Sarah Ferguson, oaia neagră de la Buckingham

13 noiembrie, 2016
amfAR's 22nd Cinema Against AIDS Gala, Presented By Bold Films And Harry Winston   Red Carpet jpeg

Odată, ea şi Lady Diana au avut o prietenie neaşteptată. Palatul răsuna de râsetele lor, era confident la secretele lor şi animat de firile lor atât de vii şi diferite de figurile scorţoase de la curtea regală. Pe atunci, Fergie era obişnuită cu planul secund, căci soţia Prinţului Andrew n-a fost niciodată la fel de populară, frumoasă şi umană precum Prinţesa Inimilor. Mai scandaloasă, cu siguranţă!

image

Apropierea dintre Fergie şi Diana a fost de înţeles, până la urmă, căci ambele au fost adoptate în familia regală într-un mod asemănător. Dacă mama lui William şi a lui Harry i-a fost impusă lui Charles, pen­tru a se evita o relaţie nepotrivită cu Camilla Parker Bowles, în cazul fratelui său mai mic, Andrew, Regina nu privea cu ochi buni poves­tea acestuia cu o actriţă americană, Koo Stark, acum în vârstă de 60 de ani. Şi atunci a intrat în scenă ea, fiica maiorului Ronald Ferguson şi cea mai revoltătoare prezenţă roşcată de la palat, care aproape că a făcut-o pe Elisabeta s-o regrete pe americancă. „Cu părul ei roşu, cu felul de-a fi relaxat şi cu râsul ei contagios, era tot ceea ce avea nevoie familia regală în acel moment. Pentru un timp, a dat chiar im­presia că va rivaliza cu Prinţesa Diana“, spune jurnalistul Christopher Wilson, care i-a publi­cat biografia neautorizată în 1996.

Princess Diana şi Sarah Ferguson

Cum spuneam, povestea ei se rezumă cam în acelaşi fel ca a Dianei: l-a cunoscut pe Prinţul Andrew, cu un an mai mic decât ea, în anul 1985, iar un an mai târziu cei doi se căsă­toreau în faţa unei ţări întregi. Zece ani şi doi copii mai târziu (Prinţesa Beatrice şi Prinţesa Eugenie), Ducele şi Ducesa de York semnau alte acte: de divorţ. În acelaşi an în care făceau acelaşi lucru şi cumnaţii Charles şi Diana.

Un divorţ cu final fericit, căci nu ştim ce exprimare ar fi mai potrivită pentru doi foşti soţi, separaţi în acte de 20 de ani, dar care tră­iesc şi azi împreună. Ce altceva ai putea spune despre ei, având în vedere că Andrew şi Fergie deţin încă o locuinţă împreună la Windsor şi au cumpărat o cabană de schi în Verbier, Elve­ţia, în valoare de 13 milioane de lire sterline?

23 iulie 1986. Fergie şi Prinţul Andrew deveneau soţ şi soţie la Westminster Abbey.

„Suntem divorţaţi, dar, cu toate acestea, nu am renunţat cu adevărat unul la altul“, spunea Fergie într-un interviu televizat de luna trecută. La 57 de ani, Sarah Ferguson se afişează astăzi în cea mai bună versiune a ei, mai slabă cu 24 de kilograme şi mai seni­nă sufleteşte. „Cu ajutorul naturii, am reuşit să-mi reintru în formă. Natura, aerul curat şi oamenii de acolo, care nu se bagă în viaţa ta, m-au ajutat. Îmi place şi zăpada şi iubesc să schiez“, dezvăluie Fergie beneficiile vieţii în staţiunea elveţiană Verbier, acolo unde îi place să fugă de lume.

La fel cum şi-ar fi dorit, probabil, s-o facă şi în 1992, când s-a despărţit de Prinţul Andrew, iar apropiaţii ei se temeau că-şi va lua zilele, de durere. Dar şi de ruşine, după ce devenise victima preferată a presei de scandal, care-o poreclise Ducesa de Porc, din cauza kilogra­melor în plus. „Este foarte greu să fii mereu pe prima pagina a ziarelor cu titluri precum «82% din populaţie s-ar culca mai degrabă cu o capră decât cu Fergie» sau «Fergie cea grasă şi ştearsă o comite din nou». Erau zile în care mă încuiam, pur şi simplu, în camera mea“, îşi aminteşte astăzi Fergie.

În august 1992 a fost, probabil, una dintre acele zile. Nimeni nu va uita ACEA copertă de tabloid. Se făcea că, pe o plajă fierbinte din St. Tropez, ducesa se giugiulea ca o adolescentă cu milionarul texan John Bryan, momentul în care acesta îi suge degetul mare de la picior fiind imortalizat cu mare satisfacţie de papa­razzii de la Daily Mirror. Interesant este că Sarah şi pe atunci încă soţul ei, Andrew, au ca­tadicist să anunţe că divorţează patru ani mai târziu, de parcă mai exista cineva care trăia pe sub pământ şi nu ştia asta deja.

În pământ ar fi vrut să intre, atunci, Sa­rah, umilită în fel şi chip de presa de acasă şi alungată, oficial, din sânul familiei regale, dar episodul care avea s-o aibă din nou în centru, în 2010, avea să fie şi mai penibil. Cei care au cunoscut-o spun că Fergie s-a învârtit mereu în jurul banilor şi că s-a comportat ca şi cum ar fi milionară, chiar şi după divorţul de An­drew, stil de viaţă care a îndatorat-o cu 2 mi­lioane de lire sterline. Iar acest episod la care ne vom referi este atât de umilitor pentru o fostă membră a palatului, încât Fergie a fost tăiată de pe lista de invitaţi la nunta din 2011 a lui William cu Kate Middleton.

Fiicele lui Sarah. Prinţesa Beatrice (28) şi Prinţesa Eugenie (26).

Ce s-a întâmplat? În mai 2010, un reporter sub acoperire al publicaţiei News of the World, ce poza în om de afaceri indian, a filmat-o în timp ce aceasta îi oferea acces la fostul ei soţ, Prinţul Andrew, în schimbul a 500.000 de lire sterline. „500.000 de lire când poţi, mie, uşi deschise“, este auzită Sarah spunând în acea înregistrare. O Sarah fără niciun ban în buzu­nar şi deosebit de disperată, care acceptă un aconto de 40.000 de dolari, bani gheaţă, aduşi într-o servietă. Băuse prea mult şi nu mai ştia de ea. Aşa s-a scuzat Sarah într-un interviu oferit lui Oprah Winfrey, însă, la fel ca episodul cu degetul de la picior, şi acesta va păta pentru totdeauna CV-ul oii negre de la Palat. Proba­bil că aceste ieşiri au fost de ajuns pentru ca roşcata să-şi facă un duşman din soţul regi­nei, Ducele de Edinburgh, atât de mare încât se zvoneşte că acesta este motivul pentru care Sarah şi Andrew nu s-au recăsătorit, în ciuda faptului că trăiesc ca un soţ şi ca o soţie.

Foşti prietenoşi. Se zvoneşte că ea şi Andrew trăiesc şi azi ca soţ şi soţie.

„Este încă prinţul meu frumos. Pentru mine va fi mereu prinţul meu frumos“, spu­nea Sarah acum trei ani, atunci când a fost primită din nou la Balmoral, deşi s-a întors cu coada între picioare. Asta e Sarah, până la urmă, o femeie care se aruncă cu capul înainte în viaţă, urăşte responsabilităţile şi preferă să iasă din situaţiile neplăcute cu un pahar de vin în mână…



Recente pe Ok! Magazine

Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg
Regina Maxima la dineul de stat din Amsterdam, Profimedia (4) jpg