Cum arăta Mircea Radu când lucra cu Valeriu Lazarov: "A fost eroul meu"
Valeriu Lazarov a fost omul care l-a ajutat să facă „Din dragoste” o poveste frumoasă, să reunească perechi într-o caravană, să plece la drum cu un pumn de visuri. A crezut în el din primul moment, iar asta l-a făcut să răzbată. Mircea Radu se întorce cu nostalgie către momentele ce îl leagă de Valeriu Lazarov, cel care a înţeles atunci că drumul lui nu e legat de ştiri, ci de divertisment.
“Azi, acum unsprezece ani. Răspund la telefon, o reporteră îmi spune că a murit Valeriu Lazarov şi mă întreabă cum comentez. Îi răspund şoptit că îmi pare rău şi închid. Apoi mă duc în bucătărie să îmi fac o cafea - deja aveam una din care nu gustasem. Ce am învăţat de la el? Mai tot ce ştiu despre divertismentul de televiziune şi cel din oameni”, povesteşte Mircea.
A existat însă o întâmplare care l--a influenţat mai mult decât ar fi crezut.
“Început de septembrie, anul 2000; era aproape de miezul nopţii şi încă se lucra în studioul de la Romexpo. Deşi a doua zi înregistram primele două episoade ale legendarei Din Dragoste, nu era gata mai nimic - muncitorii turnau şapa, gradenele zăceau dezmembrate unele peste altele, scenografii întindeau pânze şi mutau dintr-o parte în alta elemente de decor, peste canapeaua albă se pusese o pungă uriaşă anti-jeg, hostessele făceau probă de costume, se aprindeau şi se stingeau lumini şi se dădea cale la sunet. Mai toţi urlau - asta mi-a plăcut; adrenalina lor mi-a dat siguranţa că, atunci când becul roşu al camerei mă va privi drept în ochi, în clipele alea de singur-în-faţa-tuturor, am pe cine să mă bizui.
Stăteam într-un colţ, pe un scaun portocaliu şi muşcam din când în când dintr-un covrig cu mac. Mimam calmul, relaxarea, detaşarea. Nu lăsam să se vadă, dar nu aveam stare; mâinile îmi erau reci şi simţeam cum mă strânge ceva-n spate. Televiziunea voia ceva pe modelul Surprize, ceva ”di grande”, cu care să rupă prime-time-ul. Se băgaseră mulţi bani în show-ul ăsta şi orgoliu cât casa, iar orizontul de aşteptare era uriaş. Începusem să am dimensiunea programului în care mă aruncasem orbeşte. Eram îngrijorat. Valeriu Lazarov, apărut de niciunde, mi-a făcut semn să mă apropii. Am mers împreună în culise, dincolo de agitaţie, într-o altă lume, traversată de cabluri groase cât mâna, unde zgomotele se estompaseră. ”Îmi dai din covrigul tău?” m-a întrebat I l-am întins şi a rupt din el ”Partea cu sare îmi place şi mie dar, uite, nu ţi-o iau pe toată” Am râs amândoi. Mâinile îmi erau în continuare reci. ”Credeţi că o să reuşesc?” S-a uitat lung la mine şi mi-a spus ”Think big! Trebuie doar să fii atent la ce faci şi să ai curaj! Va fi foarte bine, ai să vezi.” Şi a fost. În 308 episoade, emisiunea Din Dragoste a fost bătută doar o singură dată. Despre emisiunea Din Dragoste se vorbeşte şi acum cu respect.
Nu-mi amintesc ca, vreodată, în cariera mea, să mi se fi-ntâmplat ceva mai cald şi mai încurajator ca acea discuţie avută în inima unui uragan, discuţie care a durat mai puţin de un minut.
Valeriu Lazarov a fost eroul meu. Felul în care făcea şi trăia televiziune ar trebui să fie un model pentru toţi cei cu care a lucrat. Italia nu l-a uitat. Spania, de-asemenea - acolo există o mişcare de cameră cu numele lui. România?… Bine, mai vorbim. Şi mai aşteptăm naşterea unuia ca el”.
