Camilla a încercat din greu să o mulțumească pe Meghan. Cum "a tratat-o" ducesa

meghan si harry profi6 jpg

Camilla a încercat să o ghideze pe Meghan prin toate acele protocoale complicate atunci când s-a alăturat familiei regale, susține autoarea Angela Levin.

Se spune că Regina Consortă a depus un efort deosebit și le-a sprijinit atât pe Meghan Markle, cât și pe Kate, Prințesa de Wales, când s-au căsătorit și au intrat în familia regală. 

În timpul relației cu Prințul Charles, Camilla a trăit o „perioadă groaznică” când a încercat să facă față protocolului și noilor așteptări legate de poziția sa regală, așa că știa cu ce se confruntă. Ducesa de Sussex nu a fost, însă, interesată de acest episod. „S-a străduit foarte mult cu Meghan, a făcut asta și cu Kate, susține Levin.

„Pentru că a avut o perioadă atât de groaznică când s-a alăturat familiei regale, ea a încercat să le spună unde ar putea fi găurile și care sunt protocoalele care sună ridicol, dar trebuie urmate. Kate i-a fost recunoscătoare, dar Meghan nu a fost cu adevărat interesată”.

Meghan Markle a devenit oficial membru al familiei regale după căsătoria cu Prințul Harry, în 2018.

Doi ani mai târziu, ducele și ducesa de Sussex au anunțat că renunță la îndatoririle regale și, la scurt timp după aceea, s-au mutat în America.

De atunci, cei doi au continuat să alimenteze tensiunile amenințând că vor face noi dezvăluiri despre timpul petrecut printre regali. Meghan a declarat pentru revista The Cut din New York că nu a semnat niciodată nimic care să o împiedice să povestească „întreaga experiență” în familia regală.

Mai multe pentru tine...

Angela Levin scrie în cartea pe care a lansat-o că neobosita Camilla ar putea juca un rol esențial în primirea prințului Harry și a lui Meghan înapoi în familia regală.

„Camilla înțelege, ca părinte, că îți poți iubi copilul, chiar nu-ți place ceea ce face”.

Se crede că Ducele și Ducesa urmează să se distanțeze și mai mult de Familia Regală după moartea Reginei Elisabeta.

„Prințul Harry și-a pierdut bunica, de fapt, singurul său aliat în această familie”, spune editorul regal Russell Myers pentru The Mirror.

Cu toate astea, ducii iau măsuri pentru a ameliora conflictul cu familia regală. Comentatorul regal Josh Rom susține că Prințul Harry „se luptă” pentru a edita pasaje controversate din memoriile sale.

„Se teme că ar putea părea insensibil și că publicul ar putea avea o reacție puternică la publicarea cărții”.



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Regina Mary a Danemarcei, Foto Profimedia (1) jpg
Șamanul Durek Verrett și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132766008 jpg
Stéphanie de Luxemburg și Regina Mathilde a Belgiei profimedia 1047808042 jpg
Prințesa Kate și Prințul William l au condus pe Prințul George la Colegiul Eton   GettyImages 2293659775 jpg
Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon, Vanessa Kirby, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle GettyImages 961429826 jpg
Charlène de Monaco și fratele ei, Gareth Wittstock, Foto Profimedia (2) jpg
curtezaă în Paris  foto   Profimedia png
Letizia și Felipe, dineul de stat din Finlanda, Foto Profimedia (1) jpg
William și Kate Middleton, Profimedia (10) jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Prințesa Alexandra de Hanovra și Charlotte Casiraghi, GettyImages 2247466557 jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew, Prințul Edward la înmormântarea Reginei Elisabeta a II a   GettyImages 1425187521 jpg
Joseph Fiennes în rolul lui Robert Dudley, Conte de Leicester, și Cate Blanchett în rolul Reginei Elisabeta I   profimedia 0295001972 jpg
Meghan Markle, Harry, atingeri pe braț, GettyImages (9) jpg
Liane de Pougy  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Caroline de Monaco și Stefano Casiraghi profimedia 0560330542 jpg