Regina a absentat pentru prima dată în 51 de ani! Emoţionanta scrisoare pe care fiul Edward a citit-o în numele suveranei: ”Pandemia COVID este o perioadă de durere, anxietate şi rezistenţă”

17 noiembrie, 2021
2 regina1 2 jpg jpeg

Încă o întrunire programată la care regina lipseşte. Însă fiul său Edward a citit, în numele ei, o scrisoare emoţionantă.

Pentru prima dată în 51 de ani, Elisabeta a II-a, care este şi Guvernator Suprem al Bisericii Angliei, lipseşte de la întrunirea cu Sinodul General, reprezentatul Bisericii Angliei, cel care adoptă legi. În timpul domniei sale, regina a lipsit de la această importantă întâlnire doar de 6 ori, când era fie însărcinată, fie în vreun turneu internaţional.

Maiestatea Sa este cel mai longeviv monarh britanic. Este şefa de stat cu cea mai îndelungată funcţie din istoria lumii, cel mai în vârstă monarh în viaţă, are cea mai îndelungată domnie a unui monarh acual şi cea mai îndelungată funcţie a unui şef de stat actual.

Aşadar, prezenţa suveranei se lasă din ce în ce mai aşteptată. Din păcate, problemele de sănătate nu-i mai permit prezenţa la evenimente. Maiestatea Sa se află sub supraveghere medicală şi are recomandarea fermă de a se odihni.

După ce duminică a lipsit de la Ziua Comemorării, regina a lipsit de la întrunirea cu Sfântul Sinod. În numele său însă, prinţul Edward a citit discursul reginei ajunsă la 95 de ani în faţa episcopilor şi clerului Bisericii Angliei, la sediul de la Westminster.

În mesajul său, regina Elisabeta face referire şi la răposatul său soţ, spunând că ”nimeni nu poate opri curgerea timpului.”

”E greu de crezut că au trecut mai bine de 50 de ani de când eu şi Prinţul Philip am participat la prima reuniune a Sinodului General”, explică suverana în scrisoare.

”Nimeni nu poate opri curgerea timpului. Şi în timp ce toţi ne uităm la schimbări, multe lucruri rămân neschimbate. Inclusiv Evanghelia lui Hristos şi învăţăturile Sale.

Prinţul de Wessex a citit mesajul mamei sale, care a menţionat timpul de restrişte în care se află umanitatea, menţionând că ”Pandemia COVID este o perioadă de durere, anxietate şi rezistenţă”.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și sora ei, Pippa Middleton  foto   Profimedia jpg
Majestatea Sa Margareta de Florii 2024   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale jpeg
Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Prințul William la meci, Profimedia jpg
king charles jpeg
Meghan Markle și Harry OK Mag (4) jpg
Prințesa Rajwa a Iordaniei Foto Profimedia jpg
Principele Nicolae jpg
Prințesa Charlotte a împlinit 9 ani foto Instagram
 Prinţesa Catharina-Amalia a Ţărilor de Jos (© RVD - Gemmy Woud-Binnendijk / Royal House of the Netherlands)
Prințesa Estelle și Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0869167968 jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Regina Anne Marie și Regina Margrethe a II a alături de Printesa Benedikte a Danemarcei la 80 de ani   Casa Regală daneză (2) jpg
Prințesa Charlotte colaj  jpg
Ducesa Sophie de Edinburgh, Profimedia (3) jpg
Kate și Beatrice, Profimedia (2) jpg
Prințul Frederik și Prințesa Mary, Foto Profimedia jpg
Regele Charles George Charlotte Louis jpg