Nicolae al României și-a serbat ziua la Comana, cu familia îmbrăcată în straie populare

8 decembrie, 2024

De Sfântul Nicolae, nepotul Regelui Mihai și-a aniversat ziua onomastică la Mănăstirea Comana, un loc cu o încărcătură istorică aparte.

Onomastica în familie, într-o atmosferă plină de evlavie. FOTO: Vasile Arcanu/Facebook
Onomastica în familie, într-o atmosferă plină de evlavie. FOTO: Vasile Arcanu/Facebook

Știm deja că nu există duminică fără ca acest tânăr cuplu regal să nu meargă la slujba de la biserică împreună cu cei doi copii. Însă Nicolae al României a ales să-și petreacă inclusiv onomastica într-un cadrul monahal.

Așa se face că de Sfântul Nicolae, el și soția sa, Alina-Maria, au mers cu micuții lor, Maria-Alexandra și Mihai, la slujba religioasă oficiată la Mănăstirea Comana - un loc special, încărcat de istorie, ctitorit de domnitorul Vlad Țepeș pe malul Neajlovului (1461) și al cărui mausoleu, în care odihnesc soldați căzuți în luptă în timpul primului Război Mondial, a fost construit la inițiativa Reginei Maria și a lui Nicolae Iorga (1926).

Pentru o asemenea ocazie, copiii au fost îmbrăcați în costum popular, la fel și mama lor, Alina-Maria de Roumanie, care continuă prin alegerea portului național să continue, cumva, tradiția reginelor României de-a promova valorile și cultura națională.

Cei patru au participat la Liturghia Arhierească de la Mănăstirea Comana oficiată de Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Slujba a fost săvârșită într-un cadru solemn, cu participarea unui sobor impresionant de preoți și diaconi.

Cu această ocazie, Nicolae al României a primit o dublă icoană (cu Fecioara Maria și pruncul și cu Sfântul Nicolae) în dar din partea Episcopului Giurgiului, Preasfințitul Părinte Ambrozie, și a starețului Mănăstirii Comana, Preacuviosul Părinte Dr. Arhimandrit Mihail Muscariu. Momentul aniversar a fost marcat de întreaga asistență, care i-a cântat nepotului Regelui Mihai „La mulți ani!”.

Prezența lui Nicolae al României și a familiei sale la Mănăstirea Comana subliniază încă o dată legătura profundă dintre regalitate și valorile spirituale și culturale ale țării. Această zi de sărbătoare a fost un prilej de bucurie atât pentru comunitatea locală, cât și pentru cei prezenți la eveniment.  

FOTO: Vasile Arcanu/Pagina de Facebook Nicolae al României



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Victoria a Suediei, viitoarea regină, Instagram (2) jpg
Funeraliile din Nisa ale regretatei Arhiducese Estelle a Austriei, Profimedia (1) jpg
Marius Borg Hoiby în 2022 cu mama sa, Prințesa Mette Marit   profimedia 0953459781 jpg
Kate Middleton colaj getty profimedia jpg
Meghan Markle, Profimedia (12) jpg
Regina Mary are un nou portret oficial regal   Casa Regală daneză jpg
Zara, Eugenie și soții lor, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Hugh Grosvenor nuntă Foto profimedia (3) jpg
Regina Letizia Foto Profimedia (1) jpg
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, Castelul Regal Săvârșin, 11 martie 2025 ©Cristian Coposesc 6 jpg
Kate în roșu, Profimedia (1) jpg
Prințul Frederik a murit la doar 22 de ani png
printul william si amanta rose hanbury jpg
Prințul William în vizită la Midlands, Profimedia (7) jpg
regina maria coroana png
Regina Camilla și Victoria Beckham Foto Profimedia (1) jpg
Meghan Markle, Profimedia (9) jpg