A fost sau nu incendiu în camera lui Archie? Răspunsul lui Meghan vs. răspunsul regalilor

Meghan Markle a vorbit despre un moment înspăimător din viața ei de mamă, însă a spus adevărul complet sau a exagerat puțin?

image

Acum câteva zile, Ducesa de Sussex a vorbit despre o situație înspăimântătoare legată de fiul său, șocând întregul mapamond. Dar s-a întâmplat oare exact așa cum a povestit ea?

Meghan a amintit, în timpul primului episod al podcastului său, Archetypes, despre o întâmplare care a avut loc în 2019 și care îl are în prim plan pe primul ei copil, Archie.

Soția Prințului Harry a povestit cum se afla într-un turneu regal, în Africa de Sud, cu tatăl copiilor ei, în timp ce fiul lor, Archie, care nu avea mai mult de patru luni atunci, se afla acasă în grija bonei lui, Lauren.

Odată ce s-a încheiat treaba pe care cei doi soți o aveau de făcut acolo, ducesei i s-a adus la cunoștință că a existat un incendiu în camera lui Archie după ce un încălzitor a luat foc. Din fericire, micuțul nu se afla în cameră la acea vreme. Însă, în încăperea respectivă nu exista niciun detector de fum, lucru destul de grav, având în vedere ce se putea întâmpla dacă nu-și dădea nimeni seama că a apărut fum.

Din fericire, „cineva a început să simtă fumul venind de pe hol, a intrat înăuntru și a stins focul. În tot acest timp, Lauren era absolut șocată de ce se întâmplase. Meghan a ținut să precizeze un lucru esențial – „El trebuia să doarmă acolo!”

Harper's Bazaar confirmă faptul că soții regali s-au aflat în turneu timp de 10 zile, iar Markle a declarat, în timpul podcastului, că ea și Harry au fost grăbiți spre o altă îndatorire regală de-ale lor imediat ce aflaseră despre incendiu. Iar acest lucru n-a făcut decât să o determine să desconsidere monarhia britanică. Din nou.

Aceasta este varianta lui Meghan. Ce spun cei din familia regală britanică sau măcar cei din apropierea regalilor?

image
Mai multe pentru tine...

Surse din anturajul regal ne informează că n-a existat niciun foc propriu-zis. Se pare că încălzitorul a început să scoată fum și, drept urmare, a fost scos din priză, ca să se răcească și să nu ajungă să ia foc. Ducesa de Sussex n-a pierdut ocazia de-a împunge din nou familia soțului ei, pentru simplul motiv că au fost mai preocupați de responsabilități regale decât de felul în care se simțea ea ca mamă.

O sursă a declarat pentru Daily Telegraph că, dacă s-ar fi aflat ceva despre incident în spațiul public, munca cuplului regal ar fi fost umbrită total în acea zonă. Și nimeni n-a dorit să-și ia acest risc.

Tenismena Serena William, prima invitată a lui Meghan în podcastul ei, s-a arătat șocată că Markle a trebuit să-și continue lucrul în asemenea circumstanțe, precizând că pe ea nimeni și nimic n-ar putea s-o țină departe de fiica ei în asemenea situație.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg