Deea şi Dinu Maxer se pregătesc de botez. Când va avea loc evenimentul
Deea şi Dinu Maxer pun la punct ultimele detalii pentru botezul fetiţei lor Maysei. Evenimentul va avea loc pe 13 septembrie, iar naşi vor fi fratele lui Dinu Maxer şi soţia acestuia.
“Am stabilit botezul Maysei. A fost amânat din 4 aprilie în 13 septembrie. Nu am vrut să fim doar noi în biserică cu naşii. Ţineam neapărat să fie şi părinţii. Aşadar am aşteptat relaxarea restricţiilor. Iar apoi a venit contractul la mare la care nu putem renunţa, fiind singurul venit în această perioadă. Vom face botezul pe data de 13 septembrie. Atât slujba de creştinare cât şi petrecerea. Va avea loc în Cernica pe malul lacului. Vom fi doar 50 de persoane, familia şi prieteni foarte apropiaţi. Ne-a fost greu să îi selectăm, în aprilie aveam iniţial 130 invitaţi. Maysa va avea două perechi de naşi. O vom boteza Maysa Maria. Va avea la botez 11 luni. Iar apoi, în octombrie când împlineşte un an, îi vom rupe turta la o petrecere în curtea naşilor, un eveniment restrâns”, a povestit Deea Maxer pentru Click!
Deea Maxer a adus pe lume, în luna octombrie, o fetiţă, care a primit numele Maysa. Naşterea a fost însă una cu probleme. Solista nu va mai putea avea copii.
“Am avut complicaţii la naştere. Mă aşteptam să nu fie o operaţie uşoară, mai ales că aveam varice interne. Am trecut printr-un scenariu prin care nu credeam că o să trec. În timpul operaţiei au fost nişte lucruri neprevăzute. A fost o hemoragie neaşteptată şi abia într-o oră şi jumătate a fost operată. Eu nu o să mai pot să am o altă sarcină', a declarat Deea Maxer la Antena Stars.