Elvira Deatcu: “Ridurile mele sunt atât rezultatul hohotelor de râs, cât și al celor de plâns”
Elvira Deatcu este femeia potrivită la locul potrivit, în acest shooting pe care-am avut onoarea să-l realizăm pe scena, dar și-n culisele teatrului.
Este vorba despre acea lumină din privire și din suflet, care șterge anii de pe chip mai bine decât cel mai revoluționar produs cosmetic sau cel mai precis bisturiu. Întotdeauna am admirat-o pe Elvira Deatcu pentru frumusețea ei fără vârstă, dublată de un spirit atât de plăcut și un talent reflectat în atâtea piese de teatru, filme și seriale bune. La teatru, mai exact în sala mare a Odeonului, ne-am dat întâlnire și pentru această ședință foto ca o poezie, în care-am surprins-o pe Elvira Deatcu într-un cadru atât de familiar, acolo unde se simte cel mai bine. Pe scenă. O scenă pe care puteți s-o descoperiți în piese precum “O casă deschisă” sau „Julieta fără Romeo”, altfel decât în mega serialul „Clanul”, acolo unde Elvira Deatcu filmează de zor pentru un sezon în care și-a făcut debutul în rol de polițistă.
Mă uit la tine și nu-mi vine să cred că împlinești 51 de ani. Trebuie să ai un secret de arăți așa de tânără, cu silueta asta magnifică.
Elvira Deatcu În primul rând, nu sunt chiar de acord cu ce spui tu despre siluetă… Ce-i drept, până în jurul vârstei de 40 de ani nu aveam probleme cu menținerea greutății, n-am experimentat diete nici chiar după cele două sarcini ale mele. Cred că-l moștenesc pe tata, care are arderi foarte bune, pentru că, în partea mamei, cea ardelenească, toate femeile sunt plinuțe, sănătoase, roșii-n obraji. Eu eram cumva ieșită din tipar, motiv pentru care, de câte ori mergeam la Bistrița, rudele mamei o întrebau dacă mă simt bine. Eram mult prea slabă pentru tiparul împământenit în zona aceea. Tatăl meu, în schimb, e din Gorj, iar eu sunt copia fidelă a uneia dintre surorile lui. Dar nu știu ce să zic despre tinerețe. Am și eu riduri…
Dar sunt niște riduri frumoase.
Elvira Deatcu Știi, mereu am zis că aceste riduri sunt atât rezultatul hohotelor de râs, cât și al celor de plâns, pe care le-am experimentat până acum în viața asta. Am avut parte din plin de toate. Dar, de câțiva ani, am început să înțeleg că încrâncenarea și suferința pe care le poate provoca această profesie a mea, una egoistă și frustrantă, chiar dacă de cele mai multe ori este terapeutică – toate aceste lucruri negative nu fac decât să-mi fure lumina. Lumina pe care eu am alergat toată viața să mi-o păstrez. Iar lumina asta vine în primul rând de la faptul că sunt mamă, este lucrul pe care mi l-am dorit cel mai tare. Sunt mama a doi copii și ăsta mi se pare lucrul cel mai important. Pentru mine, a fost dorința cea mai arzătoare. Și pentru că profesia a rămas cumva pe locul doi, m-a și trădat, de multe ori. Dar eu așa am simțit și aș fi fost tare nefericită dacă nu aș fi putut avea copii.
Ești născută pe 22 martie, la granița dintre Pești și Berbec. Cum este femeia... semi-Berbec?
Elvira Deatcu Mama m-a născut prin cezariană. Iar când eram eu adolescentă și preocupată de aceste aspecte, am întrebat-o dacă 22 martie era termenul normal. Mi-a zis că nu și că nașterea ar fi trebuit să aibă loc spre sfârșitul lunii martie. Așa că mă regăsesc într-o oarecare măsură în această zodie, deși cred că are o oarecare pondere și ascendentul. Dar cred că, cu timpul, mi-am pierdut din tenacitatea și încrâncenarea Berbecului, iar ultima nu e o calitate. A trebuit să treacă timpul ca să înțeleg că, dacă dai cu capul și iese sânge, trebuie să faci niște pași înapoi. Am devenit un Berbec mai înțelept.
Cu ce gânduri aștepți ziua ta de naștere?
Elvira Deatcu Din fericire, în martie, cam în fiecare an încep să lucrez intens, după niște luni ianuarie și februarie mai triste din punctul acesta de vedere. Pentru mine e benefic pentru că nu prea agreez să mă sărbătoresc de ziua mea. E o zi de introspecție și prefer să o petrec cu mine și să-mi răspund la niște întrebări, să mă uit un pic și-n mine, și-n urma mea, și înaintea mea. Mi se pare un pahar prea plin ziua mea de naștere, unul pe care nu prea mai știu să-l gestionez.
"Se pare că mă urmăresc rolurile de polițistă!"
Apropo de munca intensă, ne-a surprins plăcut să te vedem în al doilea sezon al serialului Clanul.
Elvira Deatcu Da, sunt un inspector-șef în poliție, adică sunt piesă. (râde) Și cumva sunt superioara lui Șerban Pavlu, ceea ce mă bucură foarte mult. (râde) Nu am lucrat niciodată cu Șerban, nici în teatru, nici în film, iar colaborarea din “Clanul” este, pentru mine, o bucurie. Sper că și pentru el. Este un serial de mare succes, cu o distribuție faină și un scenariu foarte bun și mă bucur să fac parte din el. Cumva, eu mă reîntorc acasă, pentru că trei sferturi din echipă sunt cei cu care am lucrat la “Vlad”, începând de la producător până la mulți oameni din spatele camerelor.
Tot polițistă ești și în altă producție de succes, comedia Ramon, în care joci alături de Pavel Bartoș.
Elvira Deatcu Da, se pare că mă urmărește funcția asta. Se pare că sunt la vârsta acestui tip de personaj. Eu am mai lucrat cu Pavel și la prima lui încercare în calitate de regizor și producător. Am făcut parte din castul scurtmetrajul „Romanian tradition”, făcut de el acum vreo trei ani. Atunci a fost prima dată când am jucat cu domnul Adrian Titieni, care mi-a fost și profesor. Iar la Teatrul Odeon este prima dată când jucăm pe o scenă de teatru împreună, în piesa “O casă deschisă”. Și sunt foarte emoționată datorită acestui lucru. Revenind la Pavel, noi suntem într-o relație de prietenie foarte frumoasă, de susținere și de admirație reciprocă și am vrut foarte tare ca filmul lui să iasă. Este un om bun, extrem de generos și bun profesionist. Firește că atunci când mi-a zis c-o să facă un lungmetraj, m-am bucurat foarte tare pentru el, dar m-am și temut, căci este un demers extrem de solicitant. Dar, cu toată prietenia noastră, eu am dat casting pentru “Ramon”! Și mereu îi reproșez asta, în glumă, de câte ori ne vedem. (râde).
În film joacă și Andreea Esca, de care te leagă altă frumoasă prietenie. Cum v-ați descoperit voi două? Și ce coincidență: amândouă femei la 50 de ani, care nu-și arată vârsta.
Elvira Deatcu Da, în “Ramon”, Andreea își joacă propriul rol, de crainică TV. Pot spune că Andreea a rezolvat apariția ei excepțional, adică s-a râs în sală, ceea ce nu este puțin. Eu și Andreea ne-am tot văzut la evenimentele din acest trust. Pe mine mă fascinează pentru că este cea mai tonică femeie pe care o am în jurul meu. Este pozitivă, optimistă, simți că vine un tsunami plăcut peste tine. Este sufletul petrecerilor și, e adevărat, râdem mult împreună și pare că vedem cam la fel lumea care ne înconjoară. Noi două obișnuim să glumim că împreună avem 100 de ani. (râde)
Spuneai de castinguri. Cum mergeau lucrurile astea la debutul tău în actorie și cum s-au schimbat acum?
Elvira Deatcu Să știi că dinamica lor nu s-a schimbat foarte mult, din păcate. Sunt foarte puține proiecte în această țară și de cele mai multe ori afli despre un casting după ce el deja s-a săvârșit. Și inevitabil apare întrebarea de ce eu nu, de ce mie nu mi se întâmplă? Profesorul meu în spunea în facultate că, în profesia asta, șansa joacă un rol nepermis de mare. Este un mare adevăr pentru că, până la urmă, nu ține neapărat de talent. Cred în continuare că este important ca actor să faci școala de actorie, care-ți dă instrumentele profesioniste ale acestei îndeletniciri. Sigur că se poate și fără școală și avem atâtea exemple. Dar se poate întâmpla o dată, de două ori, nu și a treia oară. Școala te ajută foarte mult să crești și să șlefuiești talentul ăla care-i mai mic sau mai mare. Iar povestea asta cu castingurile rămâne în continuare frustrantă pentru actori. Directorii de casting sunt puțin la număr, iar noi suntem foarte mulți actori, în această țară. Iar dacă nu ești ales, trebuie să înțelegi că este vorba despre o întâlnire umană și că sunt lucruri pe care tu nu le poți controla.
Lucrurile au stat mult mai bine în viața ta amoroasă, zic eu. Ți-ai cunoscut soțul la 15 ani și aveți o relație puțin spus longevivă. Ce v-a ținut aproape tot acest timp, astfel încât să fiți unica femeie, respectiv unicul bărbat pentru celălalt?
Elvira Deatcu Nu știu să răspund la întrebarea asta. M-am îndrăgostit de el la 15 ani, el avea 17. Dar noi nu am putut fi împreună atunci, eu eram la București, el era la Cluj. Și nici nu se punea problema de a fi împreună, mai ales în timpurile alea. Ne-am revăzut când eu am împlinit 18 ani - până atunci, relația noastră a existat doar în scrisori. Eu eram la liceul pedagogic, într-o clasă de 38 de fete și 2 băieți și, pentru că poveștile de îndrăgosteală nu erau așa de frecvente în clasa noastră, când apăreau scrisorile, se citeau în prezența a jumătate dintre fetele din clasă. De la 18 ani, am încercat să avem o relație, care a fost cumplit de grea, căci s-a petrecut mai mult pe un peron de gară. Ne-am chinuit așa până ce el a terminat prima facultate și s-a mutat la București. Acum privesc toate aceste lucruri înduioșându-mă la amintirea revoltelor mele de atunci.
Revolte? Cum așa?
Elvira Deatcu Eram studentă la Teatru și mă simțeam foarte singură, vulnerabilă. Eram foarte curtată de alți colegi, dar apăream tot timpul singură la petreceri și alte reuniuni. Ne vedeam doar în weekend, de multe ori doar o zi, el venea în București doar ca să mă vadă. Am rezistat pentru că, mai presus de orice, după ce a trecut îndrăgosteala și pasiunea aia nebună care te face să nu-i vezi defectele, toate acestea trebuie să se transforme într-un parteneriat care înseamnă înțelegere, acceptare, umor. Pe noi ne-a salvat umorul de cele mai multe ori. Probabil că și maternitatea m-a ajutat, ajungi să prioritizezi altfel lucrurile cu adevărat importante.
Chiar așa, ai doi băieți mari, unul dintre ei, dacă nu mă înșel, deja la facultate.
Elvira Deatcu Da, Luca împlinește 20 de ani și Filip 15. Amândoi în martie. Avem trei aniversări în familie în martie, iar soțul meu e născut în aprilie. Băieții mei sunt extrem de sensibili amândoi. Luca e cam introvertit, Filip e total opusul. Sunt mândră de ei pentru că sunt buni și generoși, deloc conflictuali. Și au umor, ceea ce pe mine mă bucură foarte tare. Și, cu niște sincope și tulburări normale ale vârstei, avem încă o relație binecuvântată.
Cum te imaginezi, peste ani, în rolul de soacră? De băieți chiar.
Elvira Deatcu Luca a avut, așa, niște relații și m-am descoperit cu bucurie o posibilă soacră minunată. Am crezut că voi fi critică și analitică, dar m-am atașat foarte tare și am dezvoltat o relație de prietenie frumoasă cu iubitele lui Luca - el este acum la Milano, student în anul doi la Arhitectură. De multe ori, mai în glumă, mai în serios, Luca chiar îmi reproșa „Mama, eu sunt copilul tău!“, pentru că simțea că mă poziționam în „tabăra fetelor“. Recunosc, taxez orice derapaj comportamental în relația băieților mei cu fetele și le repet obsesiv: „Nu jigniți, nu vă despărțiți pe WhatsApp, nu răniți!“ Țin foarte tare la delicatețea asta față de viitoarele lor partenere.
Am înțeles cum va fi Elvira Deatcu ca soacră. Dar cum te imaginezi peste mulți ani, la pensie, alături de soțul tău pe care l-ai cunoscut în adolescență?
Elvira Deatcu La malul mării, pe șezlonguri, netulburați de griji și de boli, fără regrete, citind până la asfințit o carte bună..
Foto: Sorin Stana
Make-up: Maria Marinciu
Vestimentație Elvira Deatcu: Nissa
