FOTO Ioana Ginghină, aşa cum n-ai mai văzut-o niciodată! În cea mai sexy ţinută, pe catwalk, la Soirées de la Mode

Cel mai nou eveniment semnat Alin Gălăţescu a atras mai multe celebrităţi pe podium, printre care şi frumoasa actriţă, care s-a reinventat pentru o seară.
Salonul Le Diplomat al elegantului hotel Athenee Palace Hilton din Bucureşti a devenit neîncăpător la primul mare eveniment din pandemie, din 2020 încoace. Cea de-a 28-a ediţie a "Soirées de la Mode", evenimentul-concept realizat de Alin Gălăţescu, i-a fost dedicată marelui creator de modă Thierry Mugler, a cărui pierdere, la începutul acestui an, a tulburat întreaga lume a modei.
Reuniţi sub cupola creaţiei, 17 designeri români au fost provocaţi de analistul de modă Alin Gălăţescu să creeze colecţii-capsulă inspirate din estetica lui Thierry Mugler. Astfel că fiecare designer a conceput câte patru creaţii vestimentare, prezentate pe podium de manechine profesioniste, dar şi de guest staruri din lumea mondenă.







































Designerii care şi-au dat examenul stilistic pe catwalk-ul de la Hilton au fost: Alexandra Calafeteanu, Antonia Nae, Aleha Toncea, Lia Aram, Maresia, Andreea Veneciuc, Ana-Maria Saragiu, Claudia Rawlings, Roxana Blagu, Raluca Soare, Laura Karaman, Loredana Cingău, Cristina David & Mădălina Vlad, Mitilian Couture, Natalia Vasiliev, Ie Clothing, Monica Drăguţ.
Una dintre surprizele serii a fost actriţa Ioana Ginghină, care a defilat într-o spectaculoasă creaţie semnată Antonia Nae. Practic, o rochie neagră lungă, cu inserţii de piele, volane cu tentă spaniolă, dar şi multiple transparenţe, un mix de elegant şi excentric, de clasic şi futurist, de sobru şi revelator, care a pus-o pe actriţă într-o ipostază nouă. Forma fizică a Ioanei Ginghină n-a putut fi trecută cu vederea de această ţinută cu "aproape totul la vedere", care n-a făcut decât să-i flateze formele.

În aceeaşi notă sexy şi parte a aceleiaşi colecţii-capsulă s-a prezentat şi colega ei de platou, actriţa Anca Androne, cunoscută publicului larg din serialul "Adela", difuzat la Antena 1. Aceasta a îndrăznit să poarte un outfit de "prinţesă războinică", cu tentă dominatrix - un compleu all-black din piele, cu pantalon şi corset elaborat construit, cu transparenţe laterale pe tors.

Tot un soi de Xena a fost şi Monica Odagiu, care a îmbrăcat o salopetă din latex şi tulle, o creaţie Anemona Stanchi.

Regizoarea Chris Simion Mercurian a fost vedeta colecţiei Andreei Veneciuc, prezentatoarea Ilinca Obădescu a rămas guest starul echipei deignerului Aleha Toncea, chef Aida Părăscan (fostă câştigătoare MasterChef) a defilat pentru Claudia Rawlings, Diana Dumitrescu a fost foarte şic în ţinuta Criss Miss Project by Cristina David şi Mădălina Vlad, în timp ce vedeta TVR Iuliana Tudor a rămas fidelă brandului IE Clothing by Emilia Tudoran şi Iulia Ghenea.

Pe lângă acestea, un alt guest star al serii a fost Stella Lozanova, care a câştigat titlul Miss Ucraina în anul 2019. Prezenţa sa a fost un laitmotiv de exprimare a solidarităţii cu cauza victimelor războiului din Ucraina.

Alte celebrităţi au urmărit prezentarea de modă din primul rând: Andreea Marin, Dana Săvuică, Irina Margareta Nistor, Oana Roman, Simona Semen.
Show-ul a beneficiat de muzica live asigurată de +SHE+ (Corina Sucarov), accesoriile au fost asigurate de Atelier Danessa, iar de imaginea manechinelor s-au ocupat echipele coordonate de stiliştii Laura Perian (make-up), Ana Maria Mortasipu şi Erika Gonczi (hairstyle).
Premiul AVANPREMIERE - ELYSEE, pentru Cea mai apropiată de Temă Colecţie, i-a revenit designerului Antonia Nae (Londra) - pentru a doua oară în ultimii 3 ani.
FOTO: Mircea Netea
Descoperă cât a slăbit Ioana Ginghină după divorţ, citeşte aici!