Dan Cruceru, momente grele la întoarcerea din Republica Dominicană: “După patru zile, m-a căutat cineva de la Poliţie”
Dan Cruceru a stat patru luni în Republica Dominicană, iar întoarcerea acasă a fost una dificilă. Prezentatorul show-ului Survivor a trebuit să stea izolat şi să nu îşi îmbrăţişeze copiii.
“Am venit acasă într-o seară de vineri. După patru luni departe de familie şi după o călătorie de mai bine de 30 de ore. Nu-mi mai îmbrăţişasem soţia din Ianuarie. Iar pe copii tot de atunci. Am ieşit din aeroport echipat, cum prevedea legea: cu mască pe faţă şi cu mănuşi. Soaţa mă aştepta la fel de costumată. Mi-a pus cheile maşinii pe o măsuţă şi 15 lei de parcare. Atât. Ne-am privit în ochi. Doar atât. Am vorbit câteva minute păstrând o distanţă de doi metri. Ne-am şi salutat. Cumva. Călcâi în călcâi. Nu ne-am îmbrăţişat, nu ne-am sărutat. Nimic din toate astea, deşi ni le doream nespus. Am respectat legea. Pentru că am zis că suntem persoane responsabile.Am plecat cu maşina de la aeroport singur. După mai bine de patru luni departe de familie. Am ajuns acasă, în cartier. Iar Sophia era încă afară.
De când a văzut maşina, a început să alerge spre ea, cu lacrimile şiroindu-i pe obraji. „A venit tati!”, striga cu gura până la urechi, cu o fericire nespusă şi cu lacrimile în continuare curgând, imposibil de stăvilit. Acele 30 de minute au fost unele dintre cele mai grele din viaţa mea. Îmi aveam copilul la doi metri de mine şi nu puteam să-l iau în braţe. Şi asta era tot ce ne doream amândoi în acele momente. Îmbrăţişarea care confirma reîntregirea familiei, relipirea inelului pe care îl formăm de atâta timp”, a povestit Cruceru pe blog.
Vedeta de la Kanal D a închiriat o garsonieră la parter. “Familia la etaj, eu la parter. Pentru că am decis să respect legea şi să fiu un român responsabil. Eu în autoizolare, timp de două săptămâni, restul familiei în casa lor, în siguranţă. După patru zile, m-a căutat şi pe mine cineva de la Poliţie. După patru zile. În tot acest timp, aş fi putut face orice. Să mă urc în maşină şi să plec în lume. Dar mai ales să-mi strâng copiii în braţe. Dar n-am făcut-o. M-am dus în garsoniera închiriată şi am stat cuminte acolo.
Şi, în tot acest timp, mi-am văzut copiii pe geam. Cel mic nu mai înţelegea nimic. Venea la geamul meu şi bătea cu degeţelul în sticlă. Iar eu, din partea cealaltă, îi pupam degeţelul. De fapt pupam geamul. Şi l-am pupat de sute de ori în cele două săptămâni. De sute de ori”.
