Ce s-a ales de amantul Prinţesei Diana, presupusul tată al lui Harry? Cum arată acum şi de ce nu s-a căsătorit niciodată?

11 noiembrie, 2020
1 rexfeatures 226128f jpg jpeg

"Da, l-am adorat. Da, am fost îndrăgostită de el."

Asta declara Prinţesa Diana în urmă cu 25 de ani, despre bărbatul cu care a avut o aventură timp de cinci ani, în timp ce era căsătorită cu Prinţul Charles.

Este vorba despre fostul căpitan James Hewitt, ajuns acum la 62 de ani, bărbatul despre care s-a speculat multă vreme că ar fi adevăratul tată al Prinţului Harry. Fostul ofiţer de Cavalerie a fost scump la vedere în ultimii ani, după ce, în 2017, a suferit un atac de cord care-i putea fi fatal. Chiar dacă medicii nu erau deloc încrezători în refacerea acestuia, Hewitt a reuşit să treacă peste acel episod şi se bucură, azi, de o stare de sănătate satisfăcătoare, deşi este mult mai slab decât în tinereţe. 

Aşa dau de înţeles, cel puţin, fotografiile de ieri cu fostul amant al Dianei, în care Hewitt apare la o plimbare pe străzile din oraşul Exeter, acolo unde acesta locuieşte împreună cu mama sa.

5 hewitt jpg jpeg

James a întâlnit-o pe Prinţesa Diana la o petrecere organizată la Londra, în 1986, pe când ea avea 25 de ani, iar el 28. Diana l-a rugat să-i dea lecţii de echitaţie, prilej cu care a început şi legătura lor extraconjugală, care a durat între 1986 şi 1991. Hewitt a declarat că s-a gândit să se sinucidă după ce Diana a pus punct legăturii lor, deşi, mai târziu, acesta a încercat să vândă scrisorile intime pe care i le-a trimis prinţesa.

3 profimedia 0379205650 jpg jpeg

După ce s-a retras din Armată, James a încercat diferite afaceri. A deschis un club de golf şi un bar în localitatea Marbella, Spania, pe care l-a închis în 2013. Interesant este că James nu s-a căsătorit niciodată şi nici nu există informaţii despre eventuali copii ai acestuia. Cel mai probabil, Hewitt este single, deşi a fost fotografiat, în 2018, în compania unei femei mult mai tinere, la un festival din UK. 

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și sora ei, Pippa Middleton  foto   Profimedia jpg
Majestatea Sa Margareta de Florii 2024   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale jpeg
Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Prințul William la meci, Profimedia jpg
king charles jpeg
Meghan Markle și Harry OK Mag (4) jpg
Prințesa Rajwa a Iordaniei Foto Profimedia jpg
Principele Nicolae jpg
Prințesa Charlotte a împlinit 9 ani foto Instagram
 Prinţesa Catharina-Amalia a Ţărilor de Jos (© RVD - Gemmy Woud-Binnendijk / Royal House of the Netherlands)
Prințesa Estelle și Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0869167968 jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Regina Anne Marie și Regina Margrethe a II a alături de Printesa Benedikte a Danemarcei la 80 de ani   Casa Regală daneză (2) jpg
Prințesa Charlotte colaj  jpg
Ducesa Sophie de Edinburgh, Profimedia (3) jpg
Kate și Beatrice, Profimedia (2) jpg
Prințul Frederik și Prințesa Mary, Foto Profimedia jpg
Regele Charles George Charlotte Louis jpg