Regina a confruntat-o pe Camilla atunci când a aflat că vrea să divorțeze de Charles

Actualizat:
charles11 jpg

Chiar dacă Regele Charles are astăzi un adevărat sprijin în Regina consoartă Camilla , în urma morții suveranei, lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Mariajul celor doi a fost cândva afectat de probleme. 

Charles și Camilla au avut o aventură și atunci când Charles era încă căsătorit cu Diana.

La aproximativ doi ani de la moartea Prințesei, în 1997, Camilla și Charles, în vârstă de 73 de ani, și-au făcut publică povestea și s-au căsătorit în 2005, dar, potrivit unor persoane din interior, lucrurile au început să se înrăutățească în câțiva ani.

În timpul acelei perioade critice, Camilla, în vârstă de 75 de ani, a început „să amenințe, de ciudă, că va deversa secrete murdare despre monarhie, susține o sursă, în timp ce o persoană din interiorul Palatului remarcă: „Lucrurile s-au înrăutățit atât de rău încât nici măcar nu mai puteau ascunde asta".

La un moment dat, zvonurile despre despărțire au tot circulat, iar la acea vreme cineva i-a spus tot suveranei: „Reginei i s-a povestit că soția fiului său pregătește o acțiune de divorț, așa că imediat Camilla a fost chemată într-o audiență privată la Buckingham Place”.

Mai multe pentru tine...

După intervenția Reginei, cei doi și-a rezolvat rapid problemele, dar relația Camillei cu Willian și Harry, care au convingerea că aceasta are un rol în dispariția Dianei, este încă la fel de complicată.

„Și-a băgat ghearele și nu l-a lăsat nicio clipă pe tată meu”, i-a spus William unui prieten în anii '90. „De aceea a murit mama – pentru că a fugit la Paris în loc să fie în siguranță cu familia ei”.

În timp, lucrurile s-au schimbat.

„William a acceptat-o ​​pe Camilla după ce și-a dat seama ce înseamnă ea pentru tatăl său”, remarcă Brown. "Harry, pe de altă parte, nu o suportă pe Camilla. Nu vrea ca ea să fie regină".



Recente pe Ok! Magazine

Kate și William, Earthshot, Getty (4) jpg
Prințesa Charlene la cursa No Finish Line   Palatul Princiar jpg
regele charles camilla printesa kate middleton si printul william Foto Profimedia
Kate Middleton Crăciun profimedia 0649147221 jpg
cât cheltuiesc femeile regale pe haine foto getty images  jpg
Prințese moarte în accident jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Cluj Napoca, 2026   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (7) jpg
Împăratul Naruhito, Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito, Prințesa Kiko, Prințesa Aiko, Prințesa Kako la garden party ul de toamnă 2026  profimedia 1147623495 jpg
FotoJet (83) jpg
Burlacii regali de la Londra   Instagram, Profimedia jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (1) jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
William, gala Tusk, Profimedia (1) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg