Nadia Comăneci împlineşte azi 60 de ani. Sportiva etalon primeşte un cadou de suflet: un timbru cu chipul său

12 noiembrie, 2021
1 fotojetnadia jpg jpeg

Nadia Comăneci, unul dintre simbolurile României cunoscut peste tot în lume, schimbă astăzi prefixul. Fosta mare sportivă împlineşte 60 de ani.

Ea este prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câştigătoare a şase medalii olimpice de aur şi considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului al XX-lea şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile.

„Zeiţa de la Montreal”, cum este supranumită, este prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut şi primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Cu ocazia aniversării zilei de naştere, în semn de respect, admiraţie şi recunoştinţă pentru etalonul gimnasticii feminine mondiale, Nadia Comăneci, Romfilatelia îi dedică emisiunea de mărci poştale „La mulţi ani, Nadia!”.

8 nadia3 jpg jpeg

Emisiunea este alcătuită dintr-un timbru, cu valoarea de 9 lei, o coliţă nedantelată, cu valoarea de 31,50 lei şi un plic „prima zi”.

Pe timbrul coliţei emisiunii este redată o secvenţă dintr-un exerciţiu la bârnă al Nadiei Comăneci, iar pe plicul „prima zi” sunt ilustrate timbre şi coliţe filatelice dedicate, de-a lungul timpului, renumitei sportive.

Acest proiect filatelic reprezintă un prilej de a retrăi emoţia de la Jocurile Olimpice de Vară din 1976, de la Montreal, când o copilă a plaiurilor moldave devenea o stea internaţională.

Pentru România şi românii de pretutindeni, Nadia aparţine patrimoniului naţional, numele ei fiind asociat cu România mai mult decât oricare altul. Aprecierea şi admiraţia pentru meritele deosebite avute de-a lungul carierei sportive au făcut înconjurul lumii, rămânând în sufletele tuturor românilor de pretutindeni.

Romfilatelia mulţumeşte Doamnei Nadia Comăneci şi Fundaţiei Nadia Comăneci din România pentru sprijinul documentar şi fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Emisiunea de mărci poştale „La mulţi ani, Nadia!” va fi disponibilă începând de vineri, 12 noiembrie 2021, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul  online: http://romfilatelia.ro/store/.

Foto: Profimedia şi Romfilatelia



Recente pe Ok! Magazine

Cindy Crawford, GettyImages (3) jpg
Planete, Pixabay (3) jpg
vedete la balul bridgerton bucurești FB  jpg
Eric Dane, GettyImages (1) jpg
Naomi Campbell  jpg
Blackpink - Facebook 5
diamant coroana Regina Elisabeta jpg
FotoJet (54) jpg
Simona și Marius Urzică (2) jpg
Tahnee Welch, talentata fiică a lui Raquel Welch, GettyImages 118807987 jpg
Jeffrey Epstein, profimedia 1060547879 jpg
Robert Duvall si Luciana Pedraza  GettyImages 854074 jpg
Monica Tatoiu la podcastul Face to Face by Bianca Drăgan   captură de ecran 01(3) png
Premiera 6 INIMI, 3 GREȘELI by Teatrul Maidan FOTO Alin Mihalache (18) jpg
Smiley, Alex Velea si Connect R   Doua vorbe n plus 2 jpeg
Cătălin Botezatu cu Loredana Groza și la Elena Boncea la The Grace and Power Gala de la Moor Park Golf Club   PR (11) jpg
Calul de Fox, Pixabay png
Kim Jong un cu fiica sa, Kim Ju ae   profimedia 0978300903 jpg