Ultimele noutăți despre prințesa aflată în convalescență. Kate a luat o măsură surprinzătoare la palat

De mai bine de-o lună, de când se află în recuperare în urma operației făcute, nu știm prea multe despre viitoarea regină britanică. Însă cea mai recentă informație legată de Kate Middleton, confirmată acum de Palatul Kensington, ne-a redat zâmbetul pe buze.

image

Prințesa de Wales se află în recuperare după operația abdominală majoră pe care a făcut-o în ianuarie și, în tot acest timp, se păstrează tăcerea cu privire la problema medicală care-a adus-o în sala de operații și cum se simte acum, la mai bine de o lună de la intervenția chirurgicală. Totuși, Kate Middleton nu stă degeaba în această perioadă de absență din spațiul public, luând recent o măsură confirmată chiar de Palatul Kensington.

S-au scris petiții, s-au publicat scrisori deschise care-i cereau viitoarei regine să vorbească deschis despre problema medicală avută. Până și The Times a îndemnat-o pe prințesă să rupă tăcerea atât de apăsătoare, însă Kate nu e de clintit. A cerut să-i fie respectată intimitatea, în aceste momente delicate, și nu s-a răzgândit până acum.

Totuși, în timp ce s-a retras din activitate din considerente medicale, se gândește intens la revenirea ei în prima plan, când își dorește ca lucrurile să meargă toate de la sine.

Și, în acest sens, face pregătirile de rigoare. De pildă, și-a numit noul secretar personal, după ce n-a mai avut pe nimeni în această poziție de mai bine de un an. Palatul Kensington a confirmat că locotenentul colonel Tom White, care a fost aghiotantul regretatei Regine Elisabeta a II-a, a fost numit noul Secretar Personal al Prințesei de Wales.    

În noiembrie 2023, The Telegraph a dezvăluit că Middleton l-a invitat pe locotenentul Tom White la un eveniment public pentru a-și da seama și el ce presupune serviciul care-i fusese propus. Eroul de război a lucrat pentru regină până la moartea acesteia, în 2022, și, înainte de a-și oferi serviciile fostului monarh, ofițerul de Marină Regală și-a făcut datoria în Afganistan, în 2009.

Sunt impresionate realizările acestuia și suntem convinși ca-și va demonstra valoarea și în fața Prințesei de Wales, însă nu putem să nu remarcăm un amănunt amuzant legat de acest Tom White. Seamănă izbitor de mult cu un amic de-ai viitoarei regine – tenismenul Roger Federer.

image
Mai multe pentru tine...

„Uau, ce bine seamnănă cu Roger Federer!”, au început să observe și câțiva internauți. „Dumnezeule, e copia fidelă a lui Roger Federer!”, a adăugat alt comentator imediat ce a aflat numirea lui Tom White în noua sa funcție.

Evident că se fac deja glume pe acest subiect și se comentează cum că soția Prințului William l-a ales pe Tom White ca secretar personal tocmai pentru că-i amintește de bunul ei prieten, Roger Federer, cu care a și fost văzută flirtând puțin la un meci de tenis recent.

image

Toate acestea sunt doar speculații, evident, însă, lăsând gluma deoparte, ne bucurăm că mai aflăm lucruri noi despre Kate Middleton, care se află acum într-un con de umbră din care de-abia așteptăm să iasă.

foto - Profimedia, GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
Moza bint Nasser   Instagram jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (3) jpg
Strămoșul Prințului William, William Cuceritorul   Profimedia jpg
Prințesele Beatrice și Eugenie la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling, profimedia 1108541650 jpg
Regele Felipe și Regina Letizia profimedia 1139285409 jpg
Regele Edward VII profimedia 0166621141 jpg
Prințul William adoră viața la țară, Profimedia (2) jpg
Meghan prim plan ea jpg
Nicolae de Romania și Alina, nunta din 2018, Foto Ostafi jpg
Prințesa Charlene cu un bebeluș în brațe   Palatul Princiar jpg
Kate Middleton în în Pulborough, Profimedia (8) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și Prințul Archie foto colaj Profimedia Instagram jpg
Prințesa Sofia și Prințul Philip profimedia 1139457032 jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Caligula  profimedia 0785688702 jpg