Prințul Andrew, relație nepotrivită cu Ghislaine Maxwell. Ce făceau ce doi pe insula privată a lui Jeffrey Epstein. Mărturisirile unei foste servitoare

30 iunie, 2022
andrew4 jpg

A existat o relație între Prințul Andrew și Ghislaine Maxwell? Cei doi erau de nedespărțit și flirtau când petreceau timp pe insula Little St James din Caraibe deținută de Jeffrey Epstein, susține o fostă servitoare.

Într-un nou documentar, Ghislaine Maxwell: Making of a Monster , Miles Alexander și soția sa, Cathy , care a fost menajeră pe insulă, au început să lucreze pentru Epstein în 1999.

Potrivit celor doi, l-au văzut pe Prințul Andrew vizitând insula de trei ori - prima dată a venit singur, dar în alte dăți venea cu Maxwell- care tocmai a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru că l-a ajutat pe Epstein să abuzeze adolescente.

„Erau prieteni foarte buni, puteai să vezi asta”, au spus ei în documentar. „Obișnuiau să râdă și să se distreze”.

3 printul andrew rusine regala jpg jpeg

Cathy a remarcat că Maxwell și Andrew mergeau împreună să înoate. „Relația lor a fost foarte strânsă”, au spus cei doi. „Andrew era atât de relaxat, încât deschidea ușa bucătăriei unde mă aflam și spunea: „Bine, ce putem mânca?” Era ca și casa lui în multe privințe”.

Prințul Andrew a confirmat că el și Maxwell se cunoșteau, dar bancherul de investiții Euan Rellie, care l-a cunoscut pe Maxwell la facultate, a dezvăluit anterior că avea convingerea că cei doi erau mai mult decât prieteni.

„Ea l-a descris pe Andrew ca fiind prietenul ei, nu al lui Jeffrey”, a susținut Rellie. „Am simțit că prințul Andrew și Ghislaine fuseseră probabil iubiți în trecut. Se simțeau bine unul în compania celuilalt”.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William în vizită la o fermă urbană, GettyImages (4) jpg
Majestatea Sa Margareta la Turnu Severin FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (1) jpeg
FotoJet Meghan și gemul jpg
Kate și Carole Middleton  jpg
FotoJet Maxima jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis profimedia 0867105943 jpg
Printul Christian al Danemarcei la majorat   Casa Regala daneza (4) jpg
Charlene și Albert de Monaco împreună cu copiii în Germania, la Hamburg, Foto GettyImages (9) jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle Regele Charles jpg
Prințul William Foto Getty images jpg
Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Samuel Chatto, nepotul Prințesei Margret, s a apucat de olărit   Instagram 7 (4) jpg