Regele Charles a spus despre William și Kate că sunt lipsiți de gust după o gafă jenantă

28 octombrie, 2022
kate  william profi jpg

Regele a fost „enervat” de fotografiile făcute în timpul primului turneu regal  de Kate și William.

Prințesa s-a alăturat familiei regale în 2011, după ce s-a căsătorit cu Prințul William într-o ceremonie spectaculoasă la Westminster Abbey. Cei doi nu au pierdut timpul și au preluat imediat îndatoririle regale. Ei au plecat într-o călătorie de 10 zile în SUA și Canada. Astfel, au marcat prima lor vizită în străinătate ca soț și soție. Cu toate acestea, în timp ce actuala Prințesă de Wales și William au fermecat mulțimile din Canada până în California, acasă reacția a fost mai puțin pozitivă.

Charles nu a fost impresionat de comportamentul cuplului, Regele fiind deosebit de deranjat de unele dintre fotografiile făcute fiului și norei lui. 

Potrivit autoarei regale Sally Bedell Smith, Charles a a avut convingerea că în călătorie au fost făcute prea multe poze „fără gust”.

În cartea ei, biograful susține că fostul Prinț de Wales nu a fost mulțumit că cei doi au fost prea prietenoși și au tratat călătoria lor oficială ca pe o sărbătoare personală.

Se înțelege că li s-a permis să urmeze un itinerar mai relaxat, cu îndrumarea secretarului Reginei Elisabeta a II-a și nu au avut un program oficial în timp ce se aflau în America de Nord.

În timpul petrecut în Canada, William și Kate au purtat pălării de cowboy, având onoarea de a apăsa butonul pentru a lansa Calgary Stampede, un rodeo și un festival anual care se desfășoară în fiecare iulie în Calgary, Alberta. 

Și ca și cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, Kate a făcut titluri în presă după ce rochia i-a fost aruncată în aer de o rafală de vânt. 

La scurt timp după turneu, autorul regal Phil Dampier a declarat pentru The Daily Mirror că există o rivalitate între Charles și William, care a apărut după căsătoria tânărului regal cu Kate.  „Când Charles și Camilla au vizitat Canada acum doi ani, au fost întâmpinați de mulțimi relativ mici. Au 60 de ani şi nu sunt ceea ce ai numi plini de farmec.

Charles s-a simțit umbrit de Diana și acum se pare că se simte umbrit de fiul lor. Unii oameni ar putea crede că este gelos. Întotdeauna am simțit că, de îndată ce William se va căsători, Charles o să se simtă exclus”, a susținut Phil.

De atunci au trecut însă ani, iar familia regală este acum condusă de noul rege Charles al III-lea. Unul dintre primele sale acte ca monarh a fost numirea fiului său mai mare Prinț de Wales. Kate a devenit astfel Prințesă de Wales. Titlurile obținute au venit după luni de zile în care fiul și nora sa și-au asumat mai multe responsabilități și și-au consolidat poziția în cadrul familiei.

Mai multe pentru tine...

Cei doi s-au mutat recent la Windsor pentru a o susține pe Regina Elisabeta a II-a. După moartea Majestății Sale, au există zvonuri că Prințul și Prințesa de Wales se vor muta la Castelul Windsor, acum gol. 

Un prieten al celor doi a spus revistei People că Kate și William trăiesc acum o viață de „familie regală modernă și fac lucruri normale”.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry cu o blondă în Aspen profimedia 1060266766 jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan și fiica ei Instagram jpg
Fotul rege Juan Carlos, Sofia, Regele Felipe și Letizia GettyImages 86250937 jpg
Kate și William, gesturi adorabile de tandrețe, la dineul în cinstea lui Trump, Foto Instagram (1) png
Meghan Markle, Prințesa Diana  foto   Profimedia jpg
Regina Letizia foto profimedia 1054782517 (4) jpg
Regina Rania și Melania Trump în 2018, Profimedia (2) jpg
Felicitarea de Crăciun 2025 cu Prințesa Charlotte, Prințul Louis, Prințul William, Prințesa Kate și Prințul George   Casa Regală britanică jpg
Sarah Ferguson jpeg
Regina Elisbeta de Crăciun în 2019 profimedia 0489662078 jpg
Meghan Markle, Rory McIlroy  foto   Profimedia jpg
Prințul Edward, Sophie și James profimedia 0990562827 jpg
Prințul William, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Principele Radu și Majestatea Sa Margareta la aeroport, în drum spre Săvârșin   FOTO Instagram jpg
Prințesa Charlene de Monaco și copiii ei Jacques și Gabriella profimedia 1059943215 jpg
Prințul Harry, Ducele de Sussex, Profimedia (2) jpg
Maria Teresa Turrion Borrallo foto GettyImages 2252263735 jpg
Charles, William, George, Kate, Charlotte, Louis 15 06 2024, profimedia 1052772138 jpg