Prințesa Diana, învinuită de mama ei pentru destrămarea căsniciei sale

Întreaga planetă știe despre relația tumultoasă pe care Lady Di a avut-o cu soțul ei Charles, însă Prințesa Inimilor n-a avut o legătură  prea apropiată nici cu mama ei. Ce-i reproșa aceasta?

image

În timpul copilăriei Prințesei Diana, au existat multe piedici în calea înțelegerii perfecte dintre mamă și fiică. Mai târziu, la maturitate, lucrurile s-au schimbat în bine pentru Lady Di și cea care-i dăduse viață, Frances Shand Kydd, însă nici în ultimii ani din viața regretatei prințese n-a fost numai lapte și miere între cele două.

Frances și-a sprijinit fiica în timpul mariajului cu actualul rege britanic, mai ales că se mândrea cu faptul că Diana reușise să-i ofere soțului ei un moștenitor și o rezervă pentru tronul britanic. Însă a comentat din plin relațiile amoroase pe care fiica ei le-a avut post-divorț. Din cauza certurilor constante între mamă și fiică, Diana a îndepărtat-o complet pe Frances din viața ei, la un moment dat.

Prințesa și mama ei au petrecut multe vacanțe împreună, mai ales în Scoția, însă, chiar și atunci când părea totul idilic, se întâmpla, de multe ori, ca cele două să nu se înțeleagă deloc. Care era problema lui Frances cu Diana?

În 1988, Frances Shand Kydd s-a despărțit de cel de-al doilea soț al ei, Peter Shand Kydd, și o blama pe fiica ei pentru eșecul ei marital. Cum e posibil acest lucru? Diana nu s-a băgat niciodată între cei doi soți, însă... faima ei a făcut asta din plin.

Odată cu notorietatea Dianei, care explodase pur și simplu, Frances a devenit și ea cunoscută jurnaliștilor britanici, care o „vânau” constant și pe ea. Faptul că Frances devenise subiect de tabloid îl stresa pe soțul ei, Peter, extrem de mult. Adesea îi reproșa soției sale că se simțea eclipsat de ea.

„Cred că întreaga presiune simțită a fost copleșitoare”, a început Frances să explice în The Guardian. „Asta i-a pus, într-un final, capac lui Peter. Presa nu-l voia pe el. Presa mă voia pe mine. Eu devenisem mama Dianei și încetasem să mai fiu, în opinia publică, soția lui”, a adăugat mama Prințesei Diana.

Și se pare că Peter n-a fost singurul membru al familiei Spencer care s-a simțit copleșit de întreaga atenție pe care o primeau rudele Dianei. Fratele prințesei, Charles Spencer, a punctat și el acest aspect: „Căsnicia Dianei ne-a mutat din umbra aristocrației în mijlocul unei telenovele despre care scria presa constant”, a dezvăluit acesta.

Cam mare presiunea pe care Frances a pus-o pe umerii și așa fragili ai Prințesei Diana! Lady Di avea deja problemele ei maritale de rezolvat, nu avea nevoie să fie blamată și pentru problemele din altă căsnicie, mai ales că întreaga notorietate de care s-a bucurat, în timpul vieții și chiar după moarte, n-a fost creată de ea în mod conștient. Pur și simplu, s-a întâmplat ca Diana să-și eclipseze propriul soț și să devină Prințesa Inimilor, despre care se scrie, iată, chiar și la 26 de ani de la dispariția sa.

Mai multe pentru tine...

foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Regina Camilla în lacrimi povestind despre boala mamei sale   profimedia 1116690287 jpg
Ecaterina cea Mare a Rusiei profimedia 1115813114 jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Regele Mihai I al României în 1942, Foto AGERPRES jfif
Prințesa Sofia Prințul Carl Philip Prințesa Madeleine și soțul ei profimedia 1116578457 jpg
Andrew Mountbatten Windsor, GettyImages (3) jpg
Pauline Ducruet Foto Instagram (6) jpg
kate middleton regina elisabeta jpeg
Charlotte Diana jpg
Meghan Markle,  Summit Fortune Most Powerful Women 2025, 14 octombrie 2025, GettyImages (5) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Macron și Prinții de Monaco colaj  jpg
Sultanul Bruneiului Hassanal Bolkiah   FOTO Instagram 5 jpg
Infanta Sofia și Regina Letizia profimedia jpg
Regele Felipe, Regina Letizia, Prințesa Leonor și Infanta Sofia au urmărit meciul Spania  Franța din Campionatul Mondial de Fotbal   profimedia 1116635048 jpg
Kate Middleton și Louis la Trooping the Colour profimedia 1109876069 jpg
Kate cu pălărie, profimedia 1116287134 jpg