Regele Charles a trecut cu bine peste operație. Regina Camilla ne oferă ultimele noutăți despre monarh

Actualizat:

Regele Charles s-a internat, pe 26 ianuarie, în spital pentru a-și trata prostata mărită, iar, după intervenția chirurgicală suportată în aceeași zi, „se simte bine”.

image

Regina Camilla a ieșit zâmbitoare din spital după șase ore petrecute în The London Clinic din Marylebone, în cursul zilei de ieri. Soția monarhului britanic l-a însoțit pe Regele Charles al III-lea în clinică, în dimineața zilei de 26 ianuarie, și a ieșit în jurul orei 15 încântată de rezultat.   

MailOnline informează că suveranul de 75 de ani „face bine” după operația care s-a încheiat cu succes. Nu se știe încă cât va rămâne regele internat post-operatoriu, dar cu siguranță că nu va petrece tot atâta timp cât a stat nora sa, Kate Middleton, sub atenția medicilor.

Charles al III-lea a intrat în spital ieri, în jurul orei 9 dimineața, fiind însoțit de soția sa, lucru extrem de neobișnuit pentru familia regală britanică. De fapt, Regina Camilla a încălcat protocolul regal când și-a însoțit soțul în clinică.

Tradiția prevede ca membrii familiei regale britanice să se interneze singuri în spital, atunci când au nevoie de vreo interveniție sau investigații medicale. Regina Elisabeta a II-a a procedat așa și soțul ei, Prințul Philip, i-a urmat exemplul atunci când a necesitat și el ajutor medical.

image

După ce a intrat în clădire, Regele Charles a mers s-o viziteze pe nora sa, Prințesa de Wales, care se află în recuperare în același spital după operația abdominală pe care a făcut-o pe 16 ianuarie. Apoi, monarhul a început să se pregătească pentru propria intervenție chirurgicală.

Regele a suportat o procedură de corecție după ce fusese diagnosticat cu o problemă benignă la prostată, iar acum se recuperează după operația făcută, fiind nevoit să-și amâne angajamentele oficiale pe întreaga sa perioadă de repaus.

image
Mai multe pentru tine...

La ieșirea reginei din spital, mulțimea adunată în jurul clădirii i-a strigat Camillei „Vă iubim mult!”, lucru care i-a adus acesteia zâmbetul pe buze.

În cursul zilei de ieri, Palatul Buckingham nu a mai emis niciun comunicat de presă cu privire la starea Regelui Charles. Sunt așteptate noutăți despre sănătatea monarhului și despre programul său viitor cât de curând.

foto - GettyImages, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg