Înnebunită după un magnat căsătorit, Prinţesa Diana îl agasa cu telefoane anonime. Psihiatrii spun că o făcea din prea multă singurătate
Apropierea Dianei de milionarul Oliver Hoare a degenerat în apeluri anonime obsesive, un gest pe care psihiatrii îl puneau pe seama singurătății ei feroce.
Apropierea dintre Prințesa Diana și milionarul Oliver Hoare s-a produs în 1992, imediat după moartea tatălui ei, Contele Spencer. Hoare, expert în antichități și artă iraniană, negustor rafinat și un obișnuit al saloanelor culturale ale Europei, era prieten cu Prințul Charles și frecventa cercurile Palatului Buckingham. El și soția lui, Diane, fuseseră oaspeți la Castelul Windsor, iar cele două Diane (curioasă coincidență!) găsiseră multe în comun, de la faptul că aveau mai mulți copii, la preferințele în modă. Dar, deși păreau un patrulater irezistibil, apropierea cea mare s-a produs între Prințesa Diana și Oliver Hoare, care i-a devenit confident.
În acea perioadă, Diana era într-o prăbușire emoțională: mariajul ei cu Charles se deteriora, iar pierderea tatălui o lăsase vulnerabilă. Era la începutul lui 1992, când Diana se desprindea tot mai mult de viața regală și căuta refugii afective în afara Palatului. Hoare, are avea 39 de ani, era o prezență matură, cultivată, familiară cu lumea lui Charles — ceea ce a făcut apropierea lor și mai explozivă.
La rândul său, descendent din ducii de Coventry și celebrii quakeri, elev la Eton și apoi la Sorbona și specializat la Teheran, sub aripa unei prințese iraniene mutată la Paris, Oliver Hoare era genul de personalitate captivantă, pe care Charles al Marii Britanii îl stima în mod deosebit. Așa că Diana spera că, dacă îi va povesti lui Hoare tumultul prin care trece din cauza relației lui Charles cu Camilla, va reuși să miște cumva lucrurile în favoarea ei. Din păcate, Hoare nu putea fi decât un simplu confident.
„Sunt îngrozitor de singură”
Din cartea „Diana, prințesa tristă” semnată de Nicholas Davies, aflăm că, după separarea lui Charles de Diana, el „își petrecea ore-n șir cu ea la Palatul Kensington, ascultând-o cum își revarsă furia și frustrarea față de situația respectivă, pe care o considera îngrozitor de nedreaptă. Vorbea de una singură mai mult de-o oră, fățâindu-se prin livingroom-ul de la Palatul Kensington, uneori calmă, alteori frângându-și mâinile, cu ochii înlăcrimați. Altădată, se revolta împotriva lui Charles, acuzându-l c-o părăsise pe ea și pe copii, ca să trăiască la Highgrove cu amanta lui, Camilla Parker Bowles.”
Ea spera că va putea afla de la Oliver Hoare „tot ce se putea despre femeia pe care o acuza că-i furase soțul și la care se referea de cele mai multe ori cu epitetul „ticăloasa”. Îi cerea tot timpul amănunte lui Oliver despre rivala ei și-l punea într-o situație extrem de delicată. Dar el era prieten și cu Charles, și cu Diana și voia să fie imparțial. Așa că i-a spus Dianei tot ce considera că se cuvine despre Camilla fără să intre în detalii. Dar Prințesa nu s-a mulțumit cu atât, evident, deoarece era avidă după orice bârfă.”
Așa că, în scurt timp, Lady Diana începuse să devină dependentă de prezența lui Oliver Hoare și, când nu-l putea vedea față-n față, îl suna insistent acasă. „Devenea brusc agitată dacă nu erau în permanentă legătură. Nu-și imagina că, pe parcursul anului 1992, se transformase într-o povară pentru el. Și nici că pretențiile ei creau de luni de zile stări tensionate în căsnicia lui. (...) Cinau, se plimbau cu mașina la țară, o însoțea la dineuri sau stăteau împreună la Palatul Kensington. Uneori se întorcea acasă abia dimineața. În weekenduri, vorbea cu el la telefon mai mult de o jumătate de oră, spre disperarea soției sale.”
Dar cu toată gentilețea lui, pe milionarul expert în artă începuse să-l deranjeze atât atenția presei, el fiind din fire un om rezervat, precum și telefoanele primite acasă. Diane era convinsă că între ei este ceva, deși era doar o închipuire a ei. El îi fusese deja infidel, când o înșelase cu o fostă Miss Turcia... Așa că, de câte ori suna Prințesa acasă la ei, nu-l mai lăsa pe el să-i răspundă, ci îi răspundea chiar ea. Iar Lady Diana era exasperată că nu mai poate lua legătura cu el. „Diane nu-și dă seama că nu am la cine să apelez?, îl întreba ea zbierând. Cine să mă îndrume? Tu ești singurul meu prieten. Nu-și dă seama că sunt îngrozitor de singură?”
Telefoanele anonime date de Prințesa Diana
De la un timp, când suna acasă la el și dădea peste soția lui, Prințesa Diana începuse să nu mai vorbească. Doar apela, aștepta să audă vocea care a ridicat receptorul și, dacă o auzea pe Diane, stătea ce stătea în telefon și închidea. Așa s-a ajuns ca apelurile să devină tot mai dese și mai agasante.
„Odată, într-o noapte târzie de toamnă a anului 1993, a răspuns la telefon Diane Hoare și a fost surprinsă să audă un glas de femeie zbierând: „Nemernică ce ești... îmi distrugi viața... De ce nu mă lași în pace? Nu-l mai pisa la cap pe soțul tău... Și nu te mai purta ca o franțuzoaică geloasă și ticăloasă ce ești!”, „Cine este? Cine este?”, a întrebat Diane, dar, în loc de răspuns, i s-a trântit telefonul în nas. Diane nu a recunoscut vocea, dar a bănuit-o pe Prințesa de Wales și i-a cerut soțului ei să ia legătura cu compania britanică de telefonie și să semnaleze aceste apeluri dușmănoase”, ne relatează Nicholas Davies în aceeași carte „Diana, prințesa tristă”.
Scandalul apelurilor anonime către Oliver Hoare a explodat în vara lui 1994, când Metropolitan Police a confirmat că investigase o serie de telefoane tăcute primite de milionarul expert în artă islamică. Oliver Hoare ceruse oprirea anchetei, iar poliția a închis dosarul la solicitarea lui, însă presa a aflat că mai multe dintre apeluri proveneau din telefoane la care Diana avea acces, inclusiv linia privată de la Kensington Palace.
„Mirror” a relatat ulterior, printr-o confidență a unei prietene apropiate a Dianei, că prințesa obișnuia să parcheze în fața casei lui Hoare și să-l sune în miez de noapte, urmărind luminile care se aprindeau în locuință când el se grăbea să răspundă. Prietena spunea că Diana „se juca”, că îl „tachina”, că uneori cerea staffului să sune și să închidă, și că Hoare încerca să-și protejeze familia de adevărul legat de relația lor tensionată.
„Paris Match”, reluând arhivele „Daily Mail”, nota că Diana ar fi sunat de peste 300 de ori în perioada 1992–1993, într-un context în care mariajul ei cu Charles se prăbușea, iar ea devenea tot mai fragilă psihologic. Soția lui Hoare, Diane, alarmată de frecvența apelurilor, ar fi depus plângere, iar poliția a descoperit că o parte dintre apeluri proveneau din Kensington Palace. Pe cererea lui Hoare, ancheta a fost suspendată, însă scurgerea informațiilor în presă a lovit puternic imaginea Dianei, care până atunci fusese percepută ca victimă a mariajului regal.
Mai multe pentru tine...
„Mirror” a dezvăluit și un detaliu devenit celebru: poliția îi sugerase lui Hoare să răspundă la următorul apel tăcut cu numele „Diana”. Într-unul dintre apeluri, Hoare ar fi făcut exact asta, iar vocea de la capătul firului ar fi spus: „Da… îmi pare atât de rău… nu știu ce a fost cu mine.” Documentele poliției arătau că apelurile veneau la orice oră, iar unele erau clar legate de deplasările lui Hoare, pe care Diana le cunoștea în detaliu.
Scandalul din presă
Că se bănuia că Prințesa Diana ar fi dat acele telefoane e una. Însă tabloidele ajunseseră să publice coloane cu sfaturi pentru ea semnate de psihologi și psihiatri.
Chiar dacă Prințesa Diana fusese încolțită de jurnaliști să răspundă unor întrebări incomode, ea părea fie surprinsă de acuzații, fie complet detașată de ce se scria. Însă cu siguranță au atins-o acele „sfaturi” publicate. Tot de la Nicholas Davies aflăm că „reporterii rubricilor dedicate inimilor singuratice au trimis scrisori deschise Dianei, în care o sfătuiau să caute ajutor, să discute cu un consilier sau să sune la Samariteni, o linie telefonică națională, pentru a reuși să treacă peste momentele dificile. Și i-au reamintit că izolarea și singurătatea reprezentau prețul pe care trebuia să-l plătească pentru libertatea aleasă de bună voie, pentru că se despărțise de soțul ei și de membrii Familiei Regale.”
Însă lucrurile au fost împinse și mai departe: „Psihiatrii au sugerat că Diana dăduse acele telefoane acasă la Hoare pentru că se simțea îngrozitor de singură, pentru că fusese respinsă sau pentru că voia, pur și simplu, să audă glasul unei persoane la care ținea și în care avea încredere, care îi adusese căldură și alinare.”
Se pare că inclusiv unul dintre cei mai mari psihiatri britanici se oferise să ofere o explicație: „Cei care dau asemenea telefoane simt nevoia să audă glasul drag la nesfârșit. ca să-i aline în singurătatea lor. Este ca un calmant când ai dureri. Dar, în timp ce efectul calmantului durează în jur de 5 ore, cel al unui telefon poate fi de numai o jumătate de oră. De aceea trebuie să sune de atâtea ori. Nu se pot controla. Chiar dacă vor și știu că trebuie să se oprească, nu pot, pentru că au devenit dependenți de ușurarea care le-o aduce.”
Lady Diana a insistat mult timp că ea este victima unei înscenări. „Este adevărat că l-am sunat pe Oliver Hoare, dar nu așa cum se insinuează. Nu l-am sunat de 300 de ori și nici n-am tăcut când s-a ridicat receptorul.” Iar agenda ei arăta că, într-adevăr, se afla în altă parte atunci când apelurile au fost inițiate din Palatul Kensington. Însă majoritatea era convinsă că ea era apelantul anonim și că o făcuse din prea multă singurătate.
FOTO: Profimedia, Getty Images
