Cea mai urâtă zi de naștere pentru Prințul Harry, lângă bunica aflată în sicriu. În vară, suverana îi sărbătorise fiica

Actualizat:
Harry și regina jpg

Pe 15 septembrie, face 38 de ani, iar amintirea acestei aniversări sumbre probabil că va fi una dintre cele mai triste.

Prințul Harry sigur nu-și imaginase așa toamna anului 2022. Ducele de Sussex a fost surprins de la decesul Reginei Elisabeta extrem de abătut și măcinat parcă de cele mai negre gânduri.

Însă de acolo de Sus, poate că suverana se bucură că în sfârșit cei doi dragi nepoți ai săi stau împreună, fie și la această ocazie tristă.

Speranța tuturor este ca cei doi să se împace. Mai au de trecut zile grele, ce vor culmina cu funeraliile regale istorice de luni.

Pe fondul neînțelegerilor recente cu familia regală, probabil că Harry regretă și timpul pe care nu l-a mai petrecut cu bunica sa, care îl adora. Mulți experți regali au spus că Ducele de Sussex a fost preferatul ei.

Din păcate, el și soția Meghan au abandonat monarhia și s-au mutat în SUA. Măcar poate fi cumva liniștit că în vară a reușit să-i facă Reginei o mare bucurie: a participat cu Meghan la Jubileul de Platină și i-a adus și pe cei doi copii ai lor în Anglia.

Iar Maiestatea Sa a avut ocazia să-i fie alături mezinei, Lilibet Diana, când a împlinit 1 an de viață. Micuța poartă atât numele de alint al suveranei, cât și numele mamei lui Harry, regretata Prințesă Diana, care dacă ar fi rămas căsătorită cu Charles și ar fi trăit, azi ar fi fost noua regină a Marii Britanii.

Harry are acum ocazia să-și plângă bunica și să facă pace cu cine e certat. E o oportunitate pe care o poate fructifica sau nu, de el va depinde. Fratele său i-a întins ramura de măslin sâmbătă, când l-a invitat cu soția la baia de mulțime în onoarea Reginei. Și Regele Charles l-a menționat și i-a mulțumit, atât lui, cât și lui Meghan. Însăși prietena lor celebră, Oprah Winfrey, realizatoarea interviului incediar cu cei doi, și-a manifestat speranța de împăcare. Rămâne de văzut ce va decide Harry.

Deocamdată el participă la toate ceremoniile funerare și oricât și-a dorit s-o prindă în viață pe bunica sa joia trecută, nu a reușit, iar vestea l-a dat peste cap teribil.

Prinţul Harry a lansat o declaraţie, aducând un omagiu bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a, care a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

„Celebrând viaţa bunicii mele, Majestatea Sa Regina – şi deplângând pierderii ei – ni se reaminteşte tuturor de busola călăuzitoare care a fost pentru mulţi în angajamentul ei faţă de coroană şi datorie”.

„Bunico, în timp ce această despărţire finală ne aduce o mare tristeţe, sunt mereu recunoscător pentru toate primele noastre întâlniri – de la cele mai timpurii amintiri din copilărie cu tine, până la întâlnirea cu tine pentru prima dată în calitate de comandant şef, până în primul moment când ai cunoscut-o pe soţia mea dragă şi i-ai îmbrăţişat pe strănepoţii tăi iubiţi”, a spus Harry.

„Îţi mulţumesc pentru angajamentul tău faţă de Coroană. Îţi mulţumesc pentru sfaturile bune. Îţi mulţumesc pentru râsul molipsitor. Şi noi zâmbim ştiind că tu şi bunicul v-aţi reunit acum împreună, în pace”.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Cum au apărut la Royal Ascot 2025 Lady Eliza Spencer și Lady Amelia Spencer, GettyImages (1) jpg
Mary Frederik înmormântare Harald, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe la funeralii profimedia 1132824527 jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Profimedia (4) jpg
colaj profimedia getty images jpg
Napoleon și Josephine  profimedia 0287302413 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Meghan Markle, Prințul Harry la Invictus Games  foto   Getty jpg
Alianța Scandinavă   Regele Carl Gustaf al Suediei, Regele Haakon al Norvegiei și Regele Frederik al Danemarcei la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132787417 jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Mette, Haakon, înmormântare, profimedia 1132759913 jpg
Regina Rania Regina Mary si Charlene la Oslo
funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132749247 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Regele Felipe la funeraliile Regelui Harald al Norvegiei de la Oslo  profimedia 1132560431 jpg
Prințesa Lalla Meryem profimedia 0216949686 jpg
Prințul George vs  Prințul William la Colegiul Eton   Profimedia jpg