INTERVIU Cristina Cioran, totul despre noua iubire şi tatăl copilului pe care-l aşteaptă: "M-a cerut de nevastă la o săptămână după ce ne-am cunoscut"

În ultimele luni, viaţa ei s-a schimbat cu totul. La 43 de ani, aşteaptă să aducă pe lume o fetiţă, iar despre emoţiile acestui nou început intempestiv ne-a povestit într-o discuţie în care s-a râs mult. Pentru că fericirea i se citeşte pe chip!

Am redescoperit-o pe Cristina Cioran într-o cu totul altă etapă a vieţii. Una care a luat-o pe sus şi i-a schimbat cu totul parcursul. După o relaţie de zece ani, a luat totul de la capăt, iar de data asta ritmul e unul complet diferit. Lucrurile se întâmplă cu o viteză cu care abia putem ţine pasul: Cristina se află într-o nouă relaţie, iar ea şi noul ei partener de viaţă, Alexandru Dobrescu, aşteaptă deja să devină părinţi, veste cu care a inaugurat şi rubrica ei de la emisiunea ProTv, Vorbeşte lumea. Totul s-a întâmplat pentru că a avut sufletul deschis, spune ea, cu cel mai larg zâmbet. Despre toate aceste schimbări, care au venit la pachet şi cu temeri şi multe întrebări, ne-a povestit cu sinceritate în cele ce urmează.

Ne-ai surprins cu noutăţile, Cristina. Abia ne obişnuisem cu ideea că eşti o proaspăt îndrăgostită. Acum, vei deveni mamă. Cum decurge sarcina până acum?

Cristina Trei luni a trebuit să am grijă să nu fac efort, am avut greţuri numai seara. Eu am şi rău de barcă, de maşină... Nu am voie să fac sport. Asta din păcate, pentru că mie îmi place să fac sport. Încă sper ca, peste vreo două săptămâni, să mă lase doctora mea să fac mai multă mişcare, pentru că eu mergeam la sală la două zile, eram destul de fit şi îmi lipseşte asta destul de tare. Fac, în schimb, plimbări.

Ai apelat la un tratament de fertilizare?

Nu, ne-am dorit să devenim părinţi, am fost la medic înainte, ca să vedem că totul e în regulă. Şi a fost o surpriză, îţi spun sincer, când mi-a zis doctoriţa mea că nu e nicio problemă. Apoi am încercat timp de trei luni în perioadele fertile şi a treia lună s-a întâmplat!

Hai să vorbim puţin şi despre lucrul ăsta – lumea vorbeşte cu atât mai mult despre tratamente de fertilizare după o anumită vârstă, iar tu ai 43 de ani.

Este adevărat că, după 40 de ani, şansele de a rămâne însărcinată se diminuează. Este normal. Avem şi noi un număr de ovule care se termină. Dar poţi avea norocul să ai încă această rezervă de ovule într-un număr convenabil pentru o sarcină obţinută în mod natural. Bineînţeles că poţi începe un tratament hormonal care să te ajute să fie totul mai uşor. Eu am fost la medic, mi-a făcut nişte ecografii, a văzut că totul e în regulă şi asta a fost. Ce este neplăcut e că am un fibrom destul de mare.

Şi care este riscul în această situaţie?

Creşte şi fibromul odată cu sarcina. Din fericire, fibromul meu se află în exteriorul cavităţii uterine, deci nu creşte în interior, ca să nu aibă loc bebeluşul să se dezvolte, iar asta e o parte bună. Partea mai puţin bună e că fibromul evoluează. Doctoriţa mea, Diana Scurtu, a spus că, după ce voi încheia perioada de alăptare, abia atunci vom face operaţia de îndepărtare a fibromului.

Spune-mi dacă ai avut semne de întrebare şi legat de vârsta ta. Dacă te-ai gândit: "E cam târziu, nu am făcut copil până acum, oare totul va fi în regulă, oare voi mai avea răbdare cu un copil"?

Ai pus punctul pe i. Într-adevăr, normal că te gândeşti la astfel de lucruri. Dar eu am o prietenă a cărei mamă a născut când avea 47 de ani în mod natural. Degeaba spun anumite cărţi că noi suntem deja la o vârstă înaintată. E o preconcepţie sau o concepţie învechită, pentru că femeile, la 40 de ani, în ziua de azi, uitaţi-vă cum arată... Uitaţi-vă la J.Lo la 52 de ani aproape! Ţi se pare o învechită?

Da, realitatea este că vârsta de 50 de ani arăta altfel pe vremea părinţilor noştri.

Da. Atunci se făceau copii mai devreme şi asta obosea corpul. Noi, în schimb, am obosit de la distracţie. (râde) Glumesc acum. Eu am fost întotdeauna foarte pregătită să devin mamă, doar că aşa a fost să fie. Am fost într-o relaţie în care bărbatul cu care eram nu-şi dorea copii. Avea deja doi, nu mai voia unul.

Vorbim despre relaţia ta de dinainte.

Da. Acea relaţie s-a terminat de când l-am cunoscut pe Alex, pentru că ne-am îndrăgostit pur şi simplu. Şi asta ne-am dorit de la început eu şi Alex: să avem copii, să ne căsătorim, să fim împreună. Şi da, ca să revin la întrebarea ta, îmi e teamă că nu voi avea răbdare. În jurul meu, culmea, am prietene de 42, 44 şi 45 de ani care au rămas însărcinate, toate anul ăsta. Asta e lumea în care trăim. M-am gândit şi eu, e adevărat: când copilul va avea 10 ani, eu voi avea 50 şi ceva. Aşa, şi? Eu nu mă văd o tăntiţă cu batic pe cap. Ah, dacă îmi flutură vântul în decapotabilă, da, mă văd cu batic pe cap. Altfel, nu. (râde). Eu mă văd cool la o vârstă înaintată, cu copiii după noi, pe o insulă la soare, bând un pahar de vin.

Vezi că ai spus la plural. Deci vrei să zici că o să mai faci un copil sau vorbeai de copilul lui Alex, pentru că el are deja unul?

De ce nu?! Dar Alex oricum mai are un băieţel, care va fi alături de noi oricum. Te-ai gândit că va fi un tată bun văzându-l cum e cu copilul lui? Da. Alex e perfect cu băieţelul lui. E exact cum trebuie. E un om foarte bun, nu văd ce ar putea fi problematic. Normal că oamenii se mai ciondănesc, nici nu ar fi bună viaţa altfel. Dacă am fi tot timpul de acord, am fi un neam de zen, nu e cazul. (râde) Noi suntem balcanici.

Dar tu cu băieţelul lui cum te înţelegi?

Foarte bine. Este iubăreţ, se ataşează foarte tare, n-ai cum să nu-l adori. Va face ravagii când va mai creşte. (râde) E foarte drăgălaş şi un copil foarte bun, cuminte, stă destul de mult la noi.

Dar nu ţi-ai pus şi problema că a venit prea repede sarcina în această relaţie? S-a întâmplat la câteva luni după ce aţi început să fiţi împreună.

Poate că a fost prea repede sau poate că nu, poate că aşa a trebuit să fie.

Ştiţi deja ce va fi – băieţel sau fetiţă?

Da, este fetiţă şi suntem foarte fericiţi, pentru că ne doream o fetiţă.

La nume v-aţi gândit?

Avem variante, dar nu am ales numele final. Îmi doresc un nume scurt, să fie unul singur, nu vreau să aibă mai multe nume, pentru că devine o corvoadă, care în timp stresează individul.

Voi de când sunteţi împreună, mai exact?

De nouă luni. Ne-am cunoscut pe 8 august anul trecut.

Cred că uimirea legată de evoluţia intempestivă a vieţii tale vine şi din faptul că multă vreme a fost acalmie la tine. Ai avut o relaţie de zece ani şi, brusc, ne-am trezit cu Cristina Cioran în cu totul alt peisaj.

Da, poate că aşa se întâmplă dacă stai foarte mult într-o relaţie şi nu faci lucrurile pe care poate ar trebui să le faci sau care ar trebui să vină natural. Şi poate că aşa s-a întâmplat pentru că totul a venit cu inima deschisă.

Şi tu, şi Alex aţi ieşit din relaţii lungi şi poate acum aţi ştiut şi mai clar ce vă doriţi de la viaţă şi nu aţi mai stat pe gânduri.

Da. Sau poate că nu ţinem cont de nimic şi lăsăm lucrurile să se întâmple pur şi simplu.

Este diferenţă de vârstă între voi?

Da, Alex e mai mic cu şapte ani decât mine. Eu sunt foarte copilăroasă şi ne potrivim foarte bine. Poate că nu aveam nevoie de un bărbat mai mare decât mine.

Povestea voastră rupe nişte bariere: el e mai tânăr, relaţia s-a înfiripat foarte repede, sarcina a venit brusc. Ai pierdut prieteni cu această schimbare neaşteptată în viaţa ta?

Dacă mă întrebi despre amici din relaţia anterioară, poate că da, pentru că, într-adevăr, aveam cupluri de amici cu care ne vedeam. Dar am rămas prietenă cu cei care erau cu adevărat prietenii mei. Aşa că, privind în profunzime, eu nu simt că am pierdut prieteni adevăraţi. În rest, toată lumea m-a felicitat. Cred că aşa trebuia să se întâmple. Cineva mi-a zis: "Mă mir că nu s-a întâmplat mai devreme".

În ce relaţie ai rămas cu fostul tău prieten?

Nu avem nicio relaţie sau legătură acum.

Hai să lămurim şi asta legat de trecut: tu mai erai în acea relaţie când te-ai îndrăgostit de Alex?

Nu, relaţia anterioară se terminase după ziua mea, după 24 iulie. Nici nu mai locuiam împreună. Poate că ne-am fi împăcat, însă în momentul în care ne-am despărţit atunci, cumva pentru mine a fost definitiv. Dar e adevărat că, într-o relaţie lungă, îţi ia mai mult timp de gândire şi spui: "Poate ar trebui să mai las de la mine, poate am exagerat". Şi te împaci. E o greşeală. Ideal ar fi să rezişti tentaţiei de a te împăca, să nu-ţi fie teamă să fii singur. Acum vorbesc pentru cititoarele voastre care stau în relaţii toxice, de teama de a fi singure sau ca să nu considere că au pierdut anii ăia. Ce fac cu anii dedicaţi unei relaţii care nu mai merge? Nu te mai gândeşti, nu te mai uiţi înapoi! Mai este şi a doua categorie – cea a femeilor care sunt singure şi au durerea că nu sunt cu cineva. Nu-i nicio problemă. Singurătatea face parte din viaţă. Ne naştem şi murim singuri. Nici copiii nu-i faci ca să aibă grijă de tine. E adevărat că mă gândeam că e greu să o iau iar de la capăt, dar când am decis că am plecat din relaţia respectivă am zis: "Gata, ce-a fost a fost". Iar în momentul acela, m-am simţit eliberată. Şi în momentul în care ai sufletul deschis, atunci cunoşti pe cineva. Altfel, dacă tu eşti încă ancorat într-o poveste, n-ai cum. Eu când l-am cunoscut pe Alex eram cu sufletul deschis, dar nu mă gândeam că voi întâlni pe cineva aşa de repede.

Această schimbare în viaţa ta a venit chiar în timpul pandemiei. Ce alte schimbări a mai adus pandemia? Pe plan profesional cum eşti?

Perioada aceasta a fost grea pentru mulţi pe plan profesional, dar în acelaşi timp mie îmi place să stau acasă. Așa că nu am perceput acest lucru ca fiind negativ, nu m-am simţit închisă, pentru că am universul meu şi m-am echilibrat cu munca de acasă. Eu sunt producător de evenimente culturale, lucrez cu ARCUB şi ExpoArte de mulţi ani – fac de la previzionări, bugete, contractare, evaluare... Aşadar, pe partea asta, s-a simţit dramatic pentru cei care aveau proiecte finanţate de noi sau în parteneriat cu noi. Pe lângă asta, acum am o rubrică la Vorbeşte lumea, de care sunt foarte încântată – o rubrică de ştiri mondene pe care am inaugurat-o chiar cu vestea că sunt însărcinată. (râde)

Ce fel de mamă îţi propui să fii?

În niciun caz nu-mi doresc să fiu o mamă drastică. Nici extrem de posesivă. O să lupt foarte tare cu mine să nu fiu posesivă, cum sunt, de altfel. Trebuie să laşi copilul să-şi dezvolte personalitatea, să se cunoască pe sine. Nici nu voi fi genul de mamă extrem de libertină, adică să nu-i spun "Nu" copilului. Nu există aşa ceva. Vom vedea. Oricum, sunt sigură că bebeluşa noastră va fi veselă, pentru că şi eu şi Alex suntem foarte veseli. Aş vrea mult să am răbdarea mamei mele, pentru că de răbdare ducem lipsă în vremurile astea.

Ce a spus mama ta când a aflat că eşti însărcinată?

A fost aşa de fericită. Dacă ai şti de câte ori mă întreba când fac copil! Nici nu mai avea curaj să mă întrebe în ultima vreme, pentru că deja mă agasau întrebările ei. Ale ei şi ale tuturor, de altfel, pentru că toată lumea mă întreba fix asta. De atâţia ani primesc această întrebare. Nu dau vina pe oameni, doar că nu mai suportam ipostaza în care mă punea această întrebare, pentru că nu puteam să fiu complet sinceră. Aşa că atunci când i-am spus mamei, a fost extraordinar de fericită. Şi sora mea, care locuieşte în Anglia, s-a bucurat enorm, nu-i venea să creadă.

Te va ajuta mama cu creşterea copilului?

Sigur că da. Se va muta de la Constanţa aici cu noi. Totul e planificat, am vorbit deja, se mută în Bucureşti pe lângă noi, nu va locui efectiv cu noi şi mă va ajuta cum poate şi cum reuşeşte. Vrea să ne şi gătească. Iar ea găteşte foarte bine. La început nici nu mi-aş fi dorit să fie altcineva, adică o bonă. Vom fi eu, cu Alex şi cu mama. Mai departe, vom vedea dacă va fi nevoie de bonă. Nu exclud ideea, pentru că nu sunt absurdă.

Văd că aţi planificat totul. Aţi vorbit şi despre căsătorie?

Da. Alex m-a cerut de nevastă la o săptămână după ce ne-am cunoscut.

Şi ai zis "Da" de-atunci?

Nu i-am zis nimic. N-am răspuns. I-am răspuns după aceea.

I-ai răspuns cu rezultatul testului de sarcină.

Nu, dinainte i-am răspuns. (râde)

Dar aţi discutat de vreo dată a căsătoriei?

Da. Trebuia să ne căsătorim chiar înainte să rămân însărcinată. Noi ne-am dorit să ne căsătorim din februarie, dar după ce am aflat că sunt gravidă, am amânat. Şi când să ne facem analizele, am constatat că eu nu mai am certificatul de naştere. Ştiu că sună ciudat, dar trebuie să mă duc până la Constanţa într-o zi lucrătoare, să îl iau.

Vei naşte natural sau prin cezariană?

Prin cezariană.

Ce temeri ai legat de perioada care va urma?

Ah, eu sunt o fricoasă în general. Mi-e frică de durere, de kilogramele în plus, de cum o să dorm pe-o parte, pe alta, de umflatul picioarelor, că nu o să mai încap în pantofii mei superbi. Mi-e teamă că nu voi mai intra în haine. Noroc că Alex a lansat Above the Sky, o colecţie unisex de haine supradimensionate.

Dar teamă de manevratul copilului ai? Cu prima baie, de exemplu...

Nu, asta nu. Iată că au fost ani când prin mâinile acestea două au trecut o grămadă de bebeluşi. Îmi aduc aminte că am filmat cu Papadopol, se numea Dădacă la doi plus unu şi aveam fetiţe gemene. Aveau trei săptămâni acele fetiţe şi chiar în serial le-am făcut băiţă. Nu am nicio teamă aici. Ştiu că totul vine natural.

Ce ţi-ai dori să moştenească copilul de la tine şi ce nu? Şi de la Alex?

Ne dorim foarte tare să fie somnoroasă, ca noi doi. (râde) Bebeluşii cresc cel mai bine în somn. Ce nu vreau să moştenească? Nu ştiu, eu mă văd perfectă. Şi Alex e la fel. (râde)  Foto: Sorin Stana