Interviu Dana Rogoz: "Mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de Radu"

Marcăm finalul unei veri toride cu povestea unei actrițe care iubește vacanțele exotice. Proaspăt întoarsă din Bali, Dana Rogoz ne-a povestit despre călătoriile sale în jurul lumii alături de soțul și copiii ei, dar și despre călătoriile sale interioare.

Când s-a împărțit în lume vitalitatea, Dana Rogoz era clar în primul rând. Nu prea stă locului de fel, dar în ultima lună s-a întrecut pe sine. După o vacanță spectaculoasă cu familia în Bali (locul unde se afla când ne-a acordat interviul), neobosita actrița a aterizat, practic, direct la festivalul Ideo Ideis din Alexandria, unde a fost mentor pentru adolescenții pasionați de teatru. Toate astea în timp ce se ocupă îndeaproape, alături de soțul ei, regizorul Radu Dragomir, de cei doi copii ai lor, Lia și Vlad, nelipsiți din vacanțele peste mări și țări. Dana ne-a povestit despre aventurile lor în jurul lumii, despre emoțiile ei de mamă, dar și de actriță, precum și despre relația de 18 ani cu bărbatul de care o despart alți 18 ani.

Te-aș fi întrebat ce mai faci, dar te afli în Bali, deci cred că e clar.  Cum s-a desfășurat vacanța începută cu ceva peripeții în aeroport, când Vlad nu s-a simțit foarte bine?

E absolut superbă insula, pe care acum o vizităm pentru prima oară. Într-adevăr, Vlad a plecat din țară cu o infecție, iar starea de rău a debutat chiar în drumul spre Bali. Dar a urmat tratamentul și în câteva zile era din nou în forma lui maximă, dornic să exploreze cât mai mult din insulă. Și deși în fiecare zi am călătorit și am descoperit câte un loc nou, tot o să ne rămână multe de văzut și experimentat pentru o vacanță viitoare. Dar e incredibil ce trăim acum. Priveliștile îți taie respirația!

Cine face planul de vacanță? Pare foarte complex itinerariul vostru. Cine are timp de asemenea documentare?

Eu sunt șefa. (râde) Îmi face plăcere să mă documentez, să găsesc cazări deosebite, locuri interesante de vizitat. Fac asta de mulți ani deja și acum întregul proces mi-e mult mai ușor. Știu unde să caut recomandări, știu cum să mă feresc de plasele pentru turiști, așa că rareori se întâmplă să avem vreo surpriză neplăcută în vacanțele noastre. Si chiar dacă s-ar întâmpla, suntem genul relaxați și adaptabili, preferăm să facem haz de necaz, în loc să ne stricăm singuri dispoziția și, implicit, vacanța. Oricum, am citit destul de mult înainte de plecare, dar o fac și cât suntem aici, mai ales noaptea, după ce adorm copiii. Ca idee, cazări am rezervat din țară doar pentru prima săptămână, apoi am continuat să o facem aici. Și am dormit maximum trei nopți în câte un loc, deplasându-ne cu o mașină închiriată pe care o conduce Radu și pentru care a trebuit să își facă din țară permis auto internațional.

Care e recordul vostru de obiective bifate într-o vacanță, de avioane schimbate etc?

Nu am ținut o astfel de evidență, dar clar suntem genul care nu stăm locului. În vacanța din Australia și Noua Zeelandă, de exemplu, când Vlad avea 1 an și 10 luni, am schimbat în total 10 avioane. Sri Lanka am vizitat-o cu un tuk tuk pe care l-a condus Radu, cu un permis special srilankez de data asta. Iar în vacanța asta vom avea trei zboruri la dus (deci două escale) și trei la întors, doar că la dus am zburat prin Jakarta, iar la întoarcere vom trece prin Singapore, în care o să rămânem două nopți. Pe de o parte ne-am bucurat că avem ocazia să revedem Singapore, pe de altă parte așa am găsit bilete mai ieftine și cu conexiuni mai bune.

Chiar, este nevoie să faceți calcule, economii înainte de a pleca în vacanțele exotice cu toată familia? Simți că meseria ta și a lui Radu vă oferă, din perspectiva veniturilor, confortul dorit?

Facem calcule și economii pentru casa pe care urmează să o renovăm la Viscri, de exemplu. Dar de călătorit, putem să o facem și cheltuind mai puțini bani decât în țară. Au fost vacanțe, mai ales când călătoream fără copii, în care ne puneam o limită de buget pe zi și ne încadram în ea, fără mari probleme. Pentru că, așa cum spuneam mai devreme, nu ne trebuie mult ca să ne găsim confortul și bucuria în vacanțe. Pentru Asia cele mai scumpe sunt avioanele. Dar și aici știu câteva trucuri pentru a le găsi pe cele mai accesibile. Iar cazările și mesele sunt clar mult mai ieftine decât în România.

Te urmăresc pe Instagram de mult timp și mă surprinde cât de relaxată ești în a călători cu copiii. Ca atunci când ai fost la filmări la Bratislava cu Lia, singură, în plină pandemie. Faci să pară totul foarte simplu. Cum stăpânești fricile de mamă?

Fricile pe care le am ca mamă sunt cam aceleași și în țară și în străinătate. Nu aleg destinații care să necesite vaccinuri suplimentare pentru copii sau care au risc crescut pentru anumite boli exotice. De aceea am călătorit, de exemplu, în Sri Lanka când eram gravidă și nu în alte destinații din Asia, unde există virusul Zika. În plus, verific ca peste tot pe unde ajungem să existe și un spital decent pentru turiști, plus asigurare medicală, plus o trusă cu medicamente cu noi, plus dialog continuu cu fratele meu care e medic. Iar când vine vorba de bebeluși, cum era Lia atunci, mi se pare că lor le e cel mai bine în brațele mamelor lor, indiferent unde ajung pe lumea asta. Iar pe măsură ce cresc, fiecare călătorie e o explozie de stimuli, dar și o ocazie de a ne avea pe noi, părinții, mai disponibili și cu mai mult chef de joacă decât ne permitem să fim acasă, când suntem ba la job, ba prea mult timp cu telefonul în brațe...

Pe o scară de la 1 la 10, cât de obosită te întorci din concediu?

Nu mai măsor de mulți ani gradul de oboseală. (râde) Ea există cumva continuu, dar am învățat să co-existăm în armonie. Dar realmente, mă întorc mai fericită, mai împlinită, mai entuziasmată și cu chef de a face lucruri pentru mine și pentru familia mea. Iar starea asta de bine învinge, sau măcar te ajută enorm în a face față oboselii.

Când ai călătorit tu prima dată în afara țării și cum a fost? Având în vedere că ești pe scenă de la trei ani și că făceai parte din grupul Minisong, cred că ai ceva povești despre călătoriile timpurii. 

Am călătorit în 1991 în Belgia, exact cu Minisong-ul și a fost o experiență care mi-a marcat viața. Totul era nou pentru mine, totul! Părinții se întrebau pe atunci dacă voi reține ceva din această ieșire și cred că nu avut niciodată habar despre cât de multe amintiri am păstrat de atunci.

→

Imaginea 1/3: DSC06521 jpg

Apropo de celebrul tău abdomen de model, cum abordezi alimentația când te afli în vacanță, ce îți place să mănânci? Cât de mult contează caloriile pentru tine?

Nu stau niciodată să îmi număr caloriile din farfurie. În mod normal mănânc variat și cât mai sănătos, dar nu pot renunța la dulciuri. Iar în vacanțe îmi place să experimentez mai mult, să gust mâncăruri locale, oricât de ciudat ar arăta sau mirosi. Așa că sfârșesc prin a comanda mereu mai multă mâncare decât aș putea mânca vreodată. Dar mor de poftă și de curiozitate!

Din Bali direct la Alexandria! Asta e următoarea oprire, nu? Ce te aduce an de an la festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, unde participi în calitate de mentor? Știu că îți e drag acest festival.

Da, direct in Alexandria. Am ales biletul de întors special pentru a ajunge la ldeo Ideis în timp util. Sper să nu pierd vreun avion. Mi-e extrem de drag acest festival, pentru că are energia, viața, ritmul adolescenței. Adolescența noastră, a tuturor, care ne atinge cumva universal. Când îi văd pe adolescenții de la Ideo, mă văd pe mine și mă emoționează entuziasmul și curajul și nebunia lor atât de puternic, încât nu a fost ediție în care să nu plâng cu sughițuri. Veți spune că există diferențe între generații. Da, clar există! Ei sunt mai maturi și mai informați decât eram noi. Dar în esență, adolescența e universală.

Care este primul lucru pe care îl împărtășești, ca mentor la Ideo Ideis, cu adolescenții care vor să facă o carieră în teatru?

Să încerce să nu își piardă niciodată cheful de joacă și curiozitatea. Și să fie conștienți că acum sunt într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale existenței lor, că resursele lor interioare sunt fantastice.

Privind în urmă la propria ta carieră, care a fost sfatul pe care ți-ar fi plăcut să îl fi primit de la bun început? Ce ai învățat „the hard way“?

Am învățat să mă obișnuiesc cu senzația că mereu o iau de la zero. De multe ori m-am gândit că toți anii mei de muncă nu se adună nicăieri, nu valorează nimic, nu construiesc o bază pentru ceva ce ar putea urma. Sunt multe astfel de momente în viața actorilor, vorbind din experiența mea și a prietenilor actori pe care îi cunosc.

De fapt, ești mulțumită de cariera ta? Când intră în acțiune criticul interior, ce îți spune?

Sunt foarte critică cu mine și am tendința să minimalizez orice reușită („reușită“ sau „succes“ din perspectiva celorlalți). Chiar și când iau un premiu sau sunt nominalizată, parcă nu reușesc să mă bucur pe deplin. Dar lucrez la asta. Adică încerc să conștientizez anumite momente, pentru a mă bucura de ele și chiar a mă mândri cu ele. E plăcut să fii mândru de tine, de ce ai realizat, chiar și pentru o zi. (zâmbește) Iar în ultimii ani, de când am devenit mai onestă cu mine și cu ce îmi doresc de la profesie, am atras sau pur și simplu mi s-a oferit șansa să joc în proiecte care chiar au avut o însemnătate mare pentru mine. Dar după fiecare pas făcut în direcția bună, îți pui iar o țintă și vezi că drumul e foarte lung până la ea.

Actriță, mentor și iată, mai nou și regizor de scurtmetraj. Unul scris chiar de tine. Cum merge treaba?

Sunt în etapa de montaj. Am lucrat până înainte de a pleca în vacanță, iar acum mi se pare bine că am parte de o perioadă de detașare. Sunt curioasă cum o să privesc materialul la întoarcerea la lucru.

În lumea filmului (și în showbiz în general) imaginea este esențială, multe actrițe trăiesc cu presiunea asta. În cazul tău, care au fost complexele cu care te-ai luptat cel mai tare?

Recunosc că nu am trăit cu această presiune. Poate și pentru că am avut și am gene bune și nu m-am chinuit niciodată să îmi țin greutatea sub control, de exemplu. Dar nici nu mă sperie procesul natural de îmbătrânire. Cred că exista roluri pentru toate vârstele și sper că mă voi bucura ca actriță de toate aceste etape prin care fizicul meu va trece în mod inevitabil. În profesia aleasă, corpul meu e un instrument și e expresiv în toate formele lui, chiar și când e departe de cele considerate ideale.

Tu și soțul tău, Radu, ați făcut senzație ca actriță-regizor în filmul MO. Este loc de gelozii într-un cuplu din industria filmului, unde ambii aveți parte de expunere și atenție din partea celorlalți?

Gelozii clar nu. Adică eu chiar trag de Radu să nu se ferească de expunerea pe care rolul de regizor i-o aduce. Mă gândesc acum și la premierele sau festivalurile la care am participat împreună, când Radu ar fi dat orice să sară peste momentul covorului roșu. (râde) Dar vorbind la modul serios, cred că filmul MO ne-a arătat amândurora, încă o dată, cât de mare respect și încredere avem unul în celălalt. Ne-am cunoscut pe platoul de filmare. Și când ne reîntâlnim, eu simt că nimeni nu crede în mine, ca actriță, mai tare decât o face el. Iar asta mă ajută enorm. Și același lucru cred că îi transmit și eu lui, în felul în care-l privesc ca regizor. E un flux de încredere neîntrerupt.

Aveai 18 ani când ai început relația cu Radu, care era cu 18 ani mai mare ca tine, iar anul ăsta ați împlinit 18 ani de relație. Cum s-a transformat legătura voastră în tot acești ani în care și voi ați trecut prin diferite schimbări?

Da, deja mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el. Cred că ne-am schimbat mult, amândoi. Probabil eu mai mult decât el. Dar ne-am schimbat împreună, adică unul în armonie cu celălalt. Am crescut o relație împreună, am adus-o la majorat. Și sigur că primii ani din viața oricui sunt esențiali în formarea lui, sunt baza. Iar pentru acei ani le mulțumesc părinților, dar și altor „părinți“ de scenă, precum Marian Râlea sau Ruxandra Ion. Dar dacă mă gândesc la felul în care m-am transformat eu în acești ultimi 18 ani, la lucrurile pe care le-am dobândit în această perioadă și care m-au format în Dana-adultul de azi, ei bine cele mai bune astfel de lucruri lui i se datorează, de la el sunt, alături de el le-am câștigat, el mi le-a insuflat.

Pare că Lia-Bucuria și Vlad-Perfectul, așa cum îți alinți copiii, se înteleg de minune. Lucru cu atât mai tare cu cât unul are doi ani, celălalt opt. Care sunt cele mai drăguțe gesturi pe care le-ai surprins între ei?

Cred că diferența de vârstă ajută mult. Sunt multe momente în care mi se topește inima când îi văd cum comunică, cum stau îmbrățișați, cum se ajută unul pe celălalt. Iar Vlad e cel înțelegător și tolerant cu toanele Liei, care a ajuns la etapa de toddler. O situație care s-a repetat de câteva ori vacanța asta a fost că atunci când Lia plângea că o supăra ceva - fie că se lovea, fie că voia ceva ce nu îi puteam oferi - plângea și Vlad, de dragul ei. Ne zice că e prea draguță și nu suportă să o vadă plângând.

Dar fratele lor mai mare, Barbu, fiul lui Radu din căsnicia anterioară, cât de răbdător este cu cei mici? Are 20 de ani, o vârstă la care nu prea avem răbdare. 

E deja mare, așa că are indiscutabil multă răbdare și înțelepciune în relație cu frații mai mici. În plus, el studiază în Elveția, așa că în vacanțe sau în weekend-urile în care poate ajunge în țară, abia așteaptă să își vadă frații. Si vine încărcat cu multă răbdare și cu dor de joacă alături de ei.

Ce știu copiii tăi de numele Abramburica?  Sunt curioși să vadă imagini cu tine din copilărie de la Abracadabra?

Lui Vlad i-am povestit de mai multe ori, dar nu a fost niciodată înnebunit să vadă imagini cu mine Abramburica. Cred că întotdeauna am preferat să normalizez cat mai mult viața pe care am avut-o, să nu idealizez traseul meu, așa că el nu are o fascinație pentru asta. Chiar și faptul că oamenii mă mai strigă Abramburica pe stradă o ia ca pe ceva normal.

Foto: arhiva personală