Imagini spectaculoase din vizita Principelui Radu în Emiratele Arabe Unite

28 februarie, 2018
Principele Radu la Abu Dhabi Emiratele Arabe Unite (15) jpeg

Pentru câteva zile, soţul Majestăţii Sale Margareta se află în Orientul Mijlociu, pentru o vizită oficială.

image

Alteţa Sa Regală Principele Radu o reprezintă pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, care a început luni, la Abu Dhabi.

Acolo, Principele Radu s-a întâlnit cu Şeica Loubna bint Khaled Al Qasemi, la Universitatea Zayed din Abu Dhabi, în prezenţa ambasadorului României la Abu Dhabi, Adrian Măcelaru, a consulului general al României la Dubai, Nicoleta Teodorovici, precum şi vicepreşedintele Universităţii Zayed. Principele şi ceilalţi oaspeţi români au vizitat modernul campus al universităţii, fondată de Şeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan cu exact 20 de ani în urmă.

Principele Radu şi Şeica Loubna au discutat despre colaborarea dintre Universitatea Zayed şi universităţi şi organizaţii din România, în care studenţi şi profesori să facă un schimb de experienţă profesională în domenii precum mass-media, arte vizuale, IT, business şi activităţi sociale.

Apoi, Principele Radu a fost primit de ministrul Educaţiei, Hussain Bin Ibrahim Al Hammadi, la Ministerul Educaţiei al Emiratelor Arabe Unite.

În cursul după-amiezii de luni, Alteţa Sa Regală a vizitat Marea Moschee Şeicul Zayed din Abu Dhabi. Construcţia a început în anul 1996 şi s-a încheiat în anul 2007. Şeicul Zayed, care a pus piatra de temelie a monumentului (dar a decedat înainte de încheierea lucrărilor, în anul 2004), a dorit ca moscheea să fie o întruchipare a aspiraţiilor pentru toleranţă şi generozitate, înţelegere şi umanitate.

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la naşterea Şeicului Zayed, fondatorul Emiratelor Arabe Unite, considerat părintele naţiunii.

FOTO: Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles și Regina Camilla portret oficial 2 png
Prințul William în vizită la o fermă urbană, GettyImages (4) jpg
Majestatea Sa Margareta la Turnu Severin FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (1) jpeg
FotoJet Meghan și gemul jpg
Kate și Carole Middleton  jpg
FotoJet Maxima jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis profimedia 0867105943 jpg
Printul Christian al Danemarcei la majorat   Casa Regala daneza (4) jpg
Charlene și Albert de Monaco împreună cu copiii în Germania, la Hamburg, Foto GettyImages (9) jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle Regele Charles jpg
Prințul William Foto Getty images jpg
Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg