Fotografii impresionante cu fiica cea mică a reginei Rania a Iordaniei. E în uniformă militară!

26 noiembrie, 2018
14 queen rania 2 jpg jpeg

Regii Iordaniei au patru copii: doi băieţi şi două fete. Ei bine, fiica cea mică a cuplului regal a marcat un eveniment important din viaţa ei, zilele trecute: a absolvit un stadiu militar.

image

Asemenea fraţilor ei mai mari, Prinţesa Salma a Iordaniei (18) a urmat cursurile Academiei Militare Regale din Sandhurst. E de înţeles, aşadar, că familia regală din Iordania s-a reunit pentru a o susţine şi pentru a o urmări la parada militară, unde a îmbrăcat prestigioasa uniformă militară.

image

Iată cât de simpatică a fost, aşadar, Prinţesa Salma, în uniformă militară, dar şi cât de fashionistă a fost sora ei mai mare, prinţesa Aman, într-o creaţie Miu-Miu, la acest eveniment important!



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles și Regina Camilla portret oficial 2 png
Prințul William în vizită la o fermă urbană, GettyImages (4) jpg
Majestatea Sa Margareta la Turnu Severin FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (1) jpeg
FotoJet Meghan și gemul jpg
Kate și Carole Middleton  jpg
FotoJet Maxima jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis profimedia 0867105943 jpg
Printul Christian al Danemarcei la majorat   Casa Regala daneza (4) jpg
Charlene și Albert de Monaco împreună cu copiii în Germania, la Hamburg, Foto GettyImages (9) jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle Regele Charles jpg
Prințul William Foto Getty images jpg
Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg