Ce outfit bizar a îmbrăcat Charlene de Monaco! Crinolină, mănuşi de piele şi cizme lungi, deloc elegante

Nu e punctul ei forte bunul gust vestimentar, însă n-a gafat-o până acum atât de tare la un eveniment oficial.
De regulă, preferă ţinutele monocrome, în nonculorile alb ori negru, însă de data aceasta a vrut să surprindă cu un outfit de-un albastru regal. Şi deşi culoarea a fost una inspirată, croiul ţinutei nu a fost chiar de apreciat.
Rochia prezenta o crinolină destul de bogată, care depăşea lungimea acesteia, iar Charlene i-a accesorizat o pereche de mănuşi lungi, din piele neagră, cizme peste genunchi, cu toc mic, dar şi o pălărie de tip fascinator, aproape insesizabilă.






Unde s-a prezentat aşa? La un eveniment denumit chiar după ea, ”HSH Princess Charlene of Monaco Royal Race Day”, organizat la Turffontein Racecourse, în Africa de Sud. Evenimentul e de fapt unul comemorativ, pentru jocheii care şi-au pierdut viaţa într-un accident aviatic, din 12 aprilie 1988.