unde a răsărit Patrizia Paglieri?

Patrizia A răsărit din Buftea. (râde) Sunt din ’93 în România, dar nu sunt cunoscută pentru că am avut un business cu o clientelă foarte re­strânsă, de top, pe circuit închis 80%. Am avut restaurant cu produse premium şi n-am avut nevoie de publicitate.

Întâlnirea cu MasterChef cum s-a întâmplat?

Patrizia S-a întâmplat firesc, fiindcă la mine veneau angajaţii ProTV. Erau clienţii mei când aveam restaurantul din Buftea.

Ai avut emoţii când ai păşit prima oară în platoul MasterChef? Mă gândesc că veneai după o echipă care a avut succes...

Patrizia Nu, emoţiile n-au fost nicidecum prin comparaţie, ci legate strict de mine şi de felul în care vorbesc româna.

Ai avut clienţi celebri de-a lungul timpului.

Patrizia Da, în primul rând pentru că în Italia am avut un restaurant care făcea parte dintr-un complex unde era un teatru mare, la San­remo. Iar aici, în România, m-am bucurat de clienţi celebri şi pentru că găteam bine. (râde) Fiindcă dacă eram aproape de Buftea şi găteam prost, n-ar fi venit dacă nu le plăcea.

Dar eu vreau să ştiu ce-ai gătit tu pentru Liza Minelli la Sanremo. Fiindcă primul gând când te-am văzut a fost că semeni atât de tare cu ea.

Patrizia Dar crezi că eu mai ţin minte? (râde). N-am cum să ţin minte ce-am gătit acum 20 de ani. Îmi amintesc foarte uşor de Andy Garcia, de exemplu, fiindcă el a venit la mine zi de zi, timp de o lună. Dar pentru Liza Minelli, Joe Cocker, Gianni Morandi, Pavarotti şi mulţi alţii nu pot să-mi amintesc ce le-am pus în farfurie. Andy mânca foarte simplu şi era atât de modest, ne­pretenţios, intra în bucătărie şi zicea: „Oh, hello mama, ce-mi pregăteşti în seara asta?“.

Eu te întrebasem de Liza fiindcă mi s-a pă­rut fascinant că ai gătit tocmai pentru ea...

Patrizia Da, ne-am întâlnit când ea a avut un concert în Sanremo. Şi am fost confundată cu ea atunci când am fost în luna de miere, cu cel de-al doilea soţ, în Egipt. Eram la hotel. Şi ne-am trezit că ne vine o sticlă de Dom Perignon la masă. După vreun sfert de oră vine un arab şi îmi cere un autograf. Eu muream de râs. Soţul era siderat. Zice: „De ce?“. Şi arabul: „Liza Minel­li!“. „Nu, e soţia mea, o cheamă Patrizia.“ „Hai“, zice, „lăsaţi vrăjeala, sunteţi incognito, dar nu scăpaţi...“ Asta a fost cea mai haioasă fază legată de asemănarea mea cu Liza.

De unde ai deprins pasiunea pentru gătit?

Patrizia Eu nu stăteam chiar în Sanremo, ci puţin mai departe, la bunica, în Saint-Vincent... Mama m-a trimis acolo vara trei luni, de pe la 7-8 ani. Şi bunica mea era aproape toată ziua în bucătărie, gătea, iar eu stăteam cu ea. Aşa am prins gustul pentru asta. Iar când aveam eu 14 ani, mama a deschis restaurantul din Sanremo, iar eu am ajutat-o, am fost legate una de alta.

Aici, tot aşa, tot ce-ai întreprins a fost afacere de familie, tu împreună cu soţul?

Patrizia Soţii nu i-am avut niciodată lângă mine la serviciu. Am deschis restaurantul în România în 1999, când Francesco avea trei ani şi eu eram divorţată de doi ani. Mama m-a ajutat mult cu creşterea lui, şi în Italia, dar şi aici, până când tata a venit şi el aici, ca director de cazinou.

Te-ai adaptat greu aici?

Patrizia Mi-a fost greu primii doi-trei ani, înain­te să deschid restaurantul. Mă descurcam greu cu limba. În primul an în România, tata lucra la un cazinou din Braşov. Şi, închipuie-ţi, imediat după Sanremo, noi am stat în Poiană. Un friiig... Într-o cameră de hotel, fără să ştii limba! Primul an a fost ca o probă. Dar după, mi-am revenit, şi chiar mă bucur că tata a ales România.

Şi tu, Francesco, cum te simţi aici?

Franceso Eu aici m-am născut, sunt obişnuit, e în firea lucrurilor pentru mine.

Ţi-a transmis şi ţie pasiunea asta pentru gătit?

Franceso Da, am început să lucrez de la 13-14 ani la restaurant şi îmi place.

Patrizia Dar în bucătărie cu mine nu-i place!

Franceso Eh, îmi place, dar...

Patrizia Nu, cu bunica, că ea are răbdare.

E prea severă, Francesco?

Franceso Nu, sunt momente tensionate în bu­cătărie, ea intră mai uşor în panică şi atunci da, e un pic mai greu, dar în rest, îmi place.

Patrizia E politicos.

Cred că fetele sunt impresionate de un băiat care la 18 ani e pasionat de gătit...

Patrizia „Fetele“ sunt doar una de un an încoa­ce. (râde)

Francesco, tu ce vrei să faci mai deaparte?

Franceso Acum mă concentrez pe BAC şi, dacă iese totul bine, eu aş vrea să dau la Manage­ment. Îmi place ce face mama, dar managemen­tul îmi foloseşte la mai multe lucruri.

Patrizia Eu cu managementul sunt un dezas­tru. Sunt mână spartă, cum zice mama.

Cu tatăl lui Francesco păstrezi legătura?

Patrizia Eu i-am spus iniţial că tatăl lui e mort. M-am gândit că aşa ar fi mai bine, decât să mă întrebe întruna despre el, iar eu să nu am răs­punsuri. Nu-i puteam spune adevărul, fiindcă simţeam că adevărul divorţului era unul ruşi­nos, şi atunci l-am lăsat cu ideea că e mort, până la 14 ani, când am sperat că va înţelege şi i-am explicat.

N-a fost un şoc pentru tine, Francesco?

Franceso Nu. Dacă ăsta a fost destinul, ce poţi face? Mie mai mult decât pentru mine, îmi pare rău pentru ea, că n-a reuşit să-şi găsească pe ci­neva ulterior.

Patrizia Îmi zice: „Mama, găseşte-ţi un soţ“. Şi bunica: „Las-o în pace, că asta ne mai trebuie, al treilea soţ!“. (râde) Îţi dai seama că râdem cu la­crimi pe tema asta. El vede şi la şcoală multe co­lege ale căror mame şi-au refăcut viaţa. Şi zice: „Dacă ele au putut, cum de tu nu-ţi găseşti?“.

Ai o personalitate puternică, iar asta e greu de dus pentru un bărbat, într-o relaţie...

Patrizia Da, acolo nu trebuie să conducă niciu­nul, trebuie să te completezi. Dar poate voi găsi acum pe cineva. Nu e pierdut timpul.

Foto: Sorin Stana; Mulţumim Le Boutique Hotel Moxa, Strada Mihail Moxa 4, Bucureşti