„Urăsc să merg la școală!” Ce studii au membrii familiei regale britanice

Actualizat:

Taie panglici și zâmbesc spre camerele de filmat la evenimente caritabile. Cam în asta constă munca unui membru al familiei regale, nu? Și atunci la ce să-ți trebuiască vreo educație superioară?

image

Nu există o regulă clară în ceea ce privește studiile pe care trebuie să le facă vreo prințesă sau prinț. Tocmai de aceea există diverse stadii în care membrii familie regale britanice și-au încheiat studiile.

Regina Elisabeta a II-a

Fostul suveran și sora ei, Prințesa Margaret, au fost ultimii membrii ai familiei regale britanice care au fost școliți acasă. Mama Reginei Elisabeta a învățat-o pe cea care avea să devină monarhul Marii Britanii să citească, după care lecțiile au fost pasate guvernantei regale, Marion Crawford, când Elisabeta avea 7 ani.

„Elisabeta făcea școală de la 9.30 la 11, iar restul zilei era dedicat jocurilor în aer liber, dansului și cântatului, cu pauze de o oră și jumătate între activități”, susține revista BBC History. Educația asigurată de guvernantă a fost completată de profesori specializați în franceză și germană.

image

În momentul în care a devenit moștenitoarea tronului, Elisabeta a fost învațată de urgență Constituția de către profesorul de la Eton, Henry Marten, și Religia, predată de însuși Arhiepiscopul de Canterbury.

Prințesa Diana

Guvernanta lui Lady Di, Gertrude Allen, a învățat-o pe micuța Diana diverse lucruri, după care, la 6 ani, fosta soție a Regelui Charles a început cursurile școlii Silfield, ne informează BBC News. După doi ani, Diana a fost transferată la școala Riddlesworth Hall din Norfolk și apoi la West Heath Girls' School din Kent. Ultima instituție de învățământ pe care a urmat-o a fost Institut Alpin Videmanette din Elveția, dar acolo s-a concentrat mult pe sport și mai puțin pe studii teoretice.

„Urăsc să merg la școală! Îmi place doar să fac ski acolo, atât!”, i-a scris Diana fostei sale dădace,  Mary Clarke, susține The Sun.

image

Sistemul de învățământ britanic are niște examene pentru elevii de 16 ani. Ei bine, Prințesa Diana n-a fost în stare să treacă acele teste, le-a picat de două ori. Tocmai acesta a fost și motivul pentru care Lady Di se simțea atât de inferioară Prințului Charles când și-a început relația cu el.

Regele Charles al III-lea

Charles a fost primul viitor rege care să primească o educație în afara palatului și să obțină diploma de absolvire a unei universități. La 6 ani, a fost trimis la Hill House School, din Londra, după care a luat-o pe urmele tatălui său, care a absolvit Cheam Preparatory School, apoi a ajuns la Gordonstoun în Scoția, la 13 ani.

Catherine, Prințesa de Wales

Kate Middleton, Prințesa de Wales,  21 martie 2023, Getty (5) jpg
Mai multe pentru tine...

Kate Middleton va fi cea mai educată regină din istoria Marii Britanii. După școala St. Andrew din Berkshire, a urmat cursurile de la Downe House, unde a avut de suferit din cauza bullying-ului. A urmat Marlborough College, unde a excelat în hockey.

La 19 ani, și-a luat un an sabatic, pe care și l-a petrecut în Chile, după care și-a făcut planuri să urmeze cursurile de la Edinburgh University, dar s-a răzgândit și s-a dus la University of St. Andrews, unde a studiat Istoria Artei și l-a întâlnit pe prințul ei, viitorul Rege al Marii Britanii.

Foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
Moza bint Nasser   Instagram jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (3) jpg
Strămoșul Prințului William, William Cuceritorul   Profimedia jpg
Prințesele Beatrice și Eugenie la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling, profimedia 1108541650 jpg
Regele Felipe și Regina Letizia profimedia 1139285409 jpg
Regele Edward VII profimedia 0166621141 jpg
Prințul William adoră viața la țară, Profimedia (2) jpg
Meghan prim plan ea jpg
Nicolae de Romania și Alina, nunta din 2018, Foto Ostafi jpg
Prințesa Charlene cu un bebeluș în brațe   Palatul Princiar jpg
Kate Middleton în în Pulborough, Profimedia (8) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și Prințul Archie foto colaj Profimedia Instagram jpg
Prințesa Sofia și Prințul Philip profimedia 1139457032 jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Caligula  profimedia 0785688702 jpg