Prima Doamnă a Americii va fi supusă unei intervenţii chirurgicale, după un test oncologic
Jill Biden va ajunge săptămâna viitoare pe mâna medicilor, după ce unul dintre rezultatele medicale a stârnit îngrijorare.
La cei 71 de ani ai săi, Prima Doamnă a Americii arată exemplar, fiind foarte disciplinată cu stilul său de viaţă şi atentă la orice semnal pe care organismul i-l dă. Recent, Jill Biden a făcut un nou set de teste şi, din păcate, unul dintre rezultatele medicale a stârnit îngrijorare. E vorba despre un test dermatologic de rutină, la care s-a descoperit o problemă.
"În timpul unui screening de rutină pentru cancerul de piele, a fost descoperită o mică leziune deasupra ochiului Primei Doamne. Ca măsură de precauţie, medicii au recomandat să îi fie îndepărtată leziunea", se arată într-o scrisoare medicală, făcută publică de purtătoarea de cuvânt a Primei Doamne, Vanessa Valdivia.
Intervenţia chirurgicală va avea loc miercuri, 11 ianuarie, în regim ambulatoriu, la spitalul militar Walter Reed de lângă Washington, a declarat medicul prezidenţial, Kevin O'Connor, în aceeaşi scrisoare. Ca detaliu, ţesuturile îndepărtate vor fi apoi analizate, pentru a verifica natura lor şi tratamentul ulterior. Momentan, chiar dacă nu s-a pus punctul pe i, Jill Biden este suspectă că ar putea avea o formaţiune de cancer de piele.
Teama de cancer în familia lui Jill Biden
Din păcate, subiectul cancerului în familia Biden este unul sensibil, după ce Beau Biden, fiul cel mare al preşedintelui american, s-a luptat îndelung şi brutal cu cancerul la creier, murind în 2015, chiar mai înainte de a-şi vedea părintele ajungând pe scaunul prezidenţial. De-atunci, Joe Biden a decretat reducerea ratei deceselor cauzate de această boală drept "prioritate prezidenţială".
Jill Biden este cea mai în vârstă Primă Doamnă din istoria SUA, în timp ce soţul ei, Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, este, de asemenea, cel mai în vârstă locatar al Casei Albe din istorie.
FOTO: Profimedia