A doua apariţie! Kate Middleton, mai radioasă ca oricând la un eveniment

16 octombrie, 2017
kate middleton gettyimages 861890838 jpg jpeg

În această dimineaţă, Kate Middleton a arătat mai strălucitor ca niciodată cu ocazia unui eveniment care a avut loc la staţia de tren Paddington, din Londra, şi în care ea şi Prinţul William s-au întâlnit cu distribuţia noului film Paddington 2.

Kate şi William, azi, în Paddington

image

Este al doilea eveniment public la care participă Kate de la anunţarea celei de-a treia sarcini şi trebuie să recunoaştem că ducesa pare că se simte mai bine. Se vede asta şi-n felul în care arată, semn că a trecut peste perioada greţurilor matinale severe.

Ducesa de 35 de ani a lăsat să se vadă un început de sarcină prin rochia sa roz prăfuit, semnată Orla Kiely, însă ceea ce a atras mai mult atenţia a fost coafura nouă a lui Kate, părul său fiind un pic mai scurt decât de obicei.

image image

Kate a fost, aşadar, numai zâmbete şi a acceptat să danseze puţin cu mascota evenimentului, în timp ce soţul ei, Prinţul William i-a privit amuzat.

Al treilea moştenitor al Ducilor de Cambridge este aşteptat undeva în primăvară, cel mai probabil în luna aprilie.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle Regele Charles jpg
Prințul William Foto Getty images jpg
Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Samuel Chatto, nepotul Prințesei Margret, s a apucat de olărit   Instagram 7 (4) jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0867585293 jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (1) jpg
Prințul Christian al Danemarcei Foto Instagram Casa Regală Daneză (2) jpg
Prințul Nikolaos al Greciei și Prințesa Tatiana Foto GettyImages (5) jpg
Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Getty jpg
Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0867505361 jpg
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg