Fotografia care aruncă și mai mult în aer monarhia! ”De ce vor să credem că ăștia sunt Kate și William?”

19 martie, 2024

După ce toată presa a vuit ieri de mărturii ale oamenilor care spun că i-au văzut la o fermă situată la mică distanță de Adelaide Cottage, reședința lor rurală din Windsor, a apărut și o înregistrare.

Kate Middleton și Prințul William, Foto Profimedia jpg

Însă, foarte atenții fani regali sunt convinși că este doar o manipulare de presă. Cotidianul ”The Sun” a publicat imaginea, iar titlurile din marile ziare erau liniștitoare: ”Kate Middleton direct pe copertă: Prințesa de Wales, zâmbitoare, este fotografiată alături de Prințul William în timp ce mergeau la magazinul acelei ferme, într-o imagine care îi va reduce la tăcere pe teoreticienii conspirației”.

Dar vai, amatorii de conspirații s-au pornit și mai tare. Căci un simplu zoom pe fotografie i-a făcut să concluzioneze de îndată: ”Aceștia nu sunt Kate și William! De ce vor să ne convingă că ar fi?”

”Chiar vor să credem că este aceeași persoană?”, se mai întreabă altcineva, pe platforma X, fostă Twitter, una liberă, în care se pot dezbate mai multe subiecte.

Altcineva spune despre înregistrare: ”S-a confirmat!! Ea este Kate. De ce?

1) Greutatea pungii din mâna stângă a făcut-o să meargă ușor diferit în timp ce își înclina corpul pentru a menține echilibrul

2) ”The Sun” și ”TMZ ”nu ar minți în legătură cu asta.”

Întrebările sunt multe! Sunt cu adevărat aceștia Kate și William? După operația atât de complicată, ar fi cărat Prințesa o pungă cu produse?

Capture Kate PNG

Această pungă pare foarte grea! Oricine a trecut printr-o operație știe că nu s-ar încumeta la a căra o plasă atât de plină. Doi la mână, William, sau presupusul William, mai avea o mână liberă. Și-a lăsa soția operată să care produse? Mai mult, dacă este atât de bine, de ce nu ar fi mers la celebra paradă a Sf. Patrick? Păi e simplu: dacă faci recuperare, te ocupi de recuperare, iar căratul de sacoșe este departe de a se afla pe lista bunelor practici în recuperarea medicală post-operatorie!

La fel de posibil este să fie sosii ale Prinților. Cu adevărat seamănă, însă exuberanța excesivă a celei ce pare Kate ne pune pe gânduri totuși! Adică se dorește clar să știm că Prințesa e fericită și voioasă, în timp ce William este aproape taciturn.

Această ieșire publică atât de așteptată este oarecum dezamăgitoare, întrucât pare orchestrată. Căci de ceva vreme, monarhia britanică se tot chinuie să dea asigurări că totul este bine și roz la ei. Asta în timp ce britanicii sunt din ce în ce mai convinși că nu acesta ar fi adevărul.

Mergem pe mâna presei centrale? Dacă este așa, atunci să știți că aceasta a scris în termeni liniștitori: Kate este bine, zâmbește și este din cale afară de voioasă.

Foto: Getty Images & Capturi foto X, înregistrarea de tip paparazzi aparține tabloidului ”The Sun” 



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle  GettyImages jpg
Regele Charles și Regina Camilla portret oficial 2 png
Prințul William în vizită la o fermă urbană, GettyImages (4) jpg
Majestatea Sa Margareta la Turnu Severin FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (1) jpeg
FotoJet Meghan și gemul jpg
Kate și Carole Middleton  jpg
FotoJet Maxima jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis profimedia 0867105943 jpg
Printul Christian al Danemarcei la majorat   Casa Regala daneza (4) jpg
Charlene și Albert de Monaco împreună cu copiii în Germania, la Hamburg, Foto GettyImages (9) jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle Regele Charles jpg
Prințul William Foto Getty images jpg
Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg