După o nouă călătorie cu trenul regal, Majestatea Sa Margareta a vizitat fregata Regele Ferdinand

17 iunie, 2018
Fregata Regele Ferdinand Margareta R (4) jpeg

Portul militar Constanţa a fost gazda oaspeţilor regali vineri, după încheierea călătoriei de la Bucureşti la Constanţa cu Trenul Regal.

image

În Anul Centenar al Marii Uniri şi al sfârşitului Primului Război Mondial, Majestatea Sa Margareta, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria au făcut o călătorie în Dobrogea, cu trenul regal.

Trenul a parcurs simbolic drumul de la Bucureşti la Constanţa, la împlinirea a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la ţara-mamă şi  a 160 de ani de la începerea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă-Constanţa.

image

Prima oprire a trenului tegal a avut loc în Gara Feteşti, apoi la Podul Cernavodă, unde a fost onorată memoria Regelui Carol I, în timpul căruia a avut loc construcţia podului realizat de inginerul Anghel Saligny. După o altă oprire în Gara Medgidia, trenul regal a ajuns la Constanţa, unde Familia Regală a fost întâmpinată cu pâine şi sare.

image

Apoi, Custodele Coroanei române, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, însoţiţi de Alteţa Sa Regală Principesa Maria au vizitat fregata Regele Ferdinand.

Majestatea Sa a fost întâmpinată pe puntea navei-amiral a Forţelor Navale române de viceamiralul Alexandru Mîrşu, şeful Statului Major al Forţelor Navale. De faţă au fost amirali şi ofiţeri ai Foţelor Navale, alături de comandantul fregatei şi de ofiţeri din echipajul navei-amiral. Majestăţii Sale Margareta i-au fost prezentate misiunile executate de militarii din Forţele Navale, precum şi proiectele de dezvoltare ale Marinei Militare Române pe termen mediu şi lung. Comandantul fregatei, comandorul Marian Ioan, a prezentat misiunile navei din ultimii zece ani, atât sub comandă românească, cât şi sub comandă NATO şi UE. Cea mai recentă misiune militară a navei datează din anul 2017.

Majestatea Sa, Principele Radu şi Principesa Maria au făcut o vizită a diverselor departamente ale navei operaţionale a Forţelor Navale române. La vizită a fost prezent dl Laurenţiu Ştefan, consilier prezidenţial. La bord au urcat, alături de Familia Regală, membri ai Casei Majestăţii Sale, precum şi militari români Invictus, veterani ai teatrelor de operaţii din Afganistan şi Irak.

La finalul vizitei pe nava militară, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au fost invitaţi, alături de ceilalţi musafiri, să urmărească un recital al Muzicii Reprezentative a Forţelor Navale, care a interpretat un frumos repertoriu estival, cuprinzând lucrări de compozitori români şi străini.

Călătoria Trenului Regal în Dobrogea s-a înscris în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 140 de ani de la revenirea ţinutului dintre Dunăre şi Marea Neagră la Patria-Mamă (1878-2018) şi a sărbătoreşte 160 de ani de la inaugurarea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă – Constanţa.

Foto: Daniel Angelescu



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William în vizită la o fermă urbană, GettyImages (4) jpg
Majestatea Sa Margareta la Turnu Severin FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (1) jpeg
FotoJet Meghan și gemul jpg
Kate și Carole Middleton  jpg
FotoJet Maxima jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis profimedia 0867105943 jpg
Printul Christian al Danemarcei la majorat   Casa Regala daneza (4) jpg
Charlene și Albert de Monaco împreună cu copiii în Germania, la Hamburg, Foto GettyImages (9) jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle Regele Charles jpg
Prințul William Foto Getty images jpg
Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Samuel Chatto, nepotul Prințesei Margret, s a apucat de olărit   Instagram 7 (4) jpg