Mai petrecăreţ şi mai impulsiv decât fratele său, Regele Carol al II-lea, Principele Nicolae a făcut furori în epocă
Fratele lui Carol al II-lea era pe cât de monden, pe atât de neîntrecut la volan.
Un personaj ca Principele Nicolae al României pare făcut special pentru un roman cu accente mondene, dar istoria l‑a preferat în rolul secundarului strălucitor, fratele mai mic al Regelui Carol al II‑lea, care fura scena fără să încerce prea tare. Născut la Sinaia, în 1903, botezat chiar de Țarul Nicolae al II‑lea și alintat „Nicky”, el a crescut cu o energie pe care mama sa o descria ca „argint viu în vine” – un copil imposibil de ținut pe loc, mucalit și autoritar în același timp, dar suficient de fermecător încât toți să‑i facă pe plac .
Devenit ofițer al armatei române, fratele Regelui Carol al II-lea nu s‑a remarcat prin disciplină, ci printr‑un apetit sănătos pentru viața bună. Era nelipsit din cercurile mondene ale Bucureștiului interbelic, unde petrecerile începeau cu eleganță și se terminau, de regulă, cu povești care circulau a doua zi prin oraș.
Dar adevărata lui pasiune nu era dansul, ci viteza. Într‑o epocă în care automobilul abia își câștiga statutul de simbol al modernității, Principele Nicolae s‑a aruncat cu entuziasm în lumea curselor, devenind ceea ce presa vremii avea să numească „pilotul de la Casa Regală”. Nu era doar un moft aristocratic: Principele Nicolae a concurat în mod serios, fiind cunoscut drept pilot de curse automobilistice în acte
Tânărul fiu al Reginei Maria era un veritabil pionier al sportului, un personaj care transforma fiecare cursă într‑un spectacol. Fascinația lui pentru mașini a început devreme, iar în anii ’30 a devenit deja figura centrală a motorsportului autohton, în jurul căruia gravitau piloți, ingineri și constructori de renume. Printre automobilele pe care le‑a condus se numărau modele de competiție de top ale vremii, inclusiv un bolid de curse care i‑a adus numeroase victorii și care astăzi este considerat o piesă istorică, datorită valorii sale simbolice pentru sportul românesc.
Prima sa achiziție notabilă a fost un Sunbeam 3.0-Liter Super Sports „Twin Cam” Tourer, un automobil avansat pentru epoca sa, care indica interesul său autentic pentru performanță și curse. Nicolae deținea mai multe automobile de lux și de curse, dintre care remarcabile sunt modelele Duesenberg – unul de stradă și unul de competiție, inclusiv un Duesenberg Straight Eight roșu adus în România în 1926, cu care a obținut mai multe performanțe.
Cursele din România, inclusiv Marele Premiu al Brașovului și Cursa de coastă de la Feleac, au fost evenimente în care Principele Nicolae era văzut ca un patron spiritual și catalizator pentru motorsport.
Însă Nicolae nu s‑a limitat la competițiile locale, concurând și în curse internaționale, un gest care demonstra nu doar curaj, ci și ambiția de a se măsura cu elita internațională a pilotajului. A participat chiar și la celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans (1933 și 1935), unde a concurat alături de Joseph Cattaneo și, ulterior, cu pilotul britanic Whitney Straight. La prima participare, echipajul a terminat pe locul 14, iar la ediția următoare, pe locul 45.
În România, prezența sa pe circuite a funcționat ca un catalizator pentru dezvoltarea motorsportului, presa prezentându‑l drept simbolul renașterii automobilismului interbelic, un principe care prefera mirosul de benzină și adrenalina virajelor strânse în locul rigidității protocolare a Palatului. Într‑o epocă în care automobilul era încă un semn al modernității, Nicolae a reușit să transforme pasiunea personală într‑un fenomen public, devenind, fără exagerare, primul mare „pilot regal” al României.
„Pilotul de la Casa Regală”, mai șarmant decât fratele său, Regele Carol al II-lea
Imaginea lui, cu ochelari de protecție și șapcă de pilot, contrastează delicios cu portretele rigide ale altor membri ai Casei Regale. În timp ce Carol al II‑lea jongla cu politica și scandalurile sentimentale, fratele său mai mic jongla cu volanul, preferând mirosul de benzină celui de protocol. Iar când nu era pe pistă, era în centrul atenției mondene, un amestec de șarm, nonșalanță și spirit rebel.
Viața lui sentimentală a fost la fel de tumultuoasă ca traseele de concurs. Căsătoria cu Ioana Doletti, în 1931, a provocat un scandal suficient de mare încât să‑i tensioneze relația cu familia regală, dar nu suficient de mare încât să‑i tempereze firea independentă . În fond, Nicolae a fost mereu un personaj care a preferat să trăiască după propriile reguli, chiar dacă asta însemna să plătească prețul exilului.
Din fericire, mașinile care i-au aparținut au fost ascunse în perioada comunistă pentru a evita naționalizarea, iar unele dintre ele au ajuns în muzee pentru conservare.
A murit în 1978, la Madrid, departe de România pe care o iubise în felul său neconvențional. Dar memoria colectivă l‑a păstrat nu ca pe un principe regent sau ca pe un rebel sentimental, ci ca pe un aristocrat al vitezei – un personaj care a adus un strop de benzină și aventură într‑o istorie altfel sobră. Dacă ar fi trăit azi, probabil ar fi avut un canal de YouTube cu teste auto și vloguri de la curse. Și, desigur, ar fi fost la fel de imposibil de ignorat.
FOTO: Casa Regală, Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale
